Take That prezintă piesa "Giants", în formaţia fără Robbie Williams
Take That a arătat că viaţa continuă şi fără Robbie Williams, lansând un nou single, "Giants". Melodia este catchy şi ideală pentru reprezentaţii live şi fredonarea de către un public numeros pe arene şi săli mari de concerte. Boy band-ul se afla în pauză din 2014, când lansa albumul "III".
Piesa este doar un preview pentru ce ne rezervă albumul "Wonderland", o revenire la melodii cu chorus-uri ample şi numai bune de concerte cu zeci de mii de fani. Gary Barlow, Howard Donald şi Mark Owen au ales o abordare ce duce mai degrabă cu gândul la Coldplay decât la trupa care l-a propulsat spre faima pe Robbie Williams. Grupul are peste o duzină de arene de concerte sold out în Marea Britanie în 2017 şi pregăteşte şi un număr cu Robbie Williams pe 25 februarie.
Concertul va veni în cadrul finalei "Let it Shine", un talent show de la BBC, popular în Marea Britanie. Take That a cântat ieri împreună cu cei 4 finalişti ai concursului un medley al celor mai celebre piese. În ce priveşte albumul cel nou, "Wonderland" va fi disponibil de pe 24 martie. Gary Barlow a promis că un videoclip pentru "Giants" va sosi curând, iar discul va fi disponibil şi sub formă de bundle-uri sau vinil.
Acesta este al optulea material discografic Take That şi va include 11 piese. Take That a lucrat cu diferiţi producători pentru acest release, inclusiv cu Tony Hoffer, Stuart Price şi Mark Crossy. Grupul pop fondat în Manchester în 1990 are la activ 8 premii Brit Awards şi este cel mai de succes boy band britanic din istorie. 4 dintre albumele lor sunt considerate cele mai bine vândute din mileniul actual în UK.
TRAILER: Un documentar în trei părți despre Take That ajunge pe Netflix
Trupa Take That este pusă față în față cu succesul internațional, dar și cu presiunea industriei muzicale într-un nou proiect documentar, ce va apărea pe Netflix peste doar câteva zile, pe 27 ianuarie.
Seria documentară va urmări ascensiunea trupe britanice de băieți, formată inițial din Robbie Williams, Gary Barlow, Mark Owen, Jason Orange și Howard Donald, dar și "începutul sfârșitului". Concentrând peste 35 de ani de imagini de arhivă, alături de noi interviuri cu Donald și Owen, documentarul promite să ofere o perspectivă intimă asupra succeselor și greutăților trăite de una dintre cele mai de succes trupe din Marea Britanie din toate timpurile.
"<<Take That>> spune povestea remarcabilă a celei mai emblematice trupe de băieți din Marea Britanie. Acum, în această serie documentară limitată în 3 părți, intrați în culise alături de Gary, Howard, Mark, Jason și Robbie, pe măsură ce își dezvăluie experiențele personale într-o formație care a captivat milioane de fani, susținând concerte sold-out, ajungând în fruntea topurilor cu 12 single-uri de succes numărul 1 în Marea Britanie și vânzând peste 45 de milioane de discuri în întreaga lume", transmite rezumatul seriei documentare.
Trailerul prezintă imagini nemaivăzute cu trupa atât din culise, cât și din fața camerelor de filmat sau alături de marea de fani:
"Cu cât deveneam mai faimoși, cu atât publicul era mai numeros. Dar ăsta a fost și începutul sfârșitului pentru noi ca trupă."
Gary Barlow mărturisește cu sinceritate a simțit o presiune incredibilă să compună piese de succes și curând a realizat că formație a devenit o mașină de făcut bani. Documentarul va atinge și plecarea lui Robbie Williams, dar și decizia trupei de a se reuni, după ce muzicienii și-au dat seama că au avut nevoie unul de celălalt.
Toți cei cinci membri ai trupei au participat la documentarul "Take That", ce este produs de Fullwell Entertainment. Proiectul este regizat de David Soutar și produs executiv de Gabe Turner. Seria vine la aproximativ an după ce Robbie Williams a lansat filmul biografic "Better Man", care a analizat propria perspectivă asupra perioadei petrecute în trupă.
Take That este una dintre cele mai de succes trupe pop britanice, un fenomen al anilor '90 care a redefinit conceptul de boy band și a avut un impact major asupra culturii pop europene. Grupul a dominat topurile cu hituri precum "Back for Good", "Pray", "Relight My Fire" sau "Never Forget", combinând pop-ul melodic cu influențe soul și o abordare matură a versurilor. După despărțirea din 1996 și revenirea spectaculoasă din 2005, Take That a demonstrat o longevitate rară pentru gen, evoluând sonor și menținând o relație solidă cu publicul, devenind un exemplu de reinventare și rezistență în industria muzicală.
Astăzi, Take That este formată din Gary, Mark și Howard, artiștii urmând să pornească într-un turneu în vara acestui an, intitulat "Circus Live".
Robbie Williams este convins că va mai cânta cu membrii Take That
Robbie Williams este sigur că va mai urca pe scenă alături de Gary Barlow, Howard Donald și Mark Owen. Chiar dacă nu plănuiește să se alăture turneului The Circus din 2026, fostul membru Take That are amintiri plăcute de la ultimele lor concerte, dorindu-și să repete experiența în viitor.
Concert Robbie Williams la București pe 19 august 2023 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro
Robbie Williams crede în potențialul trupei Take That. Chiar dacă în prezent planurile lui sunt îndreptate către cariera solo, își amintește cu încântare de ultimele show-uri cu băieții. Într-un interviu acordat recent pentru BBC Radio 2, Robbie i-a spus prezentatorului Scott Mills că este sigur că va mai cânta cu Gary Barlow, Howard Donald și Mark Owen.
"M-aș întoarce în Take That pentru a face din nou show-ul Circus? Mi-a plăcut mult ultima dată. Dar nu chiar acum. Sunt sigur că vom reveni pe scenă din nou, dar nu este în planurile mele", a mărturisit Robbie.
În cadrul discuției sale cu jurnalistul BBC, Robbie a povestit și cât de impresionat a fost să vadă show-ul The Circus din 2009. Înregistrarea acelui concert l-a determinat să se reîntoarcă în grup pentru albumul și concertele live Progress din 2010
"(The Circus) este unul dintre cele mai bune spectacole făcute vreodată. Asta a făcut diferența. Gaz a venit la casa mea din Los Angeles și avea o copie a concertului. Mi l-a arătat și eu, literalmente, am stat în picioare, am stat și am urmărit fascinat. Mi-a plăcut la nebunie și am zis: <Vreau să mă întorc.> Băieții refac turneul Circus și e o idee grozavă. A captat imaginația tuturor, iar biletele se vând incredibil de bine."
Artistul britanic, în vârstă acum de 51 de ani, pregătește pentru luna viitoare lansarea albumului "Britpop". Discul va apărea pe 6 februarie și va include single-ul "Rocket", înregistrat în colaborare cu chitaristul Black Sabbath, Tony Iommi.
Anul trecut, Robbie Williams a colaborat cu Laura Pausini pentru piesa "Desire", primul imn oficial FIFA. Melodia a marcat prima implicare a lui Williams în noul său rol de Ambasador Muzical Oficial FIFA. Puteți asculta melodia în articolul nostru de pe InfoMusic.