Urmărește-ne în Social Media

Premii muzicale

Metalhead Awards: Alternosfera și Bucovina sunt cele mai iubite trupe

Îi iubiți, i-ați votat, iar acum au și câștigat. Metalhead Awards 2016 a încheiat preselecțiile și a desemnat și câștigătorii celei de-a zecea gale. Alternosfera, Bucovina, Coma, Vița de Vie sunt doar câteva dintre numele care s-au remarcat și în acest an. Lista completă în articol.

Publicat

pe

Alternosfera I Bucovina
Alternosfera I Bucovina

După o perioadă intensă de preselecții, Metalhead Awards 2016 și-a desemnat câștigătorii. Astfel, cele cinci trupe finaliste din fiecare categorie s-au calificat pentru a fi votate din nou de public. Media a fost calculată cât mai proporțional: o pondere de 70% a fost a echipei Metalhead și 30% votul publicului. Printre câștigători s-au aflat și nume internaționale precum Metallica, Muse, Amon Amarth și Rotting Christ.

Fanii Alternosfera au un motiv în plus să se bucure și asta nu doar pentru că vor putea asculta trupa în cadrul galei. Moldovenii au câștigat pentru al patrulea an consecutiv premiul pentru „Best Alternative Band”. Alternosfera aceasta a luat ființă în decembrie 1998 la Chișinău. De-a lungul timpului, aceasta a susţinut sute de concerte în România şi Republica Moldova, lansând cinci albume şi un EP. În octombrie 2015, trupa a lansat albumul „Haosoleum”, ultima parte a tripticului „Epizodia”, printr-un concert inedit la Arenele Romane din Bucureşti. „Haosoleum” a primit în cadrul galei Metalhead Alternative Awards 2015 și premiul pentru „Best Romanian Alternative Album”.

Nici Bucovina nu a fost mai prejos. Anul acesta, trupa de folk metal din Iași adaugă la portofoliu 3 premii („Best Romanian Metal Band”, „Best Romanian Rock Ambasador” și „Best Metal (r)Evolution”). Bucovina a fost înființată în anul 2000 de către Crivăț și fostul basist, Harbard. În prezent, trupa este formată din Florin "Crivaț" Tibu (chitară), Bogdan Luparu (chitară, vocal), Bogdan "Vifor" Mihu (precuție) și Jorge Augusto Coan (bas). În 2015, Bucovina a lansat cel mai nou album de studio, „Nestrămutat”, în cadrul unui concert la Arenele Romane.

Toți câștigătorii locali vor fi premiați în cadrul galelor de premiere, iar Alternosfera, Bucovina, Coma, Between Colors și Am Fost la Munte Și Mi-a Plăcut vor susține recitaluri live.

Lista completă a căștigătorilor Metalhead Awards Ediția a 10-a

  • Best Romanian Metal Band: Bucovina
  • Best Romanian Metal Newcomer: Between Colors
  • Best Romanian Metal Album: Negura Bunget - ZI
  • Best Romanian Metal Video: Fantazia - Labirint
  • Best Romanian Tribute Band: The Rock - Tribut AC/DC
  • Best Romanian Rock Ambasador: Bucovina
  • Best Romanian Emerging Festival: Magura Wave Festival
  • Best Romanian Indoor Festival: Maximum Rock Festival
  • Best Romanian Outdoor Festival: Iubim 2 Roti
  • Best Romanian Live Club: Aby Stage Bar Ramnicu Vâlcea
  • Best Romanian SIngle Show: Rotting Christ la Metalhead Meeting
  • Best Rock Radio Show: Domestika cu Hefe la Radio Guerrilla
  • Best Romanian Metal Show: E-an-na la Celtic Fest
  • Best World Metal Album: Amon Amarth - Jomsviking
  • Best World Metal Artist: Metallica
  • Best International Metal Video: Metallica - Moth Into Flame
  • Best International Metal Festival: Hellfest Open Air

Premii speciale oferite direct de redactie:

  • Best Metal (r)Evolution: Videoclipul Bucovina - Așteaptă-mă dincolo de moarte
  • Cel Mai Harnic Fotograf: Florin Matinca
  • Best Underground Ambasador: Titus Constantinescu / Bestial Records
  • Cea mai curajoasa trupa: For The Wicked

METALHEAD Alternative Awards Editia a Zecea

  • Best Alternative Band: Alternosfera
  • Best Alternative Newcomer: Am Fost La Munte i Mi-a Placut
  • Best Romanian Alternative Album: Vita de Vie - Șase
  • Best Alternative Performance: Alternosfera la Shine Festival
  • Best World Alternative Artist: Muse
  • Best Alternative Video: Coma - Cel mai frumos loc de pe pământ
  • Best Alternative Festival: Shine Festival

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte vineri, 27 ianuarie 2017

Metalhead Awards 2016

Loc
Arenele Romane
Comentează

Industria muzicala

Metallica extinde programul educațional Metallica Scholars în Marea Britanie și alocă un buget record de 3,3 milioane de dolari

Fundația All Within My Hands, înființată de membrii trupei Metallica, anunță cea mai mare finanțare de până acum pentru Metallica Scholars Initiative. Cu un buget de peste 3,3 milioane de dolari, proiectul se extinde în 2026 la 93 de colegii comunitare din Statele Unite și ajunge, pentru prima dată, și în Marea Britanie.

Publicat

pe

Concert Metallica la București pe 13 mai 2026 │ FOTO: George Stanculeanu / InfoMusic.ro

Programul Metallica Scholars Initiative (MSI), dezvoltat de fundația All Within My Hands, intră în cel de-al optulea an de existență și primește cea mai mare finanțare din istoria sa: peste 3,3 milioane de dolari. Inițiativa susține tinerii care își doresc să urmeze programe de pregătire profesională și tehnică, oferindu-le acces la educație și la cariere bine plătite.

În acest an, alte 18 instituții educaționale din Statele Unite se alătură programului, astfel că rețeaua MSI ajunge la 93 de colegii comunitare, acoperind toate cele 50 de state americane și teritoriul Guam.

Prima extindere internațională a programului Metallica Scholars Initiative

O noutate importantă este lansarea primei componente internaționale a proiectului. All Within My Hands investește 250.000 de dolari (aproximativ 186.000 de lire sterline) pentru implementarea Metallica Scholars Initiative în Marea Britanie, în parteneriat cu Capital City College (CCC) din Londra.

Reprezentanții fundației afirmă că extinderea internațională era un obiectiv urmărit de mai mult timp, având în vedere popularitatea globală a trupei și nevoia tot mai mare de specialiști în meserii tehnice. Capital City College are o tradiție care începe din 1828 și găzduiește peste 30.000 de studenți în 12 campusuri din capitala britanică. Programul Metallica Scholars va debuta aici în toamna acestui an și va susține cursuri vocaționale dedicate tinerilor din comunități defavorizate, pregătindu-i pentru integrarea pe piața muncii în domenii tehnice și industriale.

James Hetfield: "Programul nostru schimbă vieți"

Despre noul capitol al programului Metallica Scholars Initiative, James Hetlied a declarat:

"Acest lucru a început ca un vis. Acum programul nostru schimbă vieți. Să ne extindem impactul la nivel global și să sprijinim și mai mulți studenți este extrem de satisfăcător. Suntem foarte mândri de toți Metallica Scholars care au trecut prin acest program și de cei care vor urma. Este emoționant să știm că am făcut parte din parcursul a mii de profesioniști care contribuie prin munca lor la binele comunităților."

Peste 17 milioane de dolari investiți din 2019 până în prezent

Lansat în 2019, în colaborare cu American Association of Community Colleges, programul a investit până acum peste 17 milioane de dolari în educația profesională a tinerilor. Dacă la început accentul era pus pe meserii tradiționale, precum sudura, instalațiile sanitare sau electricitatea, inițiativa a evoluat pentru a include domenii moderne și esențiale pentru viitor. În prezent, programul susține specializări precum asistență medicală, tehnologie optică, reparații auto, producție maritimă, servicii de pompieri și paramedici, instalații industriale sau agricultură.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Myrkur și Alternosfera vin la ARTmania 2026, ediția cu intrare liberă

ARTmania In Context, ediția specială din 2026 a festivalului de la Sibiu, îi aduce pe scenă pe Myrkur, Alternosfera, HVNDS și Pridian. Evenimentul se va desfășura în Piața Mare și va fi cu intrare liberă.

Publicat

pe

│ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Myrkur, Alternosfera, HVNDS și Pridian sunt patru trupe care spun, fiecare în felul său, o parte importantă din povestea rockului european de astăzi. Organizatorii le-au ales pentru ediția specială ARTmania 2026 In Context, menită să ducă mai departe tradiția festivalului. Evenimentul se va desfășura pe 24 și 25 iulie 2026 și va fi gratuit.

"Ne vedem în Piața Mare, să celebrăm muzica, viața și locul în care inimile noastre au bătut împreună atâția ani"

"Piața Mare nu este doar un loc. Pentru noi, este acasă. Este spațiul în care ne-am întâlnit an de an, în care am construit amintiri și o comunitate care a crescut odată cu festivalul. De aceea nu ne-am dorit să treacă un an fără să ne revedem aici.

Ediția "In Context" s-a născut într-un an de tranziție, în urma unor schimbări legislative care au făcut imposibil, pentru această ediție, formatul cu bilete și perimetru închis în Piața Mare. Între timp, reglementarea a fost modificată, astfel încât din 2027 ne vom putea întoarce la formatul pe care îl știți.

Până atunci, alegem să fim împreună. Deschis, fără perimetru și fără bilet, dar cu aceeași bucurie, aceeași dragoste pentru muzică și același spirit care ne unește de atâția ani.

Uneori, momentele de răscruce ne oferă răgazul de care avem nevoie: să privim în urmă, să înțelegem ce am construit și să ne întrebăm cum mergem mai departe. "In Context" este felul nostru de a continua această poveste", spun organizatorii ARTmania.

În 2027, ARTmania Festival revine la Sibiu cu cea de-a douăzecea ediție, în formatul complet, cu bilete și cu tot ce înseamnă ARTmania.

De ce în 2026 nu are loc ediția clasică ARTmania Festival

Ediția din 2026 a festivalului ARTmania nu va mai avea loc din cauza unui blocaj normativ, o nouă legislație privind securitatea la incendiu intrând în aplicare de la 1 mai 2025. Noile reglementări au un impact direct asupra organizării evenimentelor în aer liber.

Returnarea banilor pe bilete la ARTmania 2026

Contravaloarea biletelor va fi returnată integral, inclusiv comisionul de ticketing.

  • Data începerii: 4 mai 2026
  • LiveTickets: returnare automată
  • Bilete fizice: prin completarea formularului online și transmiterea documentelor necesare.
Citește în continuare

Albume noi

Muse a lansat albumul "The Wow! Signal", ce conține o colaborare cu Ellie Goulding

Muse a lansat noul album de studio, "The Wow! Signal", un material inspirat de celebrul semnal radio detectat în spațiu în 1977. Printre piesele incluse în tracklist se numără și "Hush", o colaborare cu Ellie Goulding, însoțită de un videoclip cu puternice influențe cosmice, care completează universul conceptual al discului.

Publicat

pe

Artwork Muse & Ellie Goulding
Artwork Muse & Ellie Goulding │ FOTO: Muse www.facebook.com

"Hush" marchează prima colaborare dintre Muse și Ellie Goulding, reunind stilul rock alternativ caracteristic trupei britanice cu vocea sensibilă și amprenta electronică cu care Goulding și-a obișnuit fanii. Mesajul cântecului vorbește despre nevoia de refugiu, introspecție și apropiere umană într-o lume tot mai zgomotoasă și agitată.

Videoclipul pentru "Hush" explorează atât tematica melodiei, cât și direcția vizuală a întregului album. Acesta prezintă un astronaut care plutește singur în spațiu, fiind atras, la un moment dat, într-un fenomen asemănător unei găuri negre. Imaginile completează perfect tematica cosmică a materialului discografic și explorează ideea necunoscutului, a izolării și a călătoriei către alte dimensiuni, atât fizice, cât și emoționale.

Matt Bellamy despre colaborarea cu Ellie Goulding: "A fost un accident fericit: ea era acolo, noi experimentam și totul s-a întâmplat natural"

Colaborarea cu Ellie Goulding s-a născut dintr-o coincidență neașteptată. Artista se afla în același studio de înregistrări cu Muse, lucrând într-o altă încăpere, iar întâlnirea a avut loc chiar înainte ca membrii formației să încheie sesiunea din acea seară. Matt Bellamy a povestit pentru Rolling Stone Italia cum a luat naștere duetul:

"O cunosc pe Ellie de ani de zile, ne-am întâlnit de multe ori și am spus în repetate rânduri că ar trebui să facem ceva împreună. Din pură coincidență, a apărut la studio foarte târziu, pe la ora 23:00, chiar când noi eram pe punctul de a pleca. A intrat și ne-a întrebat dacă poate asculta la ce lucrăm. I-am pus piesa și i-a plăcut. Așa s-a născut ideea unui duet. A fost un accident fericit: ea era acolo, noi experimentam și totul s-a întâmplat natural."

Apetitul trupei Muse pentru colaborări cu alți artiști a fost deschis de muzicianul și producătorul Dan Lancaster. El s-a alăturat grupului ca membru live în 2022, iar relația s-a consolidat în timpul turneelor, când Matt Bellamy, Chris Wolstenholme și Dominic Howard au descoperit că Lancaster nu este doar un instrumentist valoros, ci și un producător cu o viziune creativă aparte.

Provenit din zona muzicii metal, Dan Lancaster și-a dorit să contribuie la un proiect care să depășească simplul rol de muzician de turneu. În același timp, membrii Muse au început să exploreze ideea unor colaborări externe, atât cu autori, cât și cu alți artiști, o premieră pentru dinamica tradițională a trupei.

"The Wow! Signal", inspirat de unul dintre cele mai mari mistere ale astronomiei

Noul album Muse își ia numele de la celebrul "Wow! Signal", o anomalie radio detectată în 1977 de astronomul Jerry R. Ehman, în timpul unui proiect de căutare a inteligenței extraterestre. Semnalul, care a durat 72 de secunde și provenea din direcția constelației Săgetător, a fost atât de neobișnuit încât cercetătorul a încercuit secvența "6EQUJ5" pe imprimarea datelor și a notat, în margine, cuvântul "WOW!". Originea exactă a fenomenului rămâne necunoscută și astăzi.

TRACKLIST Muse - "The Wow! Signal":

  1. The Dark Forest
  2. Nightshift Superstar
  3. Shimmering Scars
  4. Cryogen
  5. Be With You
  6. Hexagons
  7. The Sickness in You & I
  8. Unravelling
  9. Hush
  10. Space Debris
Citește în continuare

Trending