Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

O-Zone, din nou pe scenă, cu prilejul concertelor organizate în Piața Universității de Ziua Europei

O-Zone concertează pe 9 mai în formulă completă, după 12 ani de pauză. Dan Bălan, Arsenie Todiraș și Radu Sârbu vor fi din nou împreună pe scenă, într-un eveniment public aparte, cu ocazia Zilei Europei. Evenimentul va avea loc în Piața Universității.

Publicat

pe

O-Zone
O-Zone

În acest an se împlinesc 10 ani de când România face parte din Uniunea Europeană, iar acest eveniment este sărbătorit printr-un spectacol de amploare, în care vor susține recitaluri mai mulți artiști români care au avut succes peste granițele țării noastre. 

O-Zone, trupa care a vândut peste 12 milioane de discuri în toată lumea, va cânta din nou piesele care i-au făcut celebrii într-un eveniment concertistic de anvergură, organizat de Primăria Municipiului București prin Centrul pentru Tineret.

Negocierile cu membrii trupei O-Zone au durat multă vreme, iar cel mai mult în decizia lor a cântărit grandoarea evenimentului concertistic, organizat la 10 ani de când România face parte din Uniunea Europeană. Pe scena amenajată în Piața Universității vor urca, de asemenea, artiști și trupe extrem de îndrăgite, precum: Inna, Alexandra Stan, Fly Project, Morandi, Akcent, Carla’s Dreams și Antonia. Prezentatorii evenimentului vor fi Daniel Buzdugan și Mihai Morar.

În perioada 1999 - 2005, trupa basarabeană O-Zone a reușit să ajungă în topurile din toată Europa. Datorită succesului piesei ”Dragostea din tei”, formația a urcat în 2005 pe prima poziţie în topurile a 30 de ţări, staționând 13 săptămâni pe locul 1 în Eurochats. ”Dragostea din Tei” a fost înregistrată de 200 de artişti, în 14 limbi diferite. Pe lista artiștilor care au făcut cover după această piesă se regăsește și Rihanna.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte marți, 9 mai 2017

Ziua Europei

Loc
Piața Universității
Comentează

Trending