Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Concerte & turnee

Audioslave se reunește cu ocazia unui eveniment anti-Trump

Audioslave a făcut un anunţ surpriză azi, urmând să se reunească pentru un concert anti Donald Trump pe 20 ianuarie. Formaţia nu a mai avut un concert de peste un deceniu, solistul Chris Cornell fiind ocupat cu multe alte proiecte, printre care şi albume noi Soundgarden și solo.

Publicat

pe

Chris Cornell, solistul Soundgarden
Chris Cornell, solistul Soundgarden │ FOTO: Ross Halfin Photography

Audioslave e doar unul dintre numele ce vor participa la seria de evenimente anti-Trump, organizate pe 20 ianuarie, ziua inaugurării noului preşedinte SUA. Pe lista de artişti se mai află şi Prophets of Rage, o formaţie derivată din Rage Against the Machine am putea spune, pentru că îl are pe Tom Morello în componenţă. Jack Black se va afla de asemenea la eveniment, probabil pentru a ne oferi hituri clasice Tenacious D.

În ultimii ani, Tom Morello şi Chris Cornell şi-au arătat deschiderea de a readuce Audioslave pe scenă, în ciuda faptului că amândoi au fost ocupaţi. Trupa lua naştere în anul 2001 şi în cei 6 ani de activitate a reuşit să obţină 3 nominalizări Grammy. Audioslave are şi o premieră bifată şi anume faptul că e prima trupă rock americană care cântă în Cuba, într-un concert în aer liber.

Cu 3 albume la activ, "Audioslave", "Out of Exile" şi "Revelations" acest grup a fost descris drept un hibrid perfect între Soundgarden şi Rage Against the Machine. Elemente de hard rock din anii '70 erau combinate cu rock-ul alternativ din anii '90, iar timbrul unic al lui Cornell a generat multiple hituri. Adăugăm şi solo-uri cu multă pedală ale lui Morello şi avem un sound diferit de orice auzeam la începutul anilor 2000.

Evenimentul de pe 20 ianuarie e cunoscut ca "Anti Inaugural Ball" şi e posibil să mai includă şi alţi artişti, care se vor alătura "rebelilor" în ultima clipă. Pe listă se află şi The Lost Angeles Freedom Choir, Jackson Browne sau Vic Mensa.

Muzică nouă

În amintirea lui Chris Cornell, Un supergrup cu membri din Alice în Chains, Anthrax și Mastodon îi aduce un omagiu

Chris Cornell ar fi împlinit 61 de ani pe 20 iulie 2025, iar mari muzicieni i-au adus un tribut la acea dată. O combinație între catharsis sonor și act de solidaritate. Așa s-ar putea descrie proiectul KING ULTRAMEGA, născut din respect profund pentru moștenirea lui Chris Cornell.

Publicat

pe

Concert tribut Chris Cornell I Am the Highway
Concert tribut Chris Cornell I Am the Highway │ FOTO: The Forum twitter.com

Supergrupul, format din membri emblematici ai trupelor Alice în Chains, Mastodon, Anthrax, Soundgarden și Metal Allegiance, debutează cu un tribut reimaginat după „Rusty Cage”. Aceasta este o piesă clasică Soundgarden, lansată acum într-o versiune fidelă și totuși plină de emoţie, prin Reigning Phoenix Music. Demersul are și o miză socială: toate veniturile generate vor susține organizația MusiCares, care oferă sprijin pentru sănătatea mentală și dependențe în rândul profesioniștilor din muzică.

În această primă piesă, William DuVall (Alice în Chains) preia rolul vocal central, abordând registrul lui Cornell cu o reținere elegantă, respectând structura și intensitatea originalului. Bill Kelliher (Mastodon) livrează riff-urile cu o energie brută, în timp ce Mark Menghi (Metal Allegiance) adaugă o tușă personală printr-o secțiune de bas cu efect wah, amplificând tonul sumbru al compoziției. Charlie Benante (Anthrax, Pantera) preia frânele percuției cu precizie explozivă, păstrând acel groove „tight but loose” inconfundabil. Rezultatul? O reinterpretare care nu încearcă să înlocuiască, ci să cinstească.

Proiectul KING ULTRAMEGA s-a născut organic, în pandemie, ca o simplă joacă de studio între prieteni. Dar ceva s-a transformat odată cu fiecare riff, fiecare conversație, fiecare gând la ce a însemnat Chris Cornell pentru o întreagă generație. Când însuși Kim Thayil, chitaristul Soundgarden, a acceptat să reînregistreze una dintre piesele sale legendare pentru proiect, direcția a devenit clară: acesta nu este doar un tribut. E o formă de vindecare colectivă.

Mark Menghi, sufletul acestui efort, recunoaște: „Chris a fost unul dintre puținii artiști constanți din viața mea. Nu am încetat niciodată să-l ascult, nici măcar o clipă.” Procesul creativ a fost condus de o întrebare esențială: Cum ar fi vrut Chris să sune asta? Totul – de la alegerea muzicienilor, la mixaje și artwork – s-a făcut cu această întrebare în minte. Și, când lucrurile nu păreau aliniate, Menghi o spune clar: „Back to the drawing board.”

Următoarele lansări din seria KING ULTRAMEGA vor include reinterpretări din repertoriul Soundgarden, Audioslave, Temple of the Dog și din cariera solo a lui Cornell. În fiecare piesă, noi colaboratori vor contribui cu stilul lor unic, dar fără a umbri niciodată esența: geniul vocal și compozițional al lui Chris Cornell.

Lansarea vine în același an în care Soundgarden este inclusă, în sfârșit, în Rock and Roll Hall of Fame.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending