Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Kaiser Chiefs a lansat o piesă electro-pop, intitulată "Parachute" - AUDIO

Trupa Kaiser Chiefs explorează noi orizonturi muzicale. De la indie rock, formația a trecut la electro-pop, melodia cu care își începe acest parcurs fiind "Parachute". Noul single anunță lansarea celui de-al 6-lea album de studio, ”Stay Together”.

Publicat

pe

Ricky Wilson de la Kaiser Chiefs @Glastonbury Festival, 2014
Ricky Wilson de la Kaiser Chiefs @Glastonbury Festival, 2014 │ FOTO: Jonathan Hordle/Rex Features

Kaiser Chiefs pare să le calce pe urme colegilor de breaslă de la Coldplay. După 5 albume cu un sound indie și alternative-rock, formația trece la un stil mai comercial, încadrat în zona electro-pop. Single-ul cu care își anunță această schimbare de stil este "Parachute", o melodie ”de dragoste”, după cum aflăm din prezentarea solistului Ricky Wilson.

"Atunci când am scris primul album, totul a fost foarte direct, au fost nevoie de foarte puține explicații. Piesele vorbeau de la sine și ne-au scutit de efortul de a le destăinui semnificația. ”Parachute” e destul de directă și ea, fiind într-o oarecare măsură o întoarcere la acea abordare. ”Parachute” e probabil prima piesă de dragoste pe care am scris-o de la ”Ruby” încoace", a indicat solistul.

Piesa "Parachute" se regăsește pe noul album Kaiser Chiefs“Stay Together“, și poate fi descărcată gratuit de pe iTunes la fiecare precomandă a discului.

Kaiser Chiefs - "Parachute" - AUDIO

Albumul “Stay Together“ a fost produs în colaborare cu Brian Higgins, care a imprimat, se pare, această reorientare de stil în muzica trupei Kaiser Chiefs.

”Atunci când am terminat de înregistrat ultimul album, am realizat că cel mai important aspect pentru fiecare dintre noi este ceea ce se întâmplă în viețile noastre. ”Politicile personale”, altfel spus, și exact asta e abordarea noului album. Dacă 'Education, Education, Education & War’ a fost albumul nostru de protest, atunci ”Stay Together” este discul relațiilor noastre. Colaborarea cu Brian Higgins a adus o cu totul altă perspectivă în procesul de compunere și înregistrare a pieselor, care a necesitat un efort de asimilare, dar împreună am încercat idei și stiluri noi, încheind prin a face un album cu un sound fresh, diferit de toate materialele Kaiser Chiefs de până acum”, a detaliat formația pe Facebook.

“Stay Together“ conține 11 piese noi și poate fi deja precomandat de pe iTunes și Amazon. Albumul va fi lansat oficial pe 7 octombrie 2016.

Tracklist “Stay Together“  - Kaiser Chiefs:

  1. We Stay Together
  2. Hole in My Soul
  3. Parachute
  4. Good Clean Fun
  5. Why Do You Do It to Me?
  6. Indoor Firework
  7. Press Rewind
  8. Happen in a Heartbeat
  9. High Society
  10. Sunday Morning
  11. Still Waiting

PUBLICITATE
Comentează

AGENDA DE CONCERTE

<< dec. 2021 >>
lmmjvsd
29 30 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31 1 2

Trending