Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Britney Spears a lansat piesa "Make Me..." ft. G-Eazy - AUDIO

Britney Spears a lansat un nou single, intitulat "Make Me...". Piesa este înregistrată în colaborare cu rapper-ul G-Eazy și va fi inclusă pe următoarul album al artistei.

Publicat

pe

Britney Spears - Make Me... ft. G-Eazy (Artwork)
Britney Spears - Make Me... ft. G-Eazy (Artwork)

Britney Spears pregătește lansarea celui de-al 9-lea album de studio. După diverse colaborări și încercări de a asimila influențe din zona electro (”Work Bitch”), fosta divă a muzicii pop se întoarce la un sound mai melodic și la piese mai puțin prelucrate în studio.

La acest nou album, pe care Britney îl consideră ”copilul ei”, s-a lucrat aproape doi ani. Materialul va avea un sound ”mai melodic și mai puțin poppy”, a detaliat artista, adăugând că discul va fi perfect pentru momentele de relaxare.

Primul single de pe acest nou disc pe care Britney îl prezintă publicului se numește "Make Me..." și este înregistrat în colaborare cu rapper-ul G-Eazy. Acesta anunțase încă înainte de lansarea piesei că fanii ar trebui să se aștepte la ceva special

”O să vă placă la nebunie. E foarte, foarte tare. Va fi o piesă foarte tare. Va ajunge în cluburi și va suna bine și la radio”, a declarat G-Eazy într-un interviu acordat Kiss FM.

"Make Me..." a fost compus de Britney în colaborare cu BURNS, Joe Janiak și Gerald Gillum. Single-ul a fost lansat oficial pe 15 iulie și poate fi ascultat pe YouTube. Melodia este disponibilă și pe iTunes și Google Play.

Britney Spears - "Make Me..." ft. G-Eazy - AUDIO

Ultimul single lansat de Britney Spears a fost "Pretty Girls", înregistrat în colaborare cu Iggy Azalea. Melodia a avut un succes moderat, ocupând poziția 29 în topul Billboard Hot 100.

Anterior acestei colaborări, artista a promovat discul ”Britney Jean”. Albumul a fost lansat în decembrie 2013 și s-a plasat pe poziția a 4-a în topul Billboard 200. De pe acest material au fost extrase single-urile ”Work Bitch” și ”Perfume”.

PUBLICITATE
Comentează

Muzică nouă

Ascultă piesa lui Britney Spears cu Elton John, "Hold Me Closer" - AUDIO

Britney Spears și Elton John dau un twist modern piesei "Tiny Dancer". Colaborarea celor doi se numește "Hold Me Closer" și este prima piesă a lui Britney după o pauză de 6 ani.

Publicat

pe

Artwork ”Hold Me Closer” (Britney Spears și Elton John)
Artwork ”Hold Me Closer” (Britney Spears și Elton John) │ FOTO: Single Artwork

Discuțiile despre colaborare au început în 2014, când cei doi s-au întâlnit pentru prima dată la cea de-a 22-a petrecere anuală de vizionare a premiilor Academiei Elton John AIDS Foundation. Un tweet ulterior din 2015 de la Britney Spears care își mărturisește dragostea pentru clasicul "Tiny Dancer" al lui Elton din 1971 a stârnit ideea colaborării, iar vedetele s-au aliniat în sfârșit în această vară. După ce a auzit prima parte a single-ului la începutul acestei veri, Elton John a știut că vocea lui Britney va aduce cântecul la viață. Artistul i-a făcut propunerea, Britney a spus imediat da, iar rezultatul este piesa "Hold me Closer".

"Sunt absolut încântat că am avut șansa de a lucra cu Britney Spears; Ea este, cu adevărat, o artistă specială, una dintre marile vedete pop din toate timpurile și sună uimitor pe această piesă. O iubesc mult și sunt încântat de ceea ce am creat împreună", a declarat Elton John.

"Am fost atât de onorată când incredibilul Sir Elton John mi-a cerut să colaborăm pentru a relansa una dintre cele mai emblematice melodii ale sale. Sunt atât de încântată ca fanii să o audă! Mulțumesc, Elton, că m-ai primit! Sunt atât de recunoscătoare că am avut ocazia să lucrez cu tine și cu mintea ta legendară", a declarat Britney Spears.

AUDIO: Britney Spears cu Elton John - "Hold Me Closer"

Noua piesă "Hold Me Closer" a fost înregistrată într-un studio din Beverly Hills. Acesta este prima melodie lansată de Britney Spears după încheierea lungii perioade în care a stat sub tutela tatălui său. Ultimul album al lui Britney, "Glory", apărea în 2016 și debuta pe poziția a doua în topul UK Albums și pe poziția a 3-a în topul american Billboard 200.

Single-ul original, intitulat "Tiny Dancer", a fost lansat pentru prima oară în 1971. Pentru noua versiune "Hold Me Closer", Elton și Britney au lucrat cu producătorul Andrew Watt, care a colaborat cu cele mai mari nume din industria pop și rock, de la Justin Bieber și Miley Cyrus la Pearl Jam și Ozzy Osbourne.

Citește în continuare

Muzică nouă

Britney Spears întâmpină lansarea piesei "Hold Me Closer" cu un mesaj emoționant, urmat de ștergerea contului de Instagram

Prima piesă a lui Britney Spears după recăpătarea libertății artistice se numește "Hold Me Closer" și este o colaborare cu Elton John, mai precis o nouă versiune a clasicului hit "Tiny Dancer". Extrem de emoționată, artista a publicat pe Twitter un mesaj în care îi mulțumește lui Elton, mărturisind că primul ei single din ultimii 6 ani poartă o mare însemnătate pentru ea. În acord cu dorința sa de a lăsa trecutul în urmă, artista și-a șters și contul de Instagram.

Publicat

pe

Artwork ”Hold Me Closer” (Britney Spears și Elton John)
Artwork ”Hold Me Closer” (Britney Spears și Elton John) │ FOTO: Single Artwork

Extrem de deschisă, așa cum și-a obișnuit fanii, Britney Spears alege să se confeseze încă o dată în online. Cu doar câteva ore înainte de lansarea piesei "Hold Me Closer", artista se declară copleșită de emoții și recunoscătoare față de Elton John.

"Prima mea piesă din ultimii 6 ani!!! E foarte cool că o să cânt cu unul dintre cei mai emblematici artiști ai zilelor noastre...Elton John!!! Sunt destul de copleșită...e o colaborare foarte importantă pentru mine", a scris Britney pe Twitter.

Artista și-a continuat mesajul dezvăluind cât de important este pentru ea să lase trecutul în urmă, respectiv acei ani dificili în care a fost monitorizată și controlată de tatăl ei.

Britney Spears: "Îmi spun în fiecare zi să las deoparte ranchiuna și să încerc să mă iert pe mine și pe cei care poate m-au rănit"

"Învăț că fiecare zi poate fi un nou început și încerc să fiu o persoană mai bună și să fac ceea ce mă face fericită...da, aleg fericirea astăzi. Îmi spun în fiecare zi să las deoparte ranchiuna și să încerc să mă iert pe mine și pe cei care poate m-au rănit. Vreau să fiu neînfricată, așa cum eram în tinerețe, și să nu mai fiu speriată și plină de frici", le-a transmis Britney fanilor ei de pe Twitter.

Acest mesaj a fost urmat de ștergerea contului de Instagram, acolo unde artista publicase în trecut mai multe mesaje înțepătoare la adresa familiei sale. Este pentru a doua oară când Britney își șterge contul de Instagram, prima oară fiind în iunie, la scurtă vreme după nunta sa.

Noua piesă "Hold Me Closer" va fi lansată de Universal Music, iar single-ul poate fi deja presalvat. Acesta va fi prima melodie lansată de Britney Spears după încheierea lungii perioade în care a stat sub tutela tatălui său. Ultimul album al lui Britney, "Glory", apărea în 2016 și debuta pe poziția a doua în topul UK Albums și pe poziția a 3-a în topul american Billboard 200.

Single-ul "Tiny Dancer" a fost lansat pentru prima oară în 1971. Pentru noua versiune "Hold Me Closer", Elton și Britney au lucrat cu producătorul Andrew Watt, care a colaborat cu cele mai mari nume din industria pop și rock, de la Justin Bieber și Miley Cyrus la Pearl Jam și Ozzy Osbourne.

"Hold Me Closer" a fost înregistrată într-un studio din Beverly Hills și va fi lansată în curând. Până atunci, vă puteți reaminti versiunea originală.

Citește în continuare

Muzică nouă

Britney Spears a înregistrat o piesă în duet cu Elton John

Prima piesă a lui Britney Spears după o pauză de 6 ani este un duet cu Sir. Elton John. Cei doi au înregistrat o nouă versiune a clasicului hit ”Tiny Dancer”.

Publicat

pe

Britney VS. Spears
Britney VS. Spears │ FOTO: Netflix

Varianta de duet a piesei se numește "Hold Me Closer", iar, potrivit Page Six, ideea i-a aparținut lui Elton John.

"Elton a venit cu propunerea, iar Britney e un mare fan al lui. Au înregistrat un remix al piesei "Tiny Dancer", în duet, iar versiunea nouă e incredibilă", a declarat o sursă apropiată celor doi pentru tabloidul american.

Noua piesă va fi lansată de Universal Music, iar single-ul poate fi deja presalvat. Acesta va fi prima melodie lansată de Britney Spears după încheierea lungii perioade în care a stat sub tutela tatălui său. Ultimul album al lui Britney, "Glory", apărea în 2016 și debuta pe poziția a doua în topul UK Albums și pe poziția a 3-a în topul american Billboard 200.

Single-ul "Tiny Dancer" a fost lansat pentru prima oară în 1971. Pentru noua versiune "Hold Me Closer", Elton și Britney au lucrat cu producătorul Andrew Watt, care a colaborat cu cele mai mari nume din industria pop și rock, de la Justin Bieber și Miley Cyrus la Pearl Jam și Ozzy Osbourne.

"Hold Me Closer" a fost înregistrată într-un studio din Beverly Hills și va fi lansată în curând. Până atunci, vă puteți reaminti versiunea originală.

VIDEO: Elton John - "Tiny Dancer"

Anul trecut, Elton John și Dua Lipa au readus în tendințe piesa "Sacrifice". Produsă de PNAU, noua versiune remixată a fost redenumită "Cold Heart" și a urcat pe prima poziție în topul single-urilor din Marea Britanie.

Piesa a fost lansată în august 2021 împreună cu un videoclip ce urmărește versiunile animate ale lui Elton și Dua. Cei doi pășesc într-o lume dinamică și euforică, înainte să fie despărțiți de planetele lor care se îndepărtează. O paralelă frumos desenată și isteață a perioadei de carantină din pandemie, video-ul se încheie cu reîntâlnirea celor două personaje.

Citește în continuare

Trending