Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Tarja Turunen: „suntem foarte inspirați” de latura întunecată

Tarja Turunen, fosta solistă Nightwish, a explicat inspirația pentru titlul viitorului album, „The Shadow Self” și care este legătura laturii întunecate pe care toți artiștii o dețin. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

│ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

„Am dat peste un interviu mai vechi cu Annie Lennox pe internet și citeam despre acel „shadow self”, partea întunecată care se află în noi toți. Fiecare dintre noi are o parte întunecată și ar trebui să apreciem faptul că există, în special în noi, artiștii, pentru că suntem foarte inspirați de ea. Mulți scriitori sau artiști în general, scriu cântece întunecate. Probabil că nici măcar nu înțelegem de unde vine tot acest întuneric. De mulți ani am realizat că am această latură, chiar dacă sunt o persoană foarte pozitivă. Totuși, este ceva întunecat care mă face să scriu și să creez în general, iar acest lucru afectează tot ce fac. Tind să cred că este un întuneric frumos. Și așa, am găsit interviul cu Annie care a fost foarte motivațional. Ea povestea despre latura întunecată pe care o  numea „shadow self” (umbra proprie) și am zis că este un titlu foarte bun pentru un album. Chiar am simțit că ăsta este titlul. De acolo vine tot.”, declară Tarja Turunen

Albumul "The Shadow Self"conține 11 piese, printre care regăsim și o colaborare interesantă cu Alissa White-Gluz de la ARCH ENEMY. Materialul va fi lansat pe 5 august 2016, până atunci putând fi precomandat în diverse formate, inclusiv CD sau, în ediție specială - CD+DVD.

Tracklist "The Shadow Self" - Tarja:

  1. Innocence
  2. Demons In You (feat. ARCH ENEMY's Alissa White-Gluz)
  3. No Bitter End
  4. Love To Hate
  5. Supremacy
  6. The Living End
  7. Diva
  8. Eagle Eye
  9. Undertaker
  10. Calling From The Wild
  11. Too Many

În așteptarea albumului „The Shadow Self”, Tarja a lansat „The Brightest Void”, un material audio cu 50 de minute de muzică, care va îndulci așteptarea până în august. „The Brightest Void” a fost lansat pe 3 iunie 2016 și conține colaborări incredibile cu: finlandezul Michael Monroe (Hanoi Rocks), Chad Smith și un nou mix al piesei „Paradise (What About Us)” în colaborare cu Within Temptation. Odată cu noul album, artista a lansat și un videoclip, „No Bitter End”.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Muzică nouă

Tarja Turunen a lansat piesa „At Sea” și pregătește albumul metal „Frisson Noir”

Tarja Turunen a deschis oficial campania de promovare pentru noul album „Frisson Noir” prin lansarea single-ului „At Sea”, piesă care anunță un material mai heavy din cariera solo a artistei. Albumul va apărea pe 12 iunie 2026 și marchează o nouă etapă pentru artista finlandeză, care își duce mai departe amestecul deja cunoscut de orchestră cinematică, sensibilitate clasică și metal.

Publicat

pe

Concert Tarja Turunen & Marko Hietala pe 1 aprilie 2025 la Sala Palatului Bucuresti │ FOTO: Ciprian „Cipane” Vladut / InfoMusic.ro

„At Sea” este o piesă despre confruntarea cu necunoscutul, cu teama. Tarja Turunen a explicat că a scris cântecul gândindu-se la mare, un spațiu care o atrage și o sperie în același timp, comparația fiind extinsă la felul în care oamenii aleg să iasă din zona de siguranță pentru a vedea dacă pot trece prin furtunile vieții. Artista spune că a pornit compoziția la pian, că structura are multe schimbări de tempo și că în piesă a integrat chiar și o idee muzicală mai veche de peste 15 ani, transformată acum într-o parte din această construcție amplă.

Din punct de vedere sonor, „At Sea” mizează pe o formulă teatrală și tensionată. Vocea Tarjei este susținută de instrumentiști live, orchestră și cor, cu înregistrări realizate la Budapesta alături de Budapest Art Orchestra și Budapest Art Choir, sub bagheta lui Gyorgy Gulyas Nagy. În nucleul emoțional al piesei rămâne însă pianul, iar Tarja i-a cooptat aici pe Niklas Pokki, dar și pe violonista Mervi Myllyoja. Rezultatul este un cântec care încearcă să traducă în sunet acea reacție fizică sugerată și de titlul albumului, acel „frison” pe care muzica îl poate provoca.

„Frisson Noir” va avea 10 piese și o listă consistentă de invitați, printre care Marko Hietala, Dani Filth (solistul Cradle of Filth), Apocalyptica și Chad Smith (tobosar Red Hot Chili Peppers). Materialul a fost mixat de Neal Avron, producător recompensat cu Grammy. După lansare, Tarja va porni în turneul internațional „Frisson” 2026, cu startul anunțat pentru 30 septembrie, la Berlin.

„At Sea” pare ca funcționează deja ca un upgrade: Tarja merge din nou spre zone mai grele, mai dramatice și mai personale, fără să abandoneze dimensiunea orchestrală care i-a definit cariera solo.

Lista piese "Frisson Noir":

01. Frisson Noir
02. The Eternal Return
03. Leap Of Faith (feat. Marko Hietala)
04. At Sea (feat. Mervi Myllyoja + Niklas Pokki)
05. Blaze Forever
06. The Trace Outlives (feat. Sayo Komada)
07. Tango (feat. APOCALYPTICA)
08. Anemoia (feat. Julián Bedmar + Valter Freitas)
09. I Don't Care (feat. Dani Filth)
10. Against The Odds (feat. Chad Smith)

Citește în continuare

Trending