Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Sting a lansat "I Can’t Stop Thinking About You", primul single de pe noul album "57th & 9th" - AUDIO

"I Can’t Stop Thinking About You" este noul single cu care Sting readuce în muzică elementul surpriză, extrem de important în opinia veteranului. Piesa deschide un nou capitol discografic, "57TH & 9TH", ce atestă filosofia de viață care i-a ghidat pașii lui Sting în această industrie: încredere în instinct și spontaneitate.

Publicat

pe

Sting
Sting

57th & 9th” este noul album Sting, ce va surprinde cel mai probabil publicul și-l va face să-și amintească de vremurile bune ale muzicii rock. Programat pentru lansare pe 11 noiembrie 2016, discul conține 10 piese noi, compuse de Sting și înregistrate împreună cu vechii săi colaboratori, Dominic Miller (chitară) și Vinnie Colaiuta (tobe). La înregistrarea albumului au contribuit și Josh Freese (toboșar Nine Inch Nails, Guns n’ Roses), chitaristul Lyle Workman și trupa The Last Bandoleros.

“S-a întâmplat totul foarte repede, foarte spontan. Încerc întotdeauna să mă surprind pe mine și pe oamenii cu care lucrez - și, sper eu, și pe ascultători”, a detaliat Sting în comunicatul ce anunță lansarea noului album.

Pentru ”57th & 9th”, Sting a lucrat cu producătorul Martin Kierszenbaum. Acesta crede, fără modestie, că noul disc ar putea fi cam la fel de bun ca ”Synchronicity”.

”Piesele au fost trase din prima sau a doua încercare. Nu cred că l-am mai văzut (pe Sting) într-o formă atât de bună de la ”Synchronicity” încoace”, a indicat Kierszenbaum.

Sting - ”57th & 9th” (copertă album)

Sting - ”57th & 9th” (copertă album)

Contextul în care ”57th & 9th” va fi lansat nu este tocmai unul prielnic, industria schimbându-se mult în ultimii ani. Sting ignoră, însă, climatul tulbure al muzicii și-și propune ”să facă ce vrea”.

"Industria muzicală se află într-o stare de haos și flux continuu. Nu am nicio idee ce așteptări sunt acum. Nu mai e ca pe vremuri. Rock & roll-ul este acum mai mult un gen muzical ce ține de tradiție. Nu mai unește societatea, așa cum o făcea în trecut", a declarat Sting.

Pentru mine, cel mai important aspect al muzicii este elementul surpriză. Așa că o să continui să surprind lumea, indiferent de consecințe. E călătoria mea, oricine dorește să mă însoțească este bine-venit. Chiar fac tot ce vreau eu", a spus Sting râzând într-un interviu acordat revistei Rolling Stone.

În tracklist-ul de 10 piese al albumului ”57th & 9th” este inclusă și o piesă în memoria lui Prince, intitulată "50,000". Balada a fost compusă de Sting chiar în săptămâna în care Prince a murit.

Tracklist ”57th & 9th” - Sting:

Standard Edition:

  1. I Can’t Stop Thinking About You
  2. 50,000
  3. Down, Down, Down
  4. One Fine Day
  5. Pretty Young Soldier
  6. Petrol Head
  7. Heading South On The Great North Road
  8. If You Can’t Love Me
  9. Inshallah
  10. The Empty Chair

Deluxe: Standard + 3 Bonus Tracks:

  1. I Can't Stop Thinking About You (LA Version)
  2. Inshallah (Berlin Sessions Version)
  3. Next To You with The Last Bandoleros (Live at Rockwood Music Hall)

Primul single extras de pe noul album se numește "I Can’t Stop Thinking About You" și a avut premiera în cadrul emisiunii lui Kevin & Bean de la KROQ. Versiunea de studio a piesei poate fi ascultată mai jos.

Sting - "I Can’t Stop Thinking About You" - AUDIO

PUBLICITATE
Comentează

Muzică nouă

Sting lansează piesa "If It's Love", anunţă un nou album

Sting a lansat o nouă piesă, intitulată "If It's Love", care sună a imn de iubire atemporal şi are ceva profund britanic. E o declaraţie de dragoste proaspătă, de primăvară, dar cumva îmbibată cu ploaie din UK. Melodia se ascultă în articol, de unde aflăm şi când vine noul album al artistului.

Publicat

pe

Coperta single Sting If It's Love
Coperta single Sting If It's Love │ FOTO: Sting

Sting îşi va lansa noul album de studio, "The Bridge" pe 19 noiembrie. Piesele noi au fost compuse pe parcursul unui an de pandemie globală, dar şi de "pierdere personală, separare, lockdown şi agitaţie politică şi socială" conform artistului. Fostul membru The Police a creat noile track-uri în studiouri din Bahamas, New York şi alte zone de pe glob. A lucrat cu sete creativă de la 10 dimineaţa până la ora cinei.

Întrebat de LA Times dacă ar fi lansat acest disc dacă nu era pandemia, Sting a declarat că avea în gând să producă un material discografic, dar situaţia a fost unică. A fost nevoie să folosească Zoom şi tehnologie avansată a studioului. "The Bridge" vine de la podurile construite între oameni pentru a repara separarea lor. Legendarul muzician vede crearea de piese ca un puzzle unic, pe care vrea să îl rezolve. Totuşi a recunoscut şi că uneori preferă o compoziţie mai uşoară în loc de puzzle: un acord major urmat de unul minor rotunjit.

Sting îşi va începe o rezidenţă în Las Vegas pe 29 octombrie, cu 8 show-uri programate. "If It's Love" e primul single de pe noul album şi insuflă voie bună, optimism şi zâmbete. Include o voce tinerească şi suavă, versuri despre dragoste şi senzaţia de iubire care te cuprinde de la micul dejun şi până când e momentul să tragi obloanele. Sting vede dragostea drept ceva ce nu necesită justificare, o emoţie care trebuie să te predai şi ceva ce nu are leac. Un fluierat şugubăţ începe şi termină piesa, pentru a o face mai light şi mai fredonabilă.

Noul album al lui Sting, cel care vine în noiembrie este cel cu numărul 14 în discografia sa şi în cariera de peste 40 de ani a muzicianului. Ultimul release a fost "My Songs", lansat în 2019, iar pe acel LP britanicul în vârstă de 69 de ani a reinterpretat piese mai vechi ale sale, inclusiv hitul The Police "Every Breath You Take", dar şi "Message In a Bottle" şi "Roxanne". Pe de altă parte "The Bridge" va avea numai compoziţii noi şi originale.

Iată şi tracklist-ul pentru acest album:

01 Rushing Water
02 If It's Love
03 The Book Of Numbers
04 Loving You
05 Harmony Road
06 For Her Love
07 The Hills On The Border
08 Captain Bateman
09 The Bells Of St. Thomas
10 The Bridge
11 Waters of Tyne
12 Captain Bateman's Basement
13 (Sittin 'On) The Dock of the Bay

Prietenul şi colegul lui Stng, Dominic Miller apare pe noile melodii, alături de saxofonistul jazz şi compozitorul Brandford Marsalis, dar şi toboşarul american John Freese.

Citește în continuare

AGENDA DE CONCERTE

<< sept. 2021 >>
lmmjvsd
30 31 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 1 2 3

Trending