Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Lita Ford concertează pentru prima oară în România

Lita Ford, una dintre cele mai talentate chitariste ale muzicii rock, va susține anul acesta primul concert în România. Evenimentul va avea loc pe 14 martie la Sala Palatului din București.

Publicat

pe

Lita Ford
Lita Ford

Lita Ford este cea mai cool și cea mai rock chitaristă pe care am auzit-o eu vreodată. Niciun chitarist – bărbat sau femeie – nu a arătat vreodată mai bine cu o chitară Gibson Explorer în mână decât Lita Ford”, spunea Slash.

Într-un domeniu al muzicii rezervat aproape exclusiv bărbaților, o artistă care să câștige admirația numelor celebre din zona hard rock era, în momentul în care s-a lansat Lita Ford, ca și astazi de altfel, o raritate. Chitarista recunoaște însă că momentul în care l-a văzut pe scenă pe Tony Iommi de la Black Sabbath a fost hotărâtor pentru cariera sa.

„Mi s-a părut un super-om, aproape ca un zeu”, își amintește Lita Ford, care abia împlinise 13 ani când i-a văzut pentru prima dată pe cei de la Black Sabbath în concert.

Din acea clipă nu a existat o altă opțiune pentru artista americană născuta la Londra (pe numele său real Carmelita Rossana Ford) decât să-și urmeze pasiunea pentru muzica rock. Compozitoarea, chitarista și cântăreața cu note de mezzo-soprana Lita Ford s-a impus în lumea muzicii ca parte a trupei feminine rock The Runaways, în anii '70, îmbrățisând 10 ani mai tarziu o carieră solo.

Inclusă în Top 10 Cele mai bune chitariste din toate timpurile, câștigătoare a premiului „Cea mai buna chitaristă” în 1989, nominalizată la Grammy pentru „Cea mai bună interpretare vocala feminină a unei piese rock”, Lita Ford s-a făcut remarcată prin sonoritatea punk a pieselor sale, aparițiile provocatoare pe scenă și stilul rebel. Unul dintre albumele cu cel mai mare succes și cel care avea să o propulseze în categoria greilor muzicii rock a fost „Lita”. Discul a inclus hituri precum „Kiss Me Deadly”, „Close My Eyes Forever”, celebrul duet cu Ozzy Osbourne, și „Falling In and Out of Love”, o piesa scrisa impreuna cu Nikki Sixx de la Motley Crue.

Ultimul album al Litei Ford, „Time Capsule”, a fost lansat în primăvara anului trecut și conține unele dintre cele mai bune piese ale cântăreței. Tot anul trecut a fost lansat și volumul de memorii „Living Like a Runaway: A Memoir”, o confesiune șocantă prin sinceritatea cu care cântăreața descrie cele mai intime episoade ale vieții sale. Relațiile cu muzicieni precum Jon Bon Jovi, Van Halen și Tony Iommi se numără printre acestea.

Pe 14 martie, iubitorii muzicii rock vor putea asculta live hiturile Litei Ford. Concertul va avea loc la Sala Palatului din București.

Bilete Concert Lita Ford la Sala Palatului

  • VIP - 170 lei
  • Categoria I - 130 lei
  • Categoria II - 85 lei
  • Categoria III - 65 lei

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Lita Ford
Concerte marți, 14 martie 2017

Lita Ford

Loc
Hard Rock Cafe

Trending