Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Tudor Chirilă a câștigat Vocea României 2016 cu Teodora Buciu - VIDEO

Pentru cel de-al 3-lea an consecutiv, Tudor Chirilă a fost antrenorul care a reușit să se impună în finala de la Vocea României. Concurenta sa, Teodora Buciu, a fost desemnată Vocea României 2016, pe poziția a doua plasându-se Alex Mușat, finalistul echipei Smiley.

Publicat

pe

Teodora Buciu, Vocea României 2016, și Tudor Chirilă
Teodora Buciu, Vocea României 2016, și Tudor Chirilă

Tudor Chirilă a fost, din nou, cel mai apreciat antrenor de la Vocea României. După o finală în care remarcile acide spuse cu perdea au fost trecute cu vederea, iar pamfletul fără perdea a fost incriminat și taxat de public, omul momentului a rămas Tudor Chirilă. Pentru cel de-al 3-lea sezon consecutiv, acesta a reușit să aducă trofeul Vocea României 2016 în echipa sa. Câștigătoare a fost Teodora Buciu, care se remarcase în concurs încă de la audiții, când a întors toate cele 4 scaune. Un finalist cu aceeași priză la jurați a fost concurentul lui Smiley, Alex Mușat, care la audițiile pe nevăzute a reușit să întoarcă tot 4 scaune. La capitolul voturi, însă, a fost depășit în finală de Teodora Buciu, tânăra în vârstă de doar 17 ani reușind să impresioneze atât prin voce, cât și prin actul actoricesc.

Robert Botezan, concurentul mai excentric din echipa lui Tudor Chirilă, s-a plasat pe poziția a 3-a, după o finală în care improvizația, considerată cartea sa câștigătoare, a ridicat unora semne de întrebare cu privire la capacitatea sa reală de a interpreta o piesă precum ”I Will Always Love You”. Singurul antrenor care s-a exprimat deschis cu privire la prestația sa a fost Smiley, acesta spunându-i direct că nu i-a plăcut. Ceilalți jurați au ales, în schimb, să evidențieze starea de sănătate a concurentului, punând în seama răcelii stilul atipic de a interpreta melodia lui Whitney Houston.

Ioana Ignat, finalista lui Marius Moga, a fost și ea afectată de răceală, răgușeala prezentă deja în vocea sa fiind astfel accentuată. Aceasta a încheiat concursul pe poziția a 4-a.

Ca și în celelalte sezoane, câștigătorul a fost ales de către public, clasamentul fiind stabilit în urma centralizării voturilor înregistrate prin apel și sms.

Clasamentul finalei Vocea României 2016:

Publicul a urmărit cele 3 live-uri puse în scenă de fiecare concurent, a votat prin apel și sms, și după centralizare a fost stabilit clasamentul final. Câștigătoarea concursului, Teodora Buciu, a primit trofeul Vocea României și un cec în valoare de 100.000 de euro.

  1. Teodora Buciu (echipa Tudor Chirilă) - Vocea României 2016
  2. Alex Mușat (echipa Smiley)
  3. Robert Botezan (echipa Tudor Chirilă)
  4. Ioana Ignat (echipa Marius Moga)

Mesajul lui Tudor Chirilă după încheierea concursului:

”Vă mulțumesc mult pentru susținere, pentru voturi și pentru că, într-un fel sau altul, și voi ați făcut parte din #echipaTudor!
Felicitări, Teodora Buciu, Vocea Romaniei 2016!!!”

Mesajul Teodorei Buciu după încheierea concursului:

”Fericire, extaz, bucurie... e puțin spus. Ce am trăit aseară la Vocea României și ce trăiesc acum este un vis. Mulțumesc celor care au contribuit la realizarea visului meu: Tudor Chirilă, Doamna Duțescu, Carina Sava, Irina Baianț, Tiberiu Albu, părinților mei, și nu în ultimul rând celor de acasă, care m-au încălzit cu mesaje frumoase, m-au susținut și votat.”

Cel mai discutat moment de la Vocea României:

Cel mai controversat moment al serii a fost duetul lui Smiley cu finalistul său, Alex Mușat. Cei doi au rescris versurile piesei ”Hoochie Coochie Man”, dând melodiei o nuanță de pamflet. Sarcasmul versurilor nu a fost gustat deloc de Tudor Chirilă și Marius Moga, Loredana apreciind, pe de altă parte, că într-un concurs îți folosești toate atuurile pentru a câștiga.

Remarcile din versurile cântate de Smiley și Alex Mușat au făcut referire în special la modul în care Tudor Chirilă își pregătește concurenții.

”Puteam să-l aleg pe Tudor, să mă-nvețe cum s-o joc / Dar am ales să fiu pe bune și stau bine și la vot”, cântă Alex Mușat în noua versiune a piesei ”Hoochie Coochie Man”.

Ironiile evidente au fost considerate, de către o parte dintre telespectatori, răutăcioase și deplasate. În cadrul aceleiași finale, însă, Marius Moga a indicat, pe ocolite, că Teodora Buciu a zbierat, iar Tudor Chirilă l-a sfătuit pe Smiley să mai asculte și el Vama Veche, pentru a mai învăța câte ceva. Ironiile s-au ținut, așadar, lanț, pe parcursul întregii finale.

Alexandru Mușat cu Smiley - ”Hoochie Coochie Man”

Live-urile concurenților:

Ioana Ignat cu Grigore Leșe - ”Mamă, inima mi-i arsă”

Teodora Buciu și Tiberiu Albu - ”Who Wants To Live Forever”

Alexandru Mușat cu Feli - ”Human”

Robert Botezan cu Ligia Hojda - ”Hallelujah”

Ioana Ignat cu Marius Moga - ”With A Little Help From My Friends”

Robert Botezan cu Tudor Chirilă - ”Vara Asta”

Teodora Buciu cu Tudor Chirilă - ”Zmeul”

Robert Botezan - ”I Will Always Love You”

Alexandru Mușat - ”Still Got The Blues”

Ioana Ignat - ”My Heart Will Go On”

Teodora Buciu - ”Cry Baby”

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Smiley a dorit să ne împărtășească câteva dintre lucrurile care l-au adus în punctul actual al vieții și carierei sale. Dacă la 10 ani, Smiley era copilul care-și dorea să ajungă mai repede adult, iar la început de carieră era nesigur și plin de îndoieli, aflăm că acum Smiley tatăl apreciază timpul alături de cei dragi. Descoperă ce sfaturi și-ar da Smiley dacă ar trece din nou prin cele mai importante etape ale vieții.

Publicat

pe

Smiley
Smiley │ FOTO: Petru Ivu

Smiley se confesează publicului răspunzând la câteva întrebări pe care și le pune frecvent. Cum ar vorbi acum cu Smiley din trecut, dacă ar avea ocazia? Ce i-ar spune lui Smiley copilul, sau Smiley adolescentul, ori Smiley la început de carieră? Ar schimba oare ceva?

"Adevărul este că n-aș schimba nimic. Fiecare etapă m-a adus exact aici. Iar pentru asta sunt recunoscător", spune Smiley într-o postare online.

Chiar dacă nu ar schimba nimic, Smiley ar avea câteva sfaturi pentru fiecare etapă a vieții lui. Toate aceste gânduri au fost împărtășite de artist într-un mesaj publicat pe Instagram. Regăsiți mai jos sfaturile lui pentru vârsta copilăriei, perioada adolescenței, etapa devenirii în tânăr adult și momentul prezent, al maturului devenit tată.

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Pentru Smiley la 10 ani:

  • Să nu te grăbești să crești. Bucuria de a fi copil este ceva special, pentru că într-o zi o să înțelegi că cele mai simple momente sunt, de fapt, cele mai prețioase.

Smiley în adolescență:

  • Nu încerca să fii pe placul tuturor. Curajul de a fi autentic îți va deschide mai multe uși decât dorința de a impresiona.

Smiley la început de carieră:

  • Vor exista refuzuri, îndoieli și zile în care vei crede că nu e suficient. Nu contează numărul eșecurilor, importante sunt perseverența și încrederea în talentul tău.

Smiley fondator HaHaHa Production:

  • Fii pregătit să-ți asumi riscuri. Succesul nu vine imediat, uneori trebuie să-l cauți. pasiunea îți dă energie să continui când rezultatele întârzie, iar disciplina transformă visele în realitate.

Smiley tatăl:

  • Uneori descoperi că știi mai puține decât ai fi crezut. Viața te surprinde în cele mai frumoase feluri, iar la finalul zilei cel mai valoros este timpul pe care îl petreci cu cei pe care îi iubești.

Smiley astăzi:

  • Nu încerca să controlezi fiecare detaliu. Succesul nu înseamnă doar să ajungi departe, ci să ai timp să trăiești timpul.

Din același spectru al destăinuirilor face parte și piesa "Confesiune". Vă invităm să o ascultați mai jos și să reflectați la propriile voastre versiuni din trecut.

AUDIO: Smiley - "Confesiune"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Juriul de la Vocea României 2026 a fost dezvăluit

După multe știri și zvonuri privind plecarea unora dintre antrenori, aflăm componența juriului de la Vocea României 2026 chiar în prima zi de filmări. Pavel Bartoș revine în rolul de prezentator, iar din echipa de promovare a show-ului în mediul digital vor face parte Miruna Rumina, Ines Stana și Acoustic Boyz.

Publicat

pe

Vocea României 2026
Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Facebook Vocea României

Atât Irina Rimes, cât și Theo Rose rămân în juriu pentru încă un sezon la Vocea României. Lor li se alătură Tudor Chirilă, Smiley și Horia Brenciu. Cu alte cuvinte, juriul rămâne neschimbat la Vocea României 2026. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii de talente vine, totuși, cu niște surprize.

Reguli noi la Vocea României 2026

Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă. Producătorii show-ului vor anunța schimbările în perioada următoare.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online.

"Sunt extrem de fericită că mă întorc pentru al treilea an la Vocea României. Pentru mine, parcă vara nici nu începe cu adevărat dacă nu revin în culisele acestui proiect. Simt și o responsabilitate foarte mare să le arăt oamenilor tot ce se întâmplă în culise, pentru că există atât de multă muncă, emoție și magie în spatele fiecărei ediții. Oricât aș încerca să surprind totul prin telefon, experiența de acolo este și mai frumoasă în realitate", spune Miruna.

Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon.

"De mică am fost fascinată de Vocea României, era una dintre emisiunile la care ne uitam împreună în familie și sunt extrem de încântată să am ocazia să particip (din culise) la un așa proiect fain, pe social media."

​Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

"Ne bucurăm tare mult să facem parte din acest proiect și vă mulțumim pentru oportunitate. Ne plac experiențele noi, dar mai ales să cunoaștem oameni noi, așa că vom fi acolo să ne distrăm și să vă aducem zâmbetul pe buze. PULL UP!"

Citește în continuare

Muzică și film

Urmărește trailer-ul noului serial cu Tudor Chirilă, "Trafic" - VIDEO

Tudor Chirilă este un procuror de temut în lumea interlopă, dar lucrurile se complică atunci când află că fiica sa este iubita unui dealer. Trailer-ul noului serial românesc "Trafic" ne dezvăluie care sunt mizele personajelor principale, respectiv Laurențiu Crețu, jucat de Tudor, și Doru Alexe, interpretat de Dragoș Bucur.

Publicat

pe

Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic"
Tudor Chirilă și Dragoș Bucur în serialul "Trafic" │ FOTO: Captură YouTube

"Cu ce-am greșit eu în viață de am ajuns în situația asta", spune Dragoș Bucur în debutul trailer-ului, dezvăluind conflictul interior al personajului pe care îl joacă. El este în serialul "Trafic" Doru Alexe, un curier cu o viață banală, care ajunge implicat într-un caz investigat de procurorul Laurențiu Crețu, jucat de Tudor Chirilă. Mizele celor două personaje principale au legătură atât cu lumea interlopă, cât și cu proprii copii. Băiatul lui Doru este dealer, iar fata procurorului Laurențiu este iubita acestui dealer. "Întrerupe orice relație cu băiatul ăla", îi spune Tudor Chirilă fiicei sale din serial, certând-o și pe soția lui, interpretată de Adela Popescu. "Tu știai că e dealer? Știai că se droghează?", o întreabă Tudor pe Adela.

Unul dintre cele mai tensionate momente din trailer este acela al dialogului dintre procurorul Laurențiu și Doru Alexe.

"Poate ar fi bine să te gândești de partea cui ești", îi spune Tudor Chirilă lui Dragoș Bucur, insinuând că acesta dorește mai mult să-și salveze fiul, decât să ajute la prinderea interlopilor.

VIDEO Trailer: "Trafic" (noul serial de la PRO TV)

Premiera serialului are loc marți, pe 13 iulie. "TRAFIC" va putea fi urmărit la PRO TV și pe VOYO.

"Nu aveam în plan un serial anul ăsta, în general nu-ți poți planifica viața de actor de film decât dacă ești Brad Pitt, Cillian Murphy, Leonardo, Benicio sau cine mai doriți. Așa că, să fie primit. Mă bucur să mă întâlnesc cu Dragoș Bucur în acest "parteneriat" în care amândoi jucăm cumva roluri de contre emploi, dar și cu o întreagă distribuție foarte mișto și o echipă foarte profi. Regizori sunt Anghel Damian, Milo Simulov și Mihai Brătilă", a spus Tudor Chirilă. 

Anterior acestui rol din "TRAFIC", Tudor Chirilă a jucat și în serialul "Vlad", tot de la PRO TV. În acea producție l-a interpretat pe Drăgoi, un politician important.

Anul acesta, Tudor Chirilă a fost premiat la Gala Premiilor Radio România Cultural. Tudor a luat premiul în categoria Teatru pentru rolul Bérenger din spectacolul "Rinocerii". Găsești mai multe detalii în articolul nostru de pe InfoMusic.

Citește în continuare

Trending