Solistul Rolling Stones, Mick Jagger, va fi tată din nou, la venerabila vârstă de 72 de ani. Detalii despre relația cu balerina Melanie Hamrick și veștile cele bune, în articol.
Acesta va avea copilul împreună cu prietena sa de 29 de ani, balerina Melanie Hamrick - primul pentru ea și al optulea pentru solist. Cei doi au început relația în 2014. Veștile cele bune vin după nici două luni de când colegul de trupă a lui Jagger, Ronnie Wood (68 de ani) a anunțat venirea gemenilor cu soția de 38 de ani, Sally.
Prietena lui Jagger, balerina Melanie Hamrick, este însărcinată în trei luni. O sursă apropiată acesteia, a declarat pentru The Sun că este „foarte surprinsă și fericită” de vești.
„Sunt vești minunate. Va fi al optulea copil al lui Mick. A fost incredibil de susținător. Ea cel puțin este foarte inteligentă, deschisă și are propriile idei despre cum să-și conducă viața. Știe ce relație minunată are Mick cu toți copii săi și el abia așteaptă să fie din nou tată.”, mai declară sursa
Cel mai bătrân copil al lui Jagger, este Karis Hunt Jagger (45), cu fosta parteneră Marsha Hunt (70). Apoi l-a avut pe Jade Jagger (44) cu fosta soție, Bianca Jagger (71). Mai are încă patru cu fosta prietenă Jerry Hall (60) - Elizabeth (32), James (30) - care a jucat în producția HBO, Vynil -, Georgia (24) și Gabriel (18). Cel mai tânăr este Lucas (17), născut în 1999 după o aventură cu modelul brazilian și gazda de emisiune, Luciana Gimenez. Mick Jagger are în prezent cinci nepoți și un strănepot.
The Rolling Stones vor continua seria de concerte în California în perioada următoare, dar și în Las Vegas pe T-Moblie Arena, în toamna acestui an.
Ascultă "Empty Chairs", o colaborare surprinzătoare marca Burna Boy și Mick Jagger
Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, a colaborat cu Burna Boy pentru "Empty Chairs". Piesa este extrasă de pe albumul "No Sign of Weakness", lansat de artistul nigerian pe 10 iulie.
Duo-ul neașteptat a apărut după ce supermodelul Naomi Campbell, o prietenă comună a ambilor muzicieni, i-a pus în legătură. Burna Boy și Mick Jagger au început să facă schimb de idei muzicale pe WhatsApp, rezultatul fiind piesa "Empty Chairs".
Înainte ca Burna Boy să intre cu un ritm dinamic, cu influențe reggae, Jagger cântă la chitară în primele versuri ale piesei. Sunetul chitarei rămâne subtil pe fundal, amprentă a veteranului rock.
"Empty Chairs" se găsește pe cel de-al optulea album lansat de Burna Boy, "No Sign of Weakness". Materialul este compus din 16 piese, dintre care și colaborări cu Travis Scott, Stromae și Shaboozey.
"No Sign of Weakness" a venit la doi ani după anteriorul material, "I Told Them…", nominalizat la premiile Grammy 2024 pentru "cel mai bun album muzical global". Hiturile "City Boys" și "Sittin' On Top of the World", au primit, de asemenea, nominalizări la premiile Grammy în acel an, pentru "cea mai bună interpretare muzicală africană", respectiv "cea mai bună interpretare rap melodic".
VIDEO: "Dancing In The Street", colaborarea legendară dintre David Bowie și Mick Jagger, va fi relansată într-o ediție limitată
Pentru a marca 40 de ani de la lansarea celebrului single "Dancing In The Street", colaborarea legendară dintre David Bowie și Mick Jagger va fi disponibilă într-o ediție limitată, pe vinil alb de 12 inch. Noua versiune remasterizată va apărea pe 29 august 2025, la două zile după aniversarea oficială a piesei.
David Bowie & Mick Jagger - Dancing In The Street (Official 4K Video) │ FOTO: captură YouTube
Piesa "Dancing In The Street" a fost compusă de Marvin Gaye, William Stevenson și Ivy Jo Hunter și a beneficiat, de-a lungul timpului, de mai mult reinterpretări. Cover-ul realizat de Mick Jagger și David Bowie a fost înregistrat în 1985 pentru a strânge fonduri în sprijinul Live Aid, istoricul eveniment caritabil destinat combaterii foametei în Africa. Clipul oficial a fost difuzat chiar înainte ca Bowie să urce pe scena de pe Wembley, în cadrul concertului de pe 13 iulie.
Versiunea de studio, lansată pe 27 august 1985, a cunoscut un succes răsunător, ocupând locul 1 în topul single-urilor din Marea Britanie timp de patru săptămâni și ajungând până pe poziția a șaptea în Billboard Hot 100 din SUA. Toate veniturile generate au fost direcționate către acțiuni umanitare.
Relansarea din 2025 a melodiei "Dancing In The Street" vine cu o surpriză: pentru prima dată, toate variantele și mixurile piesei vor fi disponibile într-un singur produs fizic, un vinil remasterizat cu atenție. În plus, un procent de 30% din prețul de vânzare a vinilului va fi donat către Band Aid Charitable Trust.
Într-o declarație recentă, Mick Jagger și-a amintit cu umor momentele din timpul colaborării:
"Ne-am distrat grozav făcând <<Dancing In The Street>>. Atât piesa, cât și videoclipul au fost înregistrate într-o singură zi. Este remarcabil cum am reușit să-l finalizăm. Videoclipul pare ilar acum. Ne-am jucat cu mișcările, am râs, am încercat să ne imităm unul pe altul, improvizând constant. A fost singura colaborare dintre mine și David, ceea ce e păcat."
Inițial, planul era ca Bowie și Jagger să cânte împreună piesa live, printr-o transmisiune între Londra și Philadelphia. Totuși, întârzierea de jumătate de secundă în transmisia prin satelit a făcut imposibilă sincronizarea. În schimb, cei doi au filmat videoclipul în doar 13 ore la Westside Studios din Londra - un material devenit emblematic, care a fost restaurat în format 4K, pornind de la negativul original al clipului, special cu ocazia acestei aniversări.
VIDEO: David Bowie & Mick Jagger - Dancing In The Street (Official 4K Video)
David Bowie a fost unul dintre cei mai inovatori și influenți artiști din istoria muzicii. Și-a construit cariera reinventându-se constant, atât muzical, cât și vizual. De la personajul extravagant Ziggy Stardust la perioada soul și funk ("Young Americans"), la rockul experimental din trilogia "Berlin" (Heroes, Low), până la revenirea elegantă cu "Blackstar" în 2016 - lansat cu doar două zile înainte de moartea sa - Bowie a demonstrat mereu o viziune artistică unică. A fost pionier în integrarea teatrului, modei, filmului și muzicii, influențând generații întregi de muzicieni, artiști și designeri.
Mick Jagger este o figură marcantă a rock-ului britanic clasic, liderul The Rolling Stones, trupă fondată în 1962 și activă fără întrerupere până în prezent. Cu o carismă magnetică și o prezență scenică electrizantă, Jagger a devenit simbolul rebeliunii și al energiei nestăvilite din rock’n’roll. În paralel cu activitatea sa în Stones, Jagger a lansat și câteva albume solo și s-a implicat în producții cinematografice și caritabile. În ciuda trecerii timpului, continuă să fie activ pe scenă, păstrându-și vocea distinctă și vitalitatea caracteristică.