Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Sophie Ellis-Bextor lansează albumul "Familia" - TEASER

Sophie Ellis-Bextor va lansa în luna septembrie un nou album, intitulat ”Familia”. Cel de-al 6-lea disc din cariera artistei britanice este ”sora mai extrovertită a lui ”Wonderlust””, LP-ul anterior.

Publicat

pe

Sophie Ellis-Bextor
Sophie Ellis-Bextor

După mai bine de doi ani în care a promovat albumul "Wanderlust", a susținut concerte în Sydney și Melbourne și a colaborat cu DJ precum Bob Sinclar și Mathieu Bouthier, artista britanică Sophie Ellis-Bextor a revenit cu cel de-al 6-lea material discografic. ”Familia” este un proiect de care Ellis-Bextor este extrem de încântată, într-un interviu acordat recent mărturisind că noul disc este mai îndrăzneț decât precedentul.

”Noul meu album, ”Familia”, este sora mai extrovertită a lui ”Wanderlust”. Fata din Wanderlust se mută din Europa de Est în mai calda și însorita Americă de Sud, unde dă vodka pe tequila.”

Albumul ”Familia” va fi lansat pe 2 septembrie 2016. Până atunci, discul poate fi precomandat de pe site-ul artistei, în format CD sau vinyl.

Tracklist "Familia" - Sophie Ellis-Bextor:

  1. Wild Forever
  2. Death Of Love
  3. Crystallise
  4. Hush Little Voices
  5. Here Comes The Rapture
  6. Come With Us
  7. Cassandra
  8. My Puppet Heart
  9. Unrequited
  10. The Saddest Happiness
  11. Don’t Shy Away
Sophie Ellis-Bextor- ”Familia” (artwork album)

Sophie Ellis-Bextor- ”Familia” (artwork album)

Primul single extras de pe albumul ”Familia” este ”Come With Us”. Melodia a fost compusă de artistă împreună cu Ed Harcourt și este o reîntoarcere la rădăcinile disco din perioada primului album. Piesa a avut premiera în emisiunea lui Ken Bruce de la BBC Radio 2, dar nu este încă disponibilă online. Până la lansarea oficială a single-ului, puteți asculta, însă, un fragment al melodiei, publicat de Sophie pe pagina ei de Facebook.

Sophie Ellis-Bextor - ”Come With Us” - TEASER


Sophie Ellis-Bextor a ajuns în atenția industriei muzicale în 2001, odată cu lansarea discului "Read My Lips". Albumul a inclus hituri precum "Murder on the Dancefloor", "Get Over You" și "Music Gets the Best of Me".

PUBLICITATE
Comentează

Trending