Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Elena Gheorghe, Lora și Sore vin la FestiGal

FestiGal, unul dintre cele mai tari spectacole din toamna aceasta, și-a mărit echipa de artiști, iar acum Elena Gheorghe, Sore și Lora vor urca pe aceeași scenă cu Smiley, Feli și SHOT. Evenimentul va cuprinde elemente de muzică, dans, teatru și circ și va avea loc la Sala Polivalentă, în zilele de 1 și 2 decembrie.

Publicat

pe

Show-ul FestiGal se mărește în fiecare săptămână, iar echipa artiștilor cuprinde acum trei nume noi. După ce Smiley, Feli și cel mai nou boyband din România, trupa SHOT, și-au anunțat prezența la FestiGal, a venit momentul pentru noi premiere: Elena Gheorghe, Lora și Sore. Cele trei vedete, alături de alte nume mari ale showbiz-ului românesc vor lua parte la un show  unic, organizat în premieră în România.

Festigal e un show cum nu s-a mai făcut niciodată în România. Spectacolul pleacă de la o temă foarte simplă şi frumoasă, ,,AM UN VIS’’ și ne conduce într-o călătorie spre o lume de basm, o lume în care totul este posibil. Tot ce am visat vreodată va fi pe scenă la FestiGal’’, povestește Smiley, care este în același timp coproducător al evenimentului și component al echipei de creație a show-ului.

Visul Elenei Gheorghe a fost, este și va fi muzica. La vârsta de 3 ani a urcat pentru prima dată pe scenă, în clasa a-IX-a a participat la festivalul Mamaia, iar oferta de a fi parte a trupei Mandinga a venit de nicăieri.

Motivația mea este simplă: «Lupta nu e cu ceilalți, ci a ta cu tine». Dacă ai un vis nu trebuie niciodată să renunți la el. Eu am știut de copil că menirea mea este să cânt, să transform emoțiile în sunete. Iar dacă pentru a-mi realiza visul a trebuit să mă trezesc ani la rând cu noaptea în cap ca să ajung la cursurile de canto, acest lucru nu m-a făcut să înțeleg decât că sunt capabilă de orice pentru a-mi urma visul. Privită așa, povestea mea se potrivește perfect cu tema show-ului FestiGal, de aceea am acceptat cu mare drag invitația de a participa la un spectacol unic, a cărui temă este visul devenit realitate. Și eu vin la FestiGal!”, a povestit Elena.

Lora a ajuns pe scenă cu ajutorul publicului, iar talentul său a fost susținut de cei care au ascultat-o și i-au oferit încrederea de a cânta în continuare.

Eu nu am avut sprijinul apropiaților. Părinții nu m-au încurajat să îmi urmez visul. Am continuat să cânt, să scriu versuri, să înregistrez melodii, să mă pregătesc pentru o carieră în muzică. Astăzi mama mea este coordonatorul fan clubului meu. Stă de vorbă cu fanii din social media, mă însoțește la concerte, mă sfătuiește. Poate eu am întâmpinat mai multe obstacole înainte de a reuși cu adevărat, dar nu aș face nicio secundă altfel. Eu am un vis și îl voi spune în cadrul mega show-ului FestiGal”, a spus Lora.

Sore a urcat pentru prima dată pe scenă la 10 ani și spune că apropiații i-au fost un adevărat sprijin pe tot parcursul carierei. Soarta a făcut să câștige un casting pentru o producție de televiziune – serialul „Pariu cu viața” difuzat la ProTV, iar din acel moment a știut că drumul spre împlinirea visului s-a deschis.

Mi-am dat seama că dacă îți dorești ceva cu adevărat, iar acel ceva este pentru tine, soarta vine în ajutorul tău. Am câștigat un rol în «Pariu cu viața» după o preselecție la care au participat 3.000 de oameni. Apoi, după terminarea serialului am continuat să cânt pentru că, în sfârșit, îmi urmam visul. FestiGal este, cel puțin pentru mine, un alt vis devenit realitate. Și eu vin la FestiGal!”, a declarat Sore.

Cele trei artiste vor urca pe scena FestiGal într-un show unic în România, ce unește elemente de muzică, dans, teatru și circ. Evenimentul va avea loc la Sala Polivalentă din capitală, în zilele de 1 și 2 decembrie 2016, și își propune să uimească publicul prin conceptul special, dar și prin aducerea pe scenă a celor mai în vogă artiști. Biletele au fost puse în vânzare în rețeaua Eventim, iar prețul unui bilet pornește de la 50 de lei.

Trending