Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Peter Pop pregătește lansarea clipului "Interzis" - TEASER VIDEO

Peter Pop va lansa în curând un nou videoclip, ce va promova single-ul ”Interzis”. Pentru a stimula curiozitatea fanilor, artistul a lansat un teaser video.

Publicat

pe

Peter Pop - Interzis (screenshot videoclip)
Peter Pop - Interzis (screenshot videoclip)

Peter Pop trăiește o poveste de dragoste interzisă în noul său videoclip. Pentru acest vizual, Peter a lucrat cu același regizor ca în cazul anteoriorului videoclip, "Umbre". Clipul a fost filmat pe parcursul unei zile, în Chișinău.

"Am avut plăcerea să colaborez cu un regizor foarte talentat, Octavian Mălai, care a gândit o poveste foarte interesantă pentru videoclipul piesei 'Interzis'. Am filmat cu doi polițiști din Republica Moldova și nu au lipsit cătușele și pistoalele. Am trăit experiența unui deținut, pe care nu aș vrea să o traiesc niciodată în viața reală", declară Peter Pop.

TEASER VIDEO: Peter Pop - "Interzis"

Piesa "Interzis" este compusă și produsă în studioul lui Matteo, Mattman Music, de către Matteo, Peter Pop, Răzvan Mihăilă, Theea Miculescu și Mirela Ursache și este lansată la doi ani de când Peter Pop a lansat hitul "Singuri în doi", alături de Lora, piesa care s-a poziționat pe primele locuri în topurile muzicale și care a adunat peste 20 de milioane de vizualizări pe YouTube. Între timp, Peter Pop a lansat single-ul și videoclipul "Umbre", dar și o piesă în colaborare cu Speak & Shift.

Tânărul Bogdan Petre Popa a devenit Peter Pop în 2014, când a lansat și primul single, “Tu mă faci mai bun”, piesă care reprezintă o declarație de dragoste pentru femeia iubită. După prima piesă au urmat colaborări cu Cabron (”Lupu’ de pe maidan”), Speak & Shift (”Zile și zile”) și hitul cu Lora (”Singur în doi”). De curând, artistul s-a aflat și în postura de actor, interpretând rolul unui bărbat bâlbâit, venit la o intalnire cu Yasmine (Crina Semciuc) în producția românească #Selfie69.

Trending