Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Blink-182 - "Bored To Death", live la Stephen Colbert - VIDEO

Blink-182 a venit în emisiunea lui Stephen Colbert pentru a promova unul dintre single-urile lansate recent, ”Bored to Death”. Melodia este extrasă de pe albumul „California”, care a reușit recent să detroneze din topul Billboard discul lui Drake, ”Views”.

Publicat

pe

Blink-182
Blink-182

Revenirea trupei Blink-182 a avut parte de o primire neașteptat de călduroasă. Într-o perioadă în care tot mai mult trupe cu hituri în anii '90 lansează albume noi care trec neobservate, punkerii de la Blink-182 au reușit performanța de a se plasa pe prima poziție în topul american Billboard cu discul ”California”. Materialul lansat pe 1 iulie s-a vândut în prima săptămână în aproape 186.000 de copii, o performanță admirabilă pentru o formație care părea să-și fi pierdut prospețimea.

Aflată în perioada de promovare a discului, trupa a interpretat unul dintrele single-urile lansate recent în emisiunea lui Stephen Colbert. Melodia aleasă pentru acest live a fost "Bored To Death", primul single oficial extras de pe albumul ”California”.

Blink-182 - "Bored To Death", live la Stephen Colbert - VIDEO

„California” este primul disc al formației Blink-182 cu Matt Skiba de la Alkaline Trio, după plecarea din trupă a chitaristului Tom DeLonge, de anul trecut.

„Tom și Mark au fost o pereche de soliști, dar Mark era cel care cânta piesele preferate ale oamenilor. Băieții nu mai au 23 de ani, acum sunt tați, deci nu mai scriu despre lucruri rebele și adolescentine. Dar tot își vor păstra doza de umor. Trebuie să se vadă o maturitate în album și iat-o. Pot să spun că e unul dintre cele mai bune albume pe care le-au făcut”, declara producătorul John Feldmann, cu care trupa a lucrat la acest material.

Aprecierea producătorului Feldmann pare să se fi adeverit, discul ”California” fiind săptămâna aceasta pe prima poziție în Billboard 200.

Trending