Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Speak a lansat piesa "Tropical Heat" - AUDIO

Speak se pregăteşte de vară pe ritmuri de reggae şi lansează un nou single "Tropical Heat", pe care îl puteţi asculta mai jos.

Publicat

pe

Speak alături de Delia în concert la Sala Palatului pe 13 martie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

A venit vara şi e timpul pentru piesele de sezon, aşa că Speak ne surprinde cu un nou single "Tropical Heat". Cântecul are influenţe reggae şi a fost compus de Constantin Bodea, Maxim Chisaru, Ștefan Sprianu, Elena Moroșanu şi Vlad Munteanu.

“Inspirat de vremea tot mai caldă de afară, mi-a fost ușor să compun această piesă. Soarele strălucește cu tot mai multă forță, plajele au început să se aglomereze, semn că vara e pe val… Nu ne rămâne decât să ne bucurăm de vreme bună, cu soare ca la tropice”, spune Speak.

Deși proiectul său muzical este relativ recent, Speak este unul dintre cei mai longevivi membri ai echipei HaHaHa Production, unde a activat ca producător și DJ încă din 2009.

La începutul anului 2013 lansează primul său single „Pradă de război” în colaborare cu Brighi și Cabron, urmat de piesa „Beat dimineața”. La inceputul lui 2014, a lansat single-ul „Lasă-mă-mi place”, alături de Raluka și DOC, iar apoi a avut și o colaborare inedită cu Delia pentru piesa „A lu’ Mamaia”, noul imn al stațiunii Mamaia.

La început de 2016, artistul ne propune să ascultăm „Vocile din capul meu”, o piesă care vorbește despre curajul de a ne urma instinctul, de a face exact ceea ce simțim și când simțim

Trending