Smiley a prezentat în cadrul emisiunii Vocea României o nouă melodie, intitulată "Confesiune". Compusă de Smiley împreună cu Șerban Cazan, piesa abordează un subiect mai puțin discutat în media, în ciuda importanței sale. Artistul vorbește despre distanțarea de părinți, cauzată de ritmul alert al vieții și programul aglomerat de zi cu zi.
Piesa "Confesiune" a fost înregistrată în studioul HaHaHa Production. Pentru partea instrumentală a melodiei, Smiley a colaborat cu Muse Quartet (Alina Horez, Nicoleta Petre, Maria Colțatu, Corina Ciuplea) și Miruna - Elena Vidican (harpă).
Smiley - "Confesiune" - AUDIO
După trei albume solo („În lipsa mea” – 2008, „Plec pe Marte” – 2010 şi „Acasă” – 2013) în care a investit pasiunea sa pentru muzică și a adus ritm, culoare și originalitate în muzica românească, Smiley urmează să lanseze, la începutul anului viitor, cel de-al patrulea album din carieră. Discul se dorește a fi cel mai inedit și creativ de până acum.
Smiley este artistul pop prin excelență. De la consacrarea lui, acum mai bine de zece ani, muzica românească nu mai arată la fel. Smiley a adus dezinvoltură și dorința de a zâmbi. Orice postură, de producător, interpret, compozitor sau actor, e întâmpinată de succes.