Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Noul album Within Temptation va „face parte dintr-o mare supriză”

În cadrul conferinței de presă de la festivalul Hellfest din Clisson, Franța, trupa olandeză Within Temptation a făcut declarații referitoare la noul album la care încă se lucrează.

Publicat

pe

Within Temptation
Within Temptation

Întrebați când va apărea următorul album al trupei, după „Hydra” care a fost lansat în ianuarie 2014, solista Sharon Den Adel a răspuns că abia au început să scrie, deci nu sunt foarte departe cu progresul și nu au stabilit nici o dată exactă încă.

„Mereu încercăm să găsim acel tip de unghi care face albumul diferit de cele de dinaintea lui. Ca ultima dată de exemplu, când am avut multe apariții surpriză și benzile desenate de dinainte, adică The Unforgiving din 2011. Vom veni cu ceva nou din nou. Avem câteva opțiuni, dar nu am stabilit-o pe cea finită. Face parte dintr-o mare supriză.”, mai declară Sharon referitor la un posibil concept sau tema versurilor noului album

Fosta solistă Tarja Turunen a cântat alături de Within Temptation pe scena de la Hellfest pentru piesa „Paradise (What About Us?)”. Varianta de studio a acestui cântec poate fi găsită pe albumul „Hydra”.

„Când am scris prima variantă a piesei Paradise și am ascultat demo-ul pe care l-am înregistrat și puterea epică a acestui cântec, ne-am gândit imediat la Tarja. Cât de bine se va mula vocea ei clasică și cât de special ar fi ca noi să cântăm împreună. Cu cât ne-am gândit mai mult la ideea asta nebună, cu cât mai entuziasmați eram!”, mai declară Den Adel

Within Temptation va reveni în România în cadrul unui concert care va avea loc la Arenele Romane, pe data de 3 septembrie 2016. Mai jos puteți urmări o înregistrare oficială din cadrul Hellfest 2016.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

Within Temptation lansează prima piesă din 2026, "Somebody Like You"

Within Temptation e probabil prima trupă mare din mainstream care scoate o piesă la început de an 2026. Se numeşte "Somebody Like You", a debutat pe 9 ianuarie şi este o colaborare cu cei de la Smash Into Pieces.

Publicat

pe

Coperta single Within Temptation Smash Into Pieces - Somebody Like You
Coperta single Within Temptation Smash Into Pieces - Somebody Like You │ FOTO: Within Temptation www.youtube.com

Smash Into Pieces este o trupă de rock alternativ / modern rock din Suedia, formată în 2008, cunoscută pentru combinația dintre riff-uri puternice, elemente electronice și un concept vizual foarte bine definit. Un element-cheie al imaginii Smash Into Pieces este personajul Apoc, DJ-ul trupei, care apare constant cu o mască metalică și reprezintă o figură simbolică a „motorului interior”.

Piesa nouă este o baladă cinematică intens emoțională, construită la granița dintre rock modern și orchestră simfonică, explorând vulnerabilitatea, dorul și nevoia profund umană de conexiune.

„Somebody Like You” se sprijină pe un aranjament amplu, realizat cu ajutorul unei orchestre de 22 de instrumentiști, care amplifică impactul emoțional al piesei fără a-i dilua intimitatea. Alternanța dintre momentele fragile și pasajele grandioase este susținută de vocile complementare ale celor două trupe, creând o dinamică ce oscilează între delicatețe și forță, între introspecție și catharsis.

Colaborarea marchează întâlnirea a două lumi sonore distincte: profunzimea simfonică și tradiția narativă a celor de la Within Temptation, respectiv energia dramatică și modernă a trupei Smash Into Pieces. Pentru publicul din România, numele Within Temptation rămâne proaspăt în memorie, după concertul susținut la Rockstadt Extreme Fest 2025, desfășurat la Râșnov, unde trupa a fost una dintre aparițiile foarte așteptate ale ediției de august.

Sharon den Adel, solista Within Temptation, a declarat că piesa reprezintă un moment firesc de colaborare, având în vedere istoria comună de turnee și relația apropiată dintre cele două trupe. Artista subliniază că integrarea orchestrei a fost „o mică întoarcere în timp”, dar și o modalitate de a ancora piesa într-un sound rock contemporan. La rândul lor, membrii Smash Into Pieces vorbesc despre influența majoră pe care Within Temptation a avut-o asupra parcursului lor artistic și despre dorința de a dedica această piesă oamenilor care ne marchează definitiv existența.

Lansarea single-ului vine într-o perioadă importantă pentru Within Temptation, care celebrează 25 de ani de la apariția albumului „Mother Earth”, materialul care le-a adus consacrarea internațională. Trupa a marcat aniversarea printr-o versiune acustică reînregistrată a piesei „Ice Queen”, una dintre cele mai cunoscute compoziții din cariera lor.

În ultimii ani, Within Temptation s-a remarcat și printr-o implicare constantă în teme sociale și politice, abordate pe piese precum „Wireless” sau „Bleed Out”. Colaborarea din 2025 cu artista ucraineană Jerry Heil, „Sing Like A Siren”, a continuat această direcție, piesa devenind și coloana sonoră a documentarului „The Invisible Force”, dedicat sprijinirii artiștilor ucraineni.

Citește în continuare

Trending