Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Bonobo lansează albumul "Migration", cea mai nouă creație electronică downtempo a lui Simon Green

Bonobo, alter ego-ul DJ-ului Simon Green, a lansat un nou album în această săptămână, sub numele de "Migration". Acesta include 12 piese ambientale și chillout, muzică electronică relaxantă, fiind cel de-al șaselea disc de studio al lui Bonobo. Artistul a lansat melodiile sale în format digital, dar și pe vinyl.

Publicat

pe

Bonobo
Bonobo

Simon Green afirma că s-a inspirat din relaţiile cu peisajul şi interacţiunea cu persoanele din ultimii ani de turnee. "Migration" este succesorul albumului "The North Borders" din 2013 şi include colaborări cu Rhye sau Nick Murphy, cunoscut şi ca Chet Faker.

Bonobo a promis un turneu în 21 de oraşe din Europa şi 18 în America de Nord pentru a promova noul release. Am primit un single luna trecută.

Pe acest LP îi auzim şi pe Hundred Waters şi chiar o trupă marocană, Innov Gnawa. Numele "Migration" i-a surâs lui Simon Green în contextul socio-politic actual, în care toată lumea discută despre refugiaţii din Siria, migraţia umană fiind o problemă globală. Aici intră în acţiune şi influenţele orientale şi africane în muzica de pe acest album. Innov Gnawa aduce un sound tribal şi african pe material, iar Bonobo a colaborat şi cu artişti canadieni şi australieni.

Iată tracklist-ul albumului "Migration":

  1. Migration
  2. Break Apart (feat. Rhye)
  3. Outlier
  4. Grains
  5. Second Sun
  6. Surface (feat. Nicole Miglis)
  7. Bambro Koyo Ganda (feat. Innov Gnawa)
  8. Kerala
  9. Ontario
  10. No Reason (feat. Nick Murphy)
  11. 7th Sevens
  12. Figures

Bonobo face muzică de 17 ani, debutând cu albumul "Animal Magic" în 2000. Artistul s-a remarcat prin fuziunea de sunete globale: de la jazz la beat-uri africane, de la sample-uri house europene la muzică tradiţională indoneziană. Bonobo ne-a vizitat capitala în 2013, la Arenele Romane, în cadrul unui turneu în care şi-a adus şi formaţia. Concertul a făcut parte din turneul "Bonobo: The North Borders Tour". Galeria foto de la eveniment poate fi văzută aici.

Comentează

Trending