Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Placebo revine la București pentru a sărbători 20 de ani de la debut - PREȚURI BILETE

Placebo, una dintre cele mai apreciate și influente formații ale ultimelor decenii, va sărbători 20 de ani de carieră printr-un concert special în România. Pe 28 iunie, la Arenele Romane din București, publicul îi va însoți pe Brian Molko, Stefan Olsdal & co. într-o călătorie retrospectivă, parcurgând 20 de ani și 7 albume de studio incluse în top 20. Biletele au fost puse deja în vânzare.

Publicat

pe

Placebo
Placebo

Placebo sărbătorește 20 de ani de la apariția primului album. Momentul a fost marcat anul trecut prin lansarea unui disc aniversar, intitulat "A Place For Us To Dream", ce conține nu mai puțin de 36 de piese. În acest tracklist sunt incluse cele mai populare piese ale formației, în versiuni de studio, live sau editate pentru radio, precum și un single nou, intitulat ”Jesus' Son”.

Brian Molko și Stefan Olsdal promovează compilația "A Place For Us To Dream" în cadrul unui amplu turneu aniversar - ”20 de ani de Placebo”. Început în octombrie 2016, turnul ajunge și în România pe 28 iunie 2017. Evenimentul va avea loc la Arenele Romane din București, cu acest prilej, fanii formației având oportunitatea de a asculta live piese pe care trupa nu le-a mai cântat de foarte mulți ani.

"Să spunem doar că vor fi piese în setlist pe care am jurat că nu le vom mai cânta niciodată. Cred că a venit momentul să recunoaștem și să acceptăm ceea ce-și doresc să audă foarte mulți dintre fanii Placebo. Au fost foarte răbdători cu noi, considerând faptul că foarte rar cântăm piesele care au avut succes comercial. Un turneu aniversar pare prilejul potrivit pentru a face asta. Noi cam asta ne dorim", a declarat solistul Brian Molko.

Fanii Placebo vor putea asculta live piese precum ”Pure Morning” și ”Nancy Boy”, formația promițând și alte surprize.

"Turneul acesta este dedicat fanilor și ne oferă și nouă șansa de a interpreta din nou compoziții din perioada de început. Așadar, cei care vor să ne vadă cântând ”Pure Morning” și ”Nancy Boy”, pe care nu le-am mai cântat de aproape 10 ani și s-ar putea să nu le mai cântăm niciodată din nou, să vină la aceste concerte. Vom mai avea și alte surprize!", a indicat solistul Placebo.

Prețuri bilete la concertul Placebo de pe 28 iunie 2017:

  • Categoria ”The Better Friend” - 190 lei (Preț promoțional, număr limitat de bilete)
    • acces mai devreme cu 30 de minute în incinta locației, să te asiguri că vei sarbatori cei 20 de ani cât mai aproape de Brian Molko și Stefan Olsdal
    • primești o insignă, creată special pentru eveniment, ce poate să-ți aducă și mai multe surprize
    • primesti un breloc, creat special pentru a-ți aminti de momentele frumoase trăite la concert
    • primești o băutură
  • Categoria ”The Friend Indeed ticket” (Aceste bilete vor fi puse în vânzare după epuizarea categoriei ”The Better Friend”)
    • intrare separată, rezervată doar posesorilor de bilete „A Friend Indeed”
    • primești insigna creată special pentru eveniment, ce poate să-ți aducă și mai multe surprize.
    • primesti un breloc, creat special pentru a-ți aminti de momentele frumoase trăite la concert
  • În ziua concertului - 220 lei

Placebo a mai concertat la București în 2012 și 2014. Cel mai recent show al formației în țara noastră s-a desfășurat în cadrul Summer Well Festival. Formația a fost cap de afiș, încheind ultima zi de festival cu un concert electrizant, savurat de peste 15.000 de fani.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Placebo
Concerte miercuri, 28 iunie 2017

Placebo

Loc
Arenele Romane
Comentează

Concerte & turnee

Concert Placebo 2024 la Arenele Romane: program și reguli de acces

Placebo vor urca pe scena Arenelor Romane pe 30 iulie, având-o în deschidere pe artista scoțiană Elisabeth Elektra. Te invităm să afli regulile de acces, programul și alte informații utile în cazul în care vei participa la eveniment.

Publicat

pe

Placebo - Happy Birthday In The Sky (Official Visualiser)
Placebo - Happy Birthday In The Sky (Official Visualiser) │ FOTO: Captură YouTube

Placebo se numără printre cele mai cunoscute formații din Marea Britanie. Bazele acesteia au fost puse în 1994 de solistul și chitaristul Brian Molko și de basistul Stefan Olsdal, artiști care activează în continuare alături de trupă. Până în prezent, formația a lansat opt albume de studio, bucurându-se de aprecierea fanilor.

Elisabeth Elektra vine din Glasgow și abordează un stil ce se poate definit ca melodic art-pop cu influențe de electronic. Albumul de debut, intitulat "Mercurial", a fost lansat în 2020, fiind foarte bine primit atât de public, cât și de critici.

Program concert Placebo 2024 la Arenele Romane

  • Premium Early entry: 18:30
  • Open Doors: 19:00
  • Elisabeth Elektra: 19:30 - 20:00
  • Placebo: 20:30 - ....

Reguli de acces concert Placebo 2024 la Arenele Romane

  • Accesul în incinta Arenelor Romane se face începând cu ora 19:00, iar concertele încep la ora 19:30. După deschiderea porților, puteți sosi la orice ora doriți pentru a vă vedea artiștii favoriți. Concertul are loc în aer liber.
  • Pentru toate categoriile de bilete, accesul se face pe la porțile de jos din parc ale Arenelor Romane.
  • La intrarea în perimetrul evenimentului, toți participanții vor fi controlați în bagaje de agenții de securitate.
  • Biletele oferă participanților acces doar în categoriile în care și-au cumpărat bilet.

Este INTERZIS accesul cu:

  • sticle, conserve;
  • mâncare sau băuturi de orice fel;
  • artificii, obiecte periculoase;
  • selfie stick-uri;
  • căști moto;
  • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • umbrele (în caz că se anunță ploaie să veniți cu pelerine);
  • arme, bâte, cuțite, spray-uri, lanțuri lungi, selfie stick, glow stick, obiecte ascuțite, artificii;
  • substanțe interzise cf. legii 143 / 2000;
  • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil);
  • aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
  • animale de companie;
  • persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca și NU vor păzi obiectelor prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului!

Organizatorii informează publicul participant că spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

Accesul copiilor

  • Copiii sub 10 ani au acces gratuit doar în zona Teren (nu și pe scaune) și însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.
  • Organizatorii recomandă fanilor care vin cu copii sub 10 ani să le protejeze acestora urechile cu căști speciale. La concert volumul va fi puternic și poate afecta auzul copiilor.

Categorii de bilete

  • Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului.
  • Părăsirea perimetrului Arenelor Romane, după validarea biletului de acces, va fi strict interzisă. Persoanele care doresc să părăsească zona de eveniment o pot face, dar la ieșire brățara le va fi ruptă și dacă doresc să intre din nou, vor trebui să-și cumpere alte bilete.
  • Se consideră biletul validat momentul în care ați intrat la concert, atunci când acesta a fost scanat / rupt. Din acel moment, biletul nu mai este valid, iar contravaloarea acestuia nu mai poate fi returnată sub nicio circumstanță. În caz de vreme nefavorabilă sau în caz de urgență, organizatorii vă pot cere să evacuați spațiul și să reveniți când este sigur pentru dumneavoastră să participați la eveniment.
  • Posesorii biletelor la Categoriile Premium și Teren vor primi brățări care le vor permite accesul în categoriile la care au bilet. Posesorii de bilete la categoria Acces General nu vor primi brățări.
  • Categoria Premium - Bilete cu loc în sectoarele K și E. Asigură acces și în zona Teren și Acces General, afiș cadou și earlyentry.
  • Categoria Teren - Bilete fără loc, în fața scenei, pe teren. Asigură acces și în zona Acces General.
  • Categoria Acces General - cu loc în Arenă

Prețuri bilete concert Placebo 2024 la Arenele Romane:

  • Bilete de acces se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 279 lei (+comision). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Placebo concertează în România pe 30 iulie, la Arenele Romane

Placebo trebuia să ajungă în România cu câţiva ani în urmă, pentru a promova albumul "Never Let Me Go", dar din păcate concertul a fost amânat. După încă o amânare a fost anulat, dar iată că britanicii concertează în sfârşit în ţara noastră, pe 30 iulie 2024.

Publicat

pe

Placebo - Running Up That Hill (Cover Kate Bush) | Rock am Ring 2022
Placebo - Running Up That Hill (Cover Kate Bush) | Rock am Ring 2022 │ FOTO: Captură YouTube

Placebo revine în România după ceva vreme şi va ţine un concert la Arenele Romane în dată de 30 iulie 2024. Ultimul LP lansat a fost "Never Let Me Go", care s-a dovedit a fi un material experiental, cu teme eco-friendly, cu piese despre regăsirea de sine, meditaţie şi cu o abordare mai degrabă light decât "nervoasă", ca rock-ul alternativ al grupului de la început de ani 2000.

Recapitulând incursiunile Placebo pe la noi, îmi amintesc de reprezentaţia din 2017 de la Arenele Romane, unde locul s-a dovedit neîncăpător pentru fani. A fost puţin bizar finalul în care Brian Molko a improvizat mult la clape şi a avut un rant anti Trump. De altfel solistul Placebo a devenit tot mai vocal pe teme politice în ultimii ani, de la Brexit la confruntarea sa recentă cu primul ministru italian, care s-a lăsat şi cu proces.

Ce a mai făcut Placebo între timp? În 2023 a anunţat primul său album live, care a sosit sub formă de box set, ce acoperă cariera de 25 de ani a grupului. Acum trupa este un duo, format din basistul Stefan Olsdal şi solistul şi chitaristul Brian Molko. Activi din 1994, artiştii au mai cântat în România şi în 2014, la Summer Well, dar şi în 2009 la Romexpo, pe vremea când promovau "Battle for the Sun".

A fost şi un concert prin 2012, dacă nu mă înşel la un stadion de rugby din nordul Capitalei pe o vreme toridă. După "Never Let Me Go", care a debutat în 2022 am avut parte şi de un single, un cover după piesa Tears for Fears "Shout". La festivalul Download din 2023, Placebo a cântat pentru prima dată piesa "Nancy Boy" după 6 ani.

Cu puţin noroc auzim şi noi mai multe piese de pe "Sleeping With Ghosts", "Meds" şi "Black Market Music" la concertul de la noi. Biletele se pun în vânzare de pe 14 martie 2024.

Citește în continuare

Trending