Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Ascultă "Speak To Me", noua piesă compusă de Amy Lee pentru filmul "Voice From The Stone" - AUDIO

Amy Lee a lansat o nouă piesă, intitulată "Speak To Me". Inspirată de povestea filmului "Voice From The Stone" și compusă pentru coloana sonoră a peliculei, melodia poartă semnătura solistei Evanescence și a lui Michael Wandmacher.

Publicat

pe

Amy Lee
Amy Lee

”Aceasta este noua mea piesă, “Speak To Me”, melodie ce poate fi ascultată în încheierea filmului ”Voice From The Stone”. Aruncați o privire!!”, și-a anunțat Amy Lee fanii de pe Facebook.

Noul single "Speak To Me" poate fi ascultat și pe fundalul celui mai recent treiler al peliculei ”Voice From The Stone”. Regizat de Eric D. Howell, filmul o are în rol principal pe artista britanică Emilia Clarke, cunoscută publicului larg datorită popularității serialului ”Game of Thrones”, în care o interpretează pe Daenerys Targaryen. Drama thriller are la bază romanul cu același titlu scris de Silvio Raffo, povestea filmului defășurându-se în Toscana anilor 1950. ”Voice From The Stone” va avea premiera în cinematografe pe 28 aprilie.

AUDIO: Amy Lee -  "Speak To Me" (soundtrack "Voice From The Stone")

VIDEO: Trailer "Voice From The Stone"

Amy Lee a mai cochetat cu lumea filmului și în 2014, când a lansat albumul ”Aftermath". Discul a inclus 10 piese compuse pentru coloana sonoră a filmului "War Story".

Amy lucrează în prezent la un nou album Evanescence, ce ar putea fi lansat anul acesta. După o perioadă de pauză, determinată de naștererea primului ei copil, solista Evanescence a revenit pe scenă alături de colegii de trupă, din octombrie 2016 formația fiind plecată în turneu. După 16 concerte susținute în America, trupa a anunțat că își va extinde turneul și în Europa, la scurtă vreme fiind confirmat un nou show în România. Evanescence va concerta la Arenele Romane din București pe 29 iunie 2017. Festivalul METALHEAD Meeting, care era programat inițial pe 29 și 30 iunie, s-a reprogramat cu o săptămână mai devreme, pe 24 și 25 iunie, pentru a permite desfășurarea concertului Evanescence de la Arenele Romane.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte joi, 29 iunie 2017

Evanescence

Loc
Arenele Romane
Comentează

Albume noi

Evanescence anunţă albumul "Sanctuary" şi lansează primul single, "Who Will You Follow"

Trupa Evanescence deschide oficial un nou capitol discografic și anunță albumul „Sanctuary”, programat pentru lansare pe 5 iunie 2026. Vestea a venit odată cu debutul single-ului „Who Will You Follow”, publicat pe 10 aprilie. Piesa marchează un preview asupra direcției sonore a materialului și vine după o perioadă intensă pentru formație, dominată de colaborări și lansări punctuale în 2025.

Publicat

pe

Videoclip Evanescene - Afterlife
Videoclip Evanescene - Afterlife │ FOTO: captură YouTube

„Who Will You Follow” este rezultatul colaborării cu producătorii Zakk Cervini și Jordan Fish, nume asociate în ultimii ani cu zona modernă a rockului alternativ și metalului. Din punct de vedere sonor, piesa combină sunetul clasic Evanescence — pianul melancolic și vocea expresivă a lui Amy Lee, cu o producție mai agresivă, dominată de riff-uri dense și accente electronice. Track-ul Evanescence evoluează rapid dintr-o introducere minimalistă într-un wall of sound apăsător, sugerând o orientare mai heavy decât în materialele recente ale trupei.

Single-ul anunță albumul „Sanctuary”, un proiect la care s-a lucrat mai bine de trei ani. Pe lângă Cervini și Fish, materialul include contribuții de producție din partea lui Nick Raskulinecz, cunoscut pentru colaborările cu trupe precum Korn, Foo Fighters sau Rush. Albumul va fi disponibil în multiple formate — digital, CD standard și deluxe, box set — iar ediția pe vinil dublu este programată pentru lansare pe 4 septembrie.

Într-un mesaj transmis odată cu anunțul, Amy Lee descrie „Sanctuary” ca pe un proiect profund personal, realizat într-o perioadă marcată de incertitudine și presiune. Artista subliniază că albumul a funcționat ca un mecanism de procesare emoțională și ca o încercare de a transmite speranță prin muzică, menționând că lansarea vine după o implicare intensă și constantă în procesul creativ.

Tracklist-ul confirmat include 12 piese, printre care „Afterlife”, single lansat anterior și integrat ulterior pe album. Acesta a avut un parcurs comercial puternic, ajungând pe primul loc în topurile rock din SUA și Canada. Materialul mai include titluri precum „Rapture”, „Self Destruct” sau piesa care dă numele albumului, „Sanctuary”.

Lansarea va fi urmată de un turneu mondial care începe pe 11 iunie 2026 și traversează America de Nord și Europa. În prima parte a turneului, Evanescence va fi însoțită de Spiritbox și Nova Twins, în timp ce pentru concertele din Europa line-up-ul o include pe Poppy. Pentru show-urile din Marea Britanie este confirmată și artista K.Flay, care a colaborat recent cu trupa.

Citește în continuare

Trending