Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Sabaton pregătește un nou album pentru vara lui 2016

Sabaton va lansa un nou album în cadrul acestui an. Trupa suedeză va aduce fanilor o nouă incursiune în războaiele celebre ale lumii, lucru care se poate observa și de pe coperta acestuia.

Publicat

pe

Noul album Sabaton, „The Last Stand” va fi lansat pe 19 august 2016 și, la fel ca cel din 2014, „Heroes”, este produs de Peter Tägtgren (Pain, Lindemann, Hypocrisy). Coperta albumului a fost creată de Peter Sallaí, cel care a lucrat cu trupa și pentru „Carolus Rex”. Pe ea sunt înfățișați războnici din diferite secole, pregătiți de luptă.

„Am avut această idee de a crea o imagine care să reprezinte soldați din mai multe timpuri și să reprezinte diferite bătălii istorice despre care vom cânta în album. Acesta este însă o mică parte din subiectele abordate pe acest album. Mereu avem mai multe idei pentru albume. Pentru că sunt nenumărate perspective asupra războiului, nu vom rămâne niciodată fără idei. The Last Stand e perfect pentru Sabaton. Heroes a fost o temă perfectă, iar The Last Stand nu se lasă mai prejos. A fost foarte palpitantă cercetarea pe care am făcut-o.”, declară basistul Sabaton, Par Sundstrom

album-sabaton-the-last-stand-2016

Sabaton va începe turneul luna viitoare. Metaliștii din Suedia au vizitat și România anul trecut, în cadrul unui concert care a avut loc la Arenele Romane, avându-i în deschidere pe Delain și Battle Beast. În cadrul acestui eveniment au lansat și albumul „Heroes”.

Sabaton este o trupă de heavy metal din Suedia, formată în urmă cu 17 ani. Abordează teme lirice bazate pe războaie și bătălii istorice pe albume precum "Primo Victoria", "Attero Dominatus" sau "Coat Of Arms", iar temele lirice sunt inspirate din primul și al doilea război mondial.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Organizatorii Rockstadt Extreme Fest: "Suntem nevoiți să creștem prețul abonamentelor"

Deprecierea leului se resimte în industria de concerte și festivaluri. Organizatorii Rockstadt Extreme Fest au anunțat scumpirea prețurilor la abonamente, explicând într-un mesaj online că aceasta "este singura variantă" prin care festivalul se va putea desfășura în condiții optime.

Publicat

pe

Rockstadt Extreme Fest
Rockstadt Extreme Fest

Prețurile la abonamente pentru Rockstadt Extreme Fest 2026 se vor scumpi cu 100 de lei, de la 1250 lei la 1350 lei. Motivul este diferența de curs valutar, previziunile economice indicând că un euro va ajunge să valoreze 6 lei. Vestea bună pentru festivalieri este că pentru biletele de o zi, VIP și camping rămân neschimbate.

Organizatorii Rockstadt Extreme Fest: "Diferența de curs valutar lovește grav toată industria de entertainment"

"Nu ne-am imaginat că vom ajunge să facem postarea asta, dar am promis mereu că vom fi sinceri cu voi.

Diferența de curs valutar lovește grav toată industria de entertainment. Tot ce înseamnă un festival ca Rockstadt Extreme Fest se plătește în euro, iar previziunile economice vorbesc deja despre un euro care poate ajunge spre 6 lei. Pentru noi, asta înseamnă un impact de sute de mii de lei doar din creșterea cursului valutar.

Așa că o spunem direct: suntem nevoiți să creștem prețul abonamentelor. Nu pentru că vrem. Nu pentru "profit". Ci pentru că este singura variantă prin care putem păstra festivalul la nivelul la care l-am construit împreună.

Important:

  • biletele de zi rămân la același preț
  • campingul rămâne la același preț
  • VIP-ul rămâne la același preț
  • doar abonamentele vor crește

Pentru următoarele două săptămâni, abonamentele scad de la 1250 lei la 1125 lei. După această perioadă, prețul lor va fi 1350 lei. În continuare, abonamentele pot fi cumpărate și în rate. Nu e marketing. E pur și simplu realitatea în care încercăm să ținem festivalul ăsta viu. Ne vedem la REF 2026", au anunțat organizatorii Rockstadt Extreme Fest într-o postare online.

Despre Rockstadt Extreme Fest 2026

Între 27 și 31 iulie 2026, festivalierii sunt așteptați la Ghimbav, în noul spațiu de desfășurare al Rockstadt Extreme Fest. Din lineup fac parte Marilyn Manson, The Prodigy, Soulfly, Sabaton, Helloween, Accept și mulți alții. Programul Rockstadt Extreme Fest 2026 poate fi consultat pe InfoMusic.

Încă de la înființarea sa din 2013, Rockstadt Extreme Fest a devenit unul dintre cele mai iubite evenimente rock și metal din Europa de Est. Ajuns la cea de-a noua ediție (hiatus în perioada pandemiei), Rockstadt continuă să respecte viziunea cu care a pornit la drum: muzică de calitate și sute de artiști.

Citește în continuare

Trending