Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

AlunaGeorge a lansat piesa "Mediator" - AUDIO

AlunaGeorge a lansat un nou single, intitulat ”Mediator”. Piesa este compusă și produsă de duo împreună cu Tom Aspaul și este extrasă de pe albumul ”I Remember”.

Publicat

pe

AlunaGeorge
AlunaGeorge

Aluna și George s-au cunoscut în urmă cu câțiva ani pe internet, primele discuții față în față fiind puțin stânjenitoare. Așa susține cel puțin Aluna într-un interviu acordat publicației fashionsoundtrack.com. În spiritul glumei, George a ținut să adauge că cineva i-a prezentat-o pe Aluna pe nepusă masă, el așteptând să se întâlnească de fapt cu altcineva. În realitate, cei doi au început să cânte împreună când George a realizat un mix al unei piese compuse de formația în care cânta Aluna, ambii având inițial alte proiecte muzicale. Astfel, Aluna Francis a cântat într-o trupă numită My Toys Like Me, George Reid fiind chitarist al formației indie-math rock Colour. În noua fomulă cei doi abordează un stil electro pop, ea fiind "vocea copilăroasă și dulce", conform criticilor, iar el ocupându-se de îmbinarea sound-ului garage cu bass și dubstep. În contrast cu stilul electro ce face uz de multe tipuri de sintetizatoare, lui George îi place ca muzica să decurgă cât mai simplu, fiind un promotor al ideii conform căreia "cu cât ai mai puține instrumente cu care să te joci, cu atât ești nevoit să fii mai creativ".

Primul single al duo-ului britanic, "Your Drums, Your Love", a fost lansat în septembrie 2012, albumul de debut, ”Body Music”, apărând ceva mai târziu, în iulie 2013. Albumul s-a plasat pe poziția a 2-a în US Top Heatseekers Albums, primind review-uri bune din partea criticilor.

Anul acesta, duo-ul va lansa cel de-al doilea album din carieră. LP-ul se numește ”I Remember” și va apărea pe piață în septembrie. Până atunci, AlunaGeorge își invită fanii să asculte noul single "Mediator", compus și produs împreună cu Tom Aspaul.

AlunaGeorge - "Mediator" - AUDIO

Discul ”I Remember” poate fi precomandat de pe iTunes. Lansarea oficială a albumului este programată pentru data de 13 septembrie 2016.

Tracklist ”I Remember” - AlunaGeorge:

  1. Full Swing [ft. Pell]
  2. My Blood [ft. Zhu]
  3. Not Above Love
  4. Hold Your Head High
  5. Mean What I Mean [ft. Leikeli 47 and Dreezy]
  6. Jealous
  7. I'm In Control [ft. Popcaan]
  8. I Remember
  9. In My Head
  10. Mediator
  11. Heartbreak Horizon
  12. Wanderlust

Trending