Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Linkin Park anunţă un nou single, "Good Goodbye", colaborare cu Pusha T şi Stormzy

După două single-uri de pe noul album primite cu reacţii mixte de către fani, Linkin Park pregăteşte o a treia melodie pentru lansare. E vorba despre "Good Goodbye", colaborare cu Pusha T şi Stormzy. Piesa ar fi fost inspirată de... jocul de baschet.

Publicat

pe

Linkin Park teaser Good Goodbye
Linkin Park teaser Good Goodbye

Linkin Park a făcut publice şi versurile noii producţii, parte a albumului "One More Light", care debutează pe 19 mai. Mike Shinoda şi Chester Bennington au dezvăluit şi o parte din povestea şi inspiraţia acestei melodii. Shinoda a menţionat că e fan al jocului de baschet şi că a dorit să captureze acel moment când cineva faultează, este dat afară şi majoretele cântă.

Chester a menţionat şi că versurile lui Pusha T se aplică atât la joc, cât şi metaforic. Se pot aplica şi la ieşirea dintr-o relaţie nefericită. Noul single este coprodus de către Brad Delson şi Mike Shinoda. "Good Goodbye" reprezintă a doua colaborare cu Pusha T a grupului alternative rock. Prima venea în 2013 pe albumul de remixuri Linkin Park "Recharged".

Artiştii au menţionat că piesa nu se potriveşte cu restul track-urilor de pe "One more Light", pentru că e foarte sarcastică. Dacă ne luăm după primele 2 single-uri, noul LP va fi optimist şi pozitiv, cu o abordare pop a melodiilor. Materialul va include multiple colaborări, cu Tom Morello, Daron Malakian de la System of a Down sau Page Hamilton de la Helmet.

Linkin Park ne-a vizitat în 2012, cântând cele mai mari hituri la Romexpo. Am auzit melodii ca "Numb", "Papercut", dar şi "In The End".

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Un comentariu

Muzică și film

Linkin Park anunță un film despre renașterea sa, "Unshatter"

Linkin Park a confirmat oficial lansarea unui nou film intitulat „Unshatter”, un proiect cinematografic regizat de Joe Hahn, DJ-ul și omul din spatele identității vizuale a trupei. Producția va ajunge în cinematografe la nivel global, iar primul teaser publicat online sugerează că va fi un documentar despre una dintre cele mai dificile perioade din istoria formației.

Publicat

pe

Teaser film Linkin Park Unshattered
Teaser film Linkin Park Unshattered │ FOTO: Linkin Park www.youtube.com

Trupa a început să lase indicii despre proiect în ultimele zile, prin mesaje ascunse pe tricourile de turneu și postări pe rețelele sociale. Fanii au observat rapid adresa unshattermovie.com imprimată pe merchandise-ul vândut în timpul concertelor europene, iar speculațiile au explodat online. În paralel, piesa „Unshatter” de pe albumul „From Zero” a primit pe Spotify un vizual cu un countdown de film vechi, semn că întreaga campanie era deja pregătită de luni bune.

Teaserul publicat înaintea concertului Rock Am Ring din Germania confirmă că filmul va include imagini live de la show-ul susținut pe 15 noiembrie 2024 la Allianz Parque din São Paulo, Brazilia, unul dintre cele mai importante concerte ale noii ere Linkin Park. În imagini apare și o clapetă de filmare pe care proiectul este descris drept „LP doc”, ceea ce întărește ideea unui documentar amplu.

Filmul pare să urmărească drumul formației după moartea lui Chester Bennington în 2017 și modul în care membrii au reușit să găsească o nouă direcție artistică. În centrul acestei reveniri se află Emily Armstrong, noua voce a trupei, alături de bateristul Colin Brittain. Din imaginile teaserului reies secvențe din studio, momente din culise, interviuri și cadre de pe scenă, într-un proiect care pare să documenteze reconstrucția unei trupe marcate profund de pierdere.

Joe Hahn nu este străin de partea cinematografică a universului Linkin Park. Artistul a regizat de-a lungul anilor numeroase videoclipuri ale formației și este considerat unul dintre arhitecții identității sale vizuale. Alegerea lui ca regizor pentru „Unshatter” sugerează o abordare foarte personală și apropiată de povestea trupei.

Deocamdată nu există o dată oficială de lansare, însă Linkin Park a confirmat că filmul va avea distribuție globală în cinematografe. În paralel, trupa continuă turneul european de promovare pentru „From Zero”, cu opriri la Download Festival, Rock In Rio Lisboa, Madrid, Zürich și alte mari festivaluri ale verii.

Citește în continuare

Trending