Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Celine Dion a lansat un nou single, "Encore un soir" - AUDIO

Celine Dion a lansat o nouă piesă în limba franceză, intitulată "Encore un soir". Melodia este dezvăluită publicului la doar două zile de la gala Billboard Music Awards 2016, în cadrul căreia artista a interpretat "The Show Must Go On", un cover după cunoscuta piesă Queen.

Publicat

pe

Celine Dion - ”The Show Must Go On” (single artwork)
Celine Dion - ”The Show Must Go On” (single artwork)

La începutul anului 2016, Celine Dion a trecut prin momente extrem de dificile. Două persoane dragi din familia sa au murit de cancer. Soțul ei, René Angélil, s-a stins din viață pe 14 ianuarie, doar două zile mai târziu murind și fratele ei, Daniel.

După o perioadă în care a dorit să stea departe de ochii presei și ai publicului, Celine Dion a revenit cu un nou single, ce purta cu sine un mesaj puternic. ”Viața trebuie să continue”, ne-a spus artista canadiană prin piesa "The Show Must Go On", o reinterpretare a hitului lansat de Queen în 1991. Acest single a fost interpretat live în cadrul galei Billboard Music Awards 2016, unde artista a fost premiată cu un Icon Award pentru întreaga sa carieră.

Cel de-al doilea single, ce-i urmează coverului după Queen, este "Encore un soir", o piesă în limba franceză compusă de Jean-Jacques Goldman.

”Sunt fericită că vă pot prezenta în sfârșit piesa ”One More Night” ("Encore un soir"), pe versurile și muzica lui Jean-Jacques Goldman, care mi-a făcut această minunată favoare în a-mi dărui această frumoasă piesă la 12 ani de la ultima noastră colaborare”, a scris Celine pe pagina sa de Facebook.

AUDIO: Celine Dion - ”Encore un soir”

La 48 de ani, Celine Dion se află pe lista artiștilor cu cele mai mari încasări din lume, depășind pragul de 200 de milioane de albume vândute la nivel internațional. Artista canadiană are în palmares 5 premii Grammy și hituri ce stau pe buzele publicului și acum, la mulți ani de la lansare. Ne referim, desigur, la piese precum "The Power of Love", "Think Twice", "Because You Loved Me", "It's All Coming Back to Me Now" și "My Heart Will Go On".

Celine Dion a lansat de-a lungul carierei 14 albume în limba franceză și 11 albume în limba engleză, interpretând totodată și piese în limbile spaniolă, italiană, germană și japoneză.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

VIDEO: Celine Dion a lansat "Dansons", primul cântec original după o pauză semnificativă

După ce în urmă cu câteva săptămâni, Celine Dion anunța o serie de concerte în Paris, iată că acum revine și cu o lansare muzicală. "Dansons" este semnată de celebrul compozitor Jean-Jacques Goldman și marchează o nouă colaborare între cei doi artiști, cunoscuți pentru parteneriatul lor emblematic din anii '90.

Publicat

pe

Artwork Celine Dion - Dansons
Artwork Celine Dion - Dansons │ FOTO: Celine Dion www.facebook.com

"Dansons" o readuce pe Dion în zona repertoriului francofon care i-a definit începuturile, amintind de succesul uriaș al albumului "D'eux" (1995), cel mai bine vândut material în limba franceză din toate timpurile, pentru care Goldman a fost principalul autor. Cei doi au mai lucrat împreună și în 2016, pentru piesa "Encore un soir", iar noul single continuă această legătură artistică solidă.

Cu un sound elegant și încărcat de emoție, "Dansons" îmbină optimismul și profunzimea caracteristice ambilor artiști cu un mesaj puternic despre rezistență. Inspirată de perioada pandemiei, piesa vorbește despre nevoia de a găsi bucurie și conexiune chiar și în mijlocul incertitudinii.

"Lumea nu s-a schimbat atât de mult, iar noi continuăm să dansăm deasupra abisurilor", a transmis Jean-Jacques Goldman, sugerând actualitatea mesajului chiar și la ani distanță.

"Dansons" este acompaniată de un videoclip candid, filmat pe străzile pariziene de către Maxime Allouche. Mai multe cupluri de toate vârstele și experiențele dansează și emană o energie caldă și înduioșătoare, ce completează perfect atmosfera melodiei.

"Dansons" vine într-un moment important pentru Celine Dion, care se pregătește pentru mult așteptata revenire pe scenă, printr-o rezidență specială la Paris La Défense Arena. Concertele programate între septembrie și octombrie 2026 marchează începutul unui nou capitol în cariera artistei.

VIDEOCLIP Celine Dion - Dansons

Citește în continuare

Concerte & turnee

Celine Dion și-a suplimentat rezidența din Paris cu încă șase concerte

Celine Dion a anunțat extinderea rezidenței sale din Paris, adăugând încă șase concerte la seria deja confirmată, care va debuta pe 12 septembrie la Arena La Défense. Descoperă noul program în articol.

Publicat

pe

Photoshoot Celine Dion pentru concertele din Paris
Photoshoot Celine Dion pentru concertele din Paris │ FOTO: Robin Galiegue paris.celinedion.com

Artista canadiană își consolidează revenirea pe scenă printr-o serie amplă de concerte în capitala Franței, numărul total al show-urilor ajungând acum la 16. Anunțul a fost făcut de echipa sa pe rețelele sociale, amplificând entuziasmul fanilor care așteaptă de ani buni întoarcerea artistei în lumina reflectoarelor.

Revenirea marchează un moment important în cariera lui Celine Dion, după apariția sa emoționantă de la ceremonia de deschidere a Jocurile Olimpice de la Paris 2024, unde a cântat lângă Turnul Eiffel, într-un moment considerat de mulți drept simbolic pentru reluarea activității sale artistice.

Confirmarea oficială a rezidenței a venit în cadrul unui eveniment special organizat pe 30 martie la Cafe de l'Homme, chiar cu vedere către celebrul monument. Deși artista nu a fost prezentă fizic, aceasta a transmis un mesaj video plin de emoție:

"În ultimii ani, în fiecare zi am simțit sprijinul vostru, bunătatea și dragostea voastră. M-ați ajutat în moduri pe care nici nu le pot descrie. Anul acesta primesc cel mai frumos cadou: șansa de a vă revedea și de a cânta din nou pentru voi la Paris", a transmis artista.

Deși detaliile complete despre show-uri nu au fost încă dezvăluite, organizatorii promit un spectacol care va include cele mai iubite hituri ale artistei, atât în limba franceză, cât și în engleză - un omagiu adus unei cariere care a marcat generații întregi. Seria de concerte este produsă de Concerts West, AEG Presents și Inter Concerts, nume importante din industria globală de entertainment.

Program concerte Celine Dion la Paris în 2026

  • 12 septembrie - Paris, Arena La Défense
  • 16 septembrie - Paris, Arena La Défense
  • 19 septembrie - Paris, Arena La Défense
  • 18 septembrie - Paris, Arena La Défense
  • 23 septembrie - Paris, Arena La Défense
  • 25 septembrie - Paris, Arena La Défense
  • 26 septembrie - Paris, Arena La Défense
  • 30 septembrie - Paris, Arena La Défense
  • 2 octombrie - Paris, Arena La Défense
  • 3 octombrie - Paris, Arena La Défense
  • 7 octombrie - Paris, Arena La Défense
  • 9 octombrie - Paris, Arena La Défense
  • 10 octombrie - Paris, Arena La Défense
  • 14 octombrie - Paris, Arena La Défense
  • 16 octombrie - Paris, Arena La Défense
  • 17 octombrie - Paris, Arena La Défense
Citește în continuare

Concerte & turnee

Celine Dion a confirmat că va concerta în Paris anul acesta: "Mă simt bine. Sunt puternică"

După mai multe speculații în presa internațională, Celine Dion a anunțat oficial că își plănuiește revenirea pe scenă cu o serie de show-uri live la Arena La Défense din Paris. Întregul mesaj al artistei este disponibil în articol.

Publicat

pe

Photoshoot Celine Dion pentru concertele din Paris
Photoshoot Celine Dion pentru concertele din Paris │ FOTO: Robin Galiegue paris.celinedion.com

Pe 30 martie, chiar în ziua în care a împlinit 58 de ani, Celine Dion și-a surprins plăcut fanii cu un mesaj video emoționant, în care a confirmat revenirea pe scenă, asta după ce, în urmă cu câteva zile, au ieșit suprafață zvonuri care dădeau de înțeles că artista ar urma să susțină câteva concerte în Paris în perioada septembrie-octombrie.

O etapă de presale a biletelor este programată pentru marți, 7 aprilie (fanii se pot înregistra până pe 2 aprilie prin intermediul site-ului oficial al lui Celine Dion). Biletele rămase vor fi apoi puse în vânzare pentru publicul larg începând de vineri, 10 aprilie, la 11:00, ora României.

"Am înregistrat o mulțime de mesaje pentru zile de naștere, dar acum este pentru prima dată când am înregistrat unul pentru propria zi de naștere.Vreau să vă anunț că mă descurc grozav, îmi gestionez sănătatea, mă simt bine. Cânt din nou, chiar dansez puțin", începe Celine Dion mesajul.

Îndrăgita cântăreață își continuă discursul mulțumindu-le fanilor pentru că au susținut-o în timpul luptei sale cu sindromul persoanei rigide care, până acum, i-a limitat capacitatea de a cânta live:

"Chiar și în cele mai dificile momente ale mele, ați fost acolo pentru mine. M-ați ajutat în moduri pe care nici nu le pot descrie. Am simțit rugăciunile și sprijinul vostru, bunătatea și dragostea voastră."

Artista a conchis:

"Anul acesta, primesc cel mai frumos cadou de ziua mea. Am șansa să vă văd, să cânt pentru voi încă o dată la Paris, începând din septembrie! Mă simt bine. Sunt puternică. Sunt entuziasmată, evident și puțin emoționată, dar, mai ales, recunoscătoare tuturor."

Ultima dată când Celine Dion a cântat în fața unui public a fost în 2024, când a interpretat emoționanta piesă "Hymne A L'Amour" a lui Edith Piaf la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Anterior, artista s-a văzut nevoită să-și anuleze turneul "Courage World" din cauza condiției medicale.

Program concerte Celine Dion la Paris în 2026

  • 12 septembrie - Paris, Arena La Défense
  • 16 septembrie - Paris, Arena La Défense
  • 19 septembrie - Paris, Arena La Défense
  • 23 septembrie - Paris, Arena La Défense
  • 26 septembrie - Paris, Arena La Défense
  • 30 septembrie - Paris, Arena La Défense
  • 3 octombrie - Paris, Arena La Défense
  • 7 octombrie - Paris, Arena La Défense
  • 10 octombrie - Paris, Arena La Défense
  • 14 octombrie - Paris, Arena La Défense
Citește în continuare

Trending