Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Delia lansează online show-ul "Welcome to Deliria"

Fanii Deliei care nu au putut ajunge la concertele "Welcome to Deliria" de la Sala Palatului vor avea posibilitatea de a urmări show-ul online. Artista va publica pe YouTube în fiecare săptămână câte un episod din cele 5 în care a fost împărțit spectacolul.

Publicat

pe

Delia în concertul Welcome To Deliria la Sala Palatului pe 2 aprilie 2016 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Welcome to Deliria”, show-ul prezentat la Sala Palatului pe 2 și 3 aprilie, va putea fi urmărit în curând online. Delia va lansa în fiecare miercuri, la ora 11:00, câte un episod video din show-ul “Welcome To Deliria”. #SeriaDelirica va cuprinde în total 5 episoade, ce vor putea fi urmărite pe canalul de YouTube al Cat Music.

Primul weekend din luna aprilie a însemnat pentru cei peste 8000 de spectatori prezenți la Sala Palatului o întâlnire cu "mintea" Deliei, o lume de poveste, plină de culoare. Și pentru că orice poveste are un narator, o mască a dat glas poveștii imaginte de artistă. Astfel,Delia a condus publicul într-o lume feerică, cu interpretări inedite, non-conformiste, zeci de ținute și coregrafii, dar și invitați 'delirici'.

TEASER: Delia - "Welcome to Deliria"

Recent, Delia a lansat videoclipul piesei "Ce are ea", cu imagini din concertul de la Sala Palatului, un moment plin de magie, sensibilitate și efecte speciale, susținut de tehnologia de mapare creată de o echipă de specialiști pentru concertele “Welcome to Deliria”.

Piesa “Ce are ea” este al treilea single extras de pe albumul “Deliria”, material discografic lansat la începutul lunii aprilie, în cadrul concertelor “Welcome to Deliria”, după hiturile “Gura ta” (feat Deepcentral) și “Da, mamă”. Pe cel de-al 4-lea material discografic al artistei se găsesc și colaborările cu Taxi (“Atât de trist”) și Carla’s Dreams (“Cum ne noi”), dar și piese noi ca “1234 (Unde dragoste nu e)”, “Ce zodie ești?” (feat Marius Moga) sau “Cine m-a făcut om mare”.

În perioada următoare, Delia va porni într-un turneu național cu ”The Essesnce of Deliria”, varianta concentrată a show-ului de la Sala Palatului, concert ce va fi disponibil atât pentru publicul larg, cât și pentru petrecerile corporate.

Emisiuni radio-tv

Momente fierbinți la iUmor: Delia și Loredana s-au sărutat în mod repetat

Cel de-al 10-lea sezon iUmor se apropie de final, iar producătorii emisiunii s-au gândit la o ediție specială denumită "Gala Premiilor iUmor". Surprizele au curs în lanț, una dintre ele avându-le ca protagoniste pe Delia și Loredana. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Delia și Loredana la iUmor
Delia și Loredana la iUmor │ FOTO: Antena 1

Ediția iUmor din 12 mai a fost una plină de momente neașteptate, invitați speciali și numere încărcate de umor. Jurații emisiunii au fost răsplătiți cu premii speciale la categorii precum "Cea mai spectaculoasă jurizare", "Cele mai bune maniere", "Cel mai longeviv prezentator", "Cea mai rapidă ascensiune" sau "Cea mai bună reacție". Așa cum se obișnuiește la galele internaționale, premiile au fost oferite de o serie de nume cunoscute din România ca Loredana, Marian Godină, Andrei Ștefănescu, George Ivașcu sau Daniel Onoriu.

Primul premiu a fost pentru "Cea mai spectaculoasă jurizare" și a fost decernat de nimeni alta decât Loredana. Diva a urcat pe scenă într-o rochie roșie, cu un decolteu adânc și a luat răsuflarea audienței.

"Loredana face parte din cele 15, 20 de persoane din showbizul românesc care sunt cu adevărat ceea ce se numește un <<superstar>>. Loredana respiră <<superstar>>. Și dincolo de tot felul de discuții care au existat de-a lungul timpului și mai ales în ultimii ani, este al naibii de sexy", a declarat Bendeac de cum a pășit Loredana pe scenă.

Premiul pentru "Cea mai spectaculoasă jurizare" a fost câștigat de Delia, care nu doar că a primit un trofeu auriu, dar și trei săruturi din partea Loredanei. Gesturile celor două artiste i-au surprins pe colegii din platou și l-au iritat pe Mihai Bendeac, care își dorea să fie el în locul Deliei.

"Ăsta [Mihai] a murit, în dreapta. S-a ofilit. O dată, pentru că ar fi vrut el să pupe. Doi, pentru că pupatul ăsta o să fie istoric și ale lui, pentru că au fost multe, se pierd în neant deja", a glumit Delia.

Mihai Bendeac a mărturisit:

"Îți spun cinstit, dacă aș fi câștigat, așa cum de altfel meritam această categorie, asta aveam de gând să fac. M-aș fi dus și aș fi fost Adrien Brody (n.r. Adrien Brody a sărutat-o pe Halle Berry la Premiile Oscar din 2003). Tu îți dai seama? Once in a lifetime, să mă vadă pe mine mama la televizor pupându-mă pe gură cu Loredana Groza...".

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Andreea Raicu i-a cucerit pe jurații iUmor cu cel mai cuminte roast - VIDEO

Andreea Raicu s-a numărat printre invitații speciali ai emisiunii iUmor. Vedeta a pregătit un număr de roast, dar "răutățile" rostite au fost îmbrăcate în jovialitate și delicatețe. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Andreea Raicu la iUmor
Andreea Raicu la iUmor │ FOTO: Antena 1

Andreea Raicu a fost o prezență diafană și feminină pe scena de la iUmor, în contrast cu motivul participării la această emisiune. Vedeta a impresionat de cum a pășit pe scenă. Andreea a purtat o rochie arginte, încărcată de paiete. Rochia scurtă i-a pus în evidență picioarele lungi și tonifiate, aspect gândit special pentru Mihai Bendeac.

"Mi-am tăiat rochia în culise pentru că am înțeles că n-ai văzut niciun picior gol astăzi. Am zis să îți fac o bucurie, așa, de început", a spus Andreea.

Andreea Raicu a spus că nu e obișnuită să spună răutăți și nu crede că este potrivită pentru acest rol. Cu toate acestea, comentariile acide au început să își facă apariția.

"Dacă eram întruchiparea succesului în forma pură, Mihai, m-aș fi întâlnit cu tine și ți-aș fi spus: <<Salut, Mihai, nu cred că ne-am cunoscut>>".

Andreea nu i-a uitat nici pe cei doi prezentatori ai emisiunii, Dan Badea și Șerban Copoț. Pe cel din urmă, Andreea l-a comparat cu Andreea Bălan, adăugând că: "De cântat, dansează extraordinar".

"Eu mă ocup de dezvoltare personală și mă gândesc că ar fi trebuit să mă ocup și de Dan Badea despre care nu cred că s-a dezvoltat personal prea mult".

VIDEO: Andreea Raicu la iUmor:

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Anna Lesko i-a "frământat" și hipnotizat pe jurații de la iUmor - VIDEO

Anna Lesko a bifat o apariție plină de senzualitate pe scena de la iUmor. Cântăreața a încercat să îl ispitească pe Mihai Bendeac. Te invităm să urmărești momentul.

Publicat

pe

Anna Lesko la iUmor
Anna Lesko la iUmor │ FOTO: Antena 1

Îmbrăcată într-o rochie strălucitoare, ce îi lăsa la vedere abdomenul lucrat, și frământând senzual un aluat, Anna Lesko a creat un moment ce va rămâne multă vreme în mintea juraților, în special a lui Mihai Bendeac. Prezența cântăreței fusese, oricum, o doleanță pe care producătorii emisiunii i-au făcut-o actorului. Acesta declarase în repetate rânduri că își dorește să o vadă pe Lesko față în față.

De la dorință la realitate a fost doar un pas, dar Mihai Bendeac s-a pierdut complet când a avut-o în fața ochilor pe Anna. Reacția lui a fost savuros comentată de colegii din platoul emisiunii.

"Bună seara! Lungă a fost așteptarea. Doamne, Mihai...Of...M-am tot gândit și m-am tot gândit când am să vin la iUmor. Mi-am propus să fac glume. M-am uitat, între timp, în oglindă și m-am gândit la Mihai Bendeac. Mă gândeam la Mihai și în tot acel răstimp realizam ceva. Nu are rost să dau tot materialul acela bun, ăla prețios pentru că oricum nu poate fi atent în condițiile în care e foarte, foarte îngrijorat de saliva care i se scurge pe cămașă", a început Anna, invitata încercând, apoi, să îl atragă în jocul său pe Bendeac.

Juratul a rămas siderat la vorbele Annei și la felul în care se exprima. Spre deosebire de Bendeac, Cheloo și Delia au rămas cu capul pe umeri și au "jurizat" întemeiat momentul.

"Anna Lesko la iUmor: dramă, senzualitate, încărcătură emoțională. Diva frământă cocă, diva miaună, diva zâmbește, diva atrage", a comentat Cheloo.

Rapperul a încercat să îl convingă pe Mihai să intre în jocul Annei, să dea curs inițiativei pe care cântăreața a propus-o. La fel și Delia. Cu toate acestea, Mihai a rămas stăpân pe situație.

"El nu a cunoscut tiparul ăsta până acum. Pentru el, a fost șocant. Ce nu cunoști, te sperie. Femeia asta știe ce înseamnă să fii femeie cu adevărat. Lui nu-i plac femeile care știu ce înseamnă să fii femeie. Lui îi plac femeile extrem de vulnerabile, de neștiutoare, de neajutorate", a fost de părere Delia.

După numeroase vorbe dulci, Anna Lesko și-a terminat numărul și s-a dus lângă Mihai, dar juratul iUmor s-a ridicat de pe scaun și a ieșit din platou. Acesta a mărturisit:

"Frate, sunt extraordinar de timid. Nimeni nu mă crede că sunt fabulos de timid. Nu suport momentele în care toată lumea dă imbold femeii să fie stăpână pe situație. Eu cred că un bărbat care lasă o secundă controlul din mână nu e bărbat. Nu suport ca o femeie să aibă controlul. Nu există în istorie o femeie care să fie atrasă de un bărbat pe care cel puțin o secundă l-a controlat".

VIDEO: Anna Lesko la iUmor:

Citește în continuare

AGENDA DE CONCERTE

<< mart. 2021 >>
lmmjvsd
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4

Trending

CLOSE
CLOSE