După ce au jucat împreună în serialul „Pariu cu viața”, Sore și Liviu Teodorescu au decis să colaboreze și pe plan muzical și au lansat single-ul „Adu-mi aminte să te uit”.
Piesa a fost produsă de Cazan Șerban, Boka Florin, Nagy Lucian, Sorina Mihalache, Liviu Teodorescu, Robert Toma în studiourile HaHaHa Production. În curând cei doi artiști vor lansa și un videoclip pentru noua melodie.
Single-ul precedent al lui Sore a fost „Un Minut”. Lansat în martie 2016, prin intermediul HaHaHa Production, acesta a fost acompaniat de un videoclip regizat de IRonic.
Liviu Teodorescu a cochetat încă de mic cu teatrul, muzica, festivalurile și competițiile muzicale, cele mai notabile performanțe publice, în ultimii ani, fiind aparițiile sale în serialul „Pariu cu viata” (Pro TV) și show-ul TV - Vocea României.
După prima lui piesă din cariera solo, “Electronic Symphony”, au urmat “Ești Piesa”, “Așa e dragostea” (cu Andra), “Tot ce mi-a rămas” (cu Robert Toma și Adda), “Un loc în viața ta”, “În brațele tale”, ”Târziu” și ”În brațele tale”, artistul contribuind substanțial atât la text și la compoziția liniilor melodice, cât și la producția finală. În prezent, Liviu este concurent în cadrul emisiunii “Te cunosc de undeva”.
Erin, fiica lui Sore, ne spune cum se simte iubirea și până la ce vârstă suntem copii - VIDEO
Sore a invitat-o la podcastul său pe fiica ei de 9 ani, Erin. Artista a marcat astfel ziua de 1 iunie, în discuție fiind bifate multe teme din sfera relației părinte - copil. Erin a explicat cum vede ea iubirea și lumea, în ansamblu, scoțând la iveală conexiunea frumoasă pe care o are cu Sore. Aflăm și până la ce vârstă suntem copii și dacă sunt bune sau nu regulile.
Sore și Erin la podcastul "Tot ce nu spunem" │ FOTO: Captură YouTube
Sore a început discuția cu Erin pornind de la frumusețea copilăriei. Artista a vrut să știe cum este în lumea copiilor.
"Lumea copiilor este foarte distractivă și este plină de chestii bune", a spus Erin.
Mergând pe firul răspunsului primit, Sore a întrebat-o pe fiica ei dacă și lumea reală e la fel.
"Și lumea asta e frumoasă, pentru că visele mele sunt pline de chestii din lumea noastră", a subliniat Erin.
Cele două au discutat apoi despre iubire. După ce Erin a confirmat că se simte iubită, Sore a întrebat-o cum se simte această iubire.
"Iubirea de la tine se simte iubitoare. Pentru că mă îmbrățișezi, că mă pupi, că stai cu mine. Că dacă nu m-ai iubi, și normal că mă iubești, că n-ai cum să nu mă iubești, toate mamele iubesc copiii. Dacă nu m-ai iubi, n-ai sta deloc cu mine. Nu m-ai pupa, nu m-ai îmbrățișa, ai sta fără mine", a explicat foarte detaliat fetița.
Sore a confirmat că îi place mult să stea cu fiica ei. Atât de mult, încât ar însoți-o și la școală.
"Și eu aș vrea să stai cu mine (la școală)", i-a spus Erin lui Sore. "Să fii partenera mea de bancă. Dar tu să stai în spate, că eu nu văd de capul tău. Nu că e mare, dar ești mai înaltă."
Sore i-a amintit lui Erin că ea nu se descurcă foarte bine la mate și că i-ar prinde un pic de ajutor din partea ei.
"Dar tu trebuie să mă ajuți la matematică, pentru că dintre noi două, colega, tu ești mai bună", a spus Sore.
Erin a fost de acord să o ajute pe mama ei, cu condiția ca ea să citească din cărțile care îi plac ei.
În continuarea discuției, Sore a întrebat-o pe Erin dacă sunt bune regulile. Fetița a confirmat că da, explicând că prea multe dulciuri strică dinții și că prea mult timp în fața ecranelor îi afectează vederea.
Întrebată dacă îi displace ceva la mama ei, Erin a răspuns, fără să șovăie: "Îmi place tot". Ce și-ar dori să se păstreze peste ani este "relationship-ul ăsta", pe care îl are acum cu mama ei, Erin spunându-i că în prezent nu are niciun secret față de ea.
Erin își dorește mult să-și păstreze bunătatea și drăguțenia atunci când va crește mare. Dacă se va lovi de momente grele, în care va avea parte de oameni care nu se poartă frumos cu ea, Erin spune că va apela la Sore și la familia sa.
În încheierea podcastului, Sore a întrebat-o pe Erin până când durează copilăria.
"Până la 22 de ani. La 18 nu ești prea adult. La 20 ești așa și așa adult. La 22 ești adult."
VIDEO: Erin îi spune lui Sore ce își doresc cu adevărat copiii | Podcast Tot ce nu ne spunem
În podcastul Tot ce nu ne spunem, Sore a avut-o invitată recent și pe Alina Eremia. Cele două au depănat amintiri din perioada Lala band, vorbind și despre planuri de viitor.