Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Pink a lansat piesa "Just Like Fire" (soundtrack "Alice Through The Looking Glass") - AUDIO

Pink a lansat noul single ”Just Like Fire”, compus pentru coloana sonoră a filmului "Alice Through The Looking Glass". Pelicula fantasy cu Johnny Depp în rolul Pălărierului cel Nebun va avea premiera în cinematografe pe 27 mai.

Publicat

pe

Pink - Just Like Fire ("Alice Through The Looking Glass")
Pink - Just Like Fire ("Alice Through The Looking Glass")

Pink a colaborat cu producătorii Max Martin, Shellback și Oscar Holter pentru înregistrarea piesei "Just Like Fire", de pe coloana sonoră a filmului "Alice Through The Looking Glass". Implicarea artistei în acest proiect cinematografic nu se oprește aici. Tot pentru această peliculă, Pink a realizat și un cover după “White Rabbit”, o piesă compusă de Grace Slick și lansată de Jefferson Airplane în 1967.

Pelicula fantasy "Alice Through The Looking Glass" are la bază cartea lui Lewis Carroll, fiind o continuare a filmului din 2010, ”Alice in Wonderland”. Din distribuția filmului fac parte Johnny Depp, Anne Hathaway, Helena Bonham Carter, Mia Wasikowska și Sacha Baron Cohen. Filmul va apărea în cinematografe pe 27 mai.

Pink - "Just Like Fire" - AUDIO

În paralel, Pink lucrează și la un nou album, cel de-al 7-lea din carieră. Momentan, artista are înregistrate două piese: ”Exit Strategy” și ”Stage Diver”. Rămâne de văzut dacă vor fi incluse în tracklistul final al materialului.

În octombrie 2014, Pink a lansat un album de studio împreună cu Dallas Green. Cei doi și-au spus You+Me, sub această titulatură fiind promovate piese de discul lor de debut,  „rose ave.”.

Proiectul You+Me a dovedit încă o dată că Pink iubește provocările și că își ascultă inima atunci când simte o legătură puternică. Artista l-a întâlnit pe Dallas Green și a hotărât să colaboreze cu acesta datorită conexiunii ce a luat naștere aproape instantaneu.

„Cei doi s-au întâlnit prin intermediul soțului Aliciei, Carey Hart, și au simțit imediat o conexiune din punct de vedere muzical și emoțional. Alicia l-a invitat pe Dallas în Los Angeles pentru a scrie o piesă sau două împreună și la finalul unei săptămâni aveau deja 8 melodii. Așa că au hotărât să termine ceea ce au început și să lanseze un album”, a transmis casa de discuri RCA într-un comunicat oficial.

Mai jos puteți asculta „Break the Cycle”, cel de-al 2-lea single extras de pe albumul rose ave.”.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Concerte & turnee

Snoop Dogg, Pink sau Avril Lavigne în România, la Retrograde Festival 2026; Cum poți vota artistul dorit

Retrograde Festival 2026 își completează lineup-ul cu noi artiști aleși de public. Dintr-o listă atractivă, care cuprinde nume ca Snoop Dogg, Pink sau Avril Lavigne, publicul își poate vota favoritul. Evenimentul se desfășoară la Nibiru, în perioada 28 - 30 august.

Publicat

pe

Pink
Pink │ FOTO: Captură YouTube

Organizatorii Retrograde Festival pun la dispoziția publicului șansa de a-și alege artistul pe care își doresc să-l vadă pe scenă. Dintr-o listă de peste 50 de opțiuni, fiecare poate alege 5 artiști pe care îi preferă. Ulterior, în funcție de numărul de voturi primite, lineup-ul festivalului va fi completat.

"Tu alegi, noi ascultăm. Votează pe cine vrei să vezi aici", au anunțat organizatorii.

Cei care doresc să-și voteze artistul preferat, au la dispoziție o listă lungă de opțiuni. O regăsiți mai jos.

Artiștii pe care îi poți vota să vină la Retrograde Festival 2026 de la Nibiru:

  • 50 Cent
  • Akon
  • Alicia Keys
  • Ashanti
  • Avril Lavigne
  • Big Sean
  • Black Eyed Peas
  • Blu Cantrel
  • Brandy
  • Chris Brown
  • Christina Aguilera
  • Ciara
  • Eve
  • Far East Movement
  • Fergie
  • Flo Rida
  • Gwen Stefani
  • Ice Cube
  • Ja Rule
  • Jay-Z
  • Justin Timberlake
  • Kelly Rawland
  • Kylie Minogue
  • Leona Lewis
  • Lil Jon
  • Lil Wayne
  • LMFAO
  • Ludacris
  • Maxwell
  • Mike Posner
  • Missy Elliot
  • Natasha Bedingfield
  • Nelly Furtado
  • Nelly
  • Ne-Yo
  • Outqast
  • Pitbull
  • Pink
  • Sean Paul
  • Shaggy
  • Snoop Dogg
  • Sugababes
  • T.A.T.U
  • Pussycat Dolls
  • TLC
  • Usher
  • Xzibit
  • Craig David
  • Jason Derulo
  • Lil Kim

Lista integrală poate fi accesată pe Nibiru.net.

Retrograde Festival este un eveniment al nostalgiei și hiturilor evergreen. Acesta se va desfășura în perioada 28 - 30 august la Nibiru. Primii artiști confirmați sunt Timbaland, Busta Rhymes și Fat Joe.

Bilete la Retrograde Festival:

  • 1 Day Pass - 99,99 lei (indisponibil momentan)
  • 3 Day Pass - 299,99 lei
  • Golden Circle 3 Day Pass - 459 lei

Acces gratuit pe promenadă la Nibiru

Promenada este zona cu acces gratuit din Nibiru, cu concerte live în fiecare noapte — un spațiu deschis în fiecare seară, cu peste 30 de restaurante, cafenele, magazine, skatepark, karting, parc de distracții și zone de joacă pentru copii.

"Chiar și când se întâmplă aceste evenimente mari (cum este festivalul Retrograde), ele au loc într-un număr de locații din Nibiru, unde accesul se face pe bază de brățară la festival. În rest, promenada rămâne cu intrare liberă, cu o consumație minimă de 5 euro, pentru toți, în limita capacității", a spus Selly.

Tot la Nibiru se vor desfășura festivalurile Galaxia Fest, Nebula X și Zilele Mării. Găsești mai multe detalii pe InfoMusic.

Citește în continuare

Premii muzicale

Pink, Shakira și Phil Collins sunt nominalizați la Rock & Roll Hall Of Fame 2026; Vezi lista completă

Nominalizările pentru clasa din 2026 a Rock and Roll Hall of Fame au fost anunțate și include 17 nume noi. Printre artiștii aflați la prima nominalizare se află Shakira, Pink, Phill Collins și Jeff Buckley.

Publicat

pe

Pink
Pink │ FOTO: Captură YouTube

Oasis ajung pe lista scurtă pentru al treilea an consecutiv, în timp ce Joy Division și New Order, care sunt trecuți împreună ca un singur candidat, sunt, de asemenea, nominalizați pentru a treia oară, fiind cu toții nominalizați în 2023 și 2025. Alți artiști care s-au mai aflat pe listă în trecut sunt Mariah Carey, Iron Maiden, Billy Idol, Sade și The Black Crowes.

În categoria artiști nominalizați pentru prima oară se află Lauryn Hill și Jeff Buckley, precum și Wu-Tang Clan, Pink, INXS, Phil Collins, Luther Vandross, Shakira, New Edition și Melissa Etheridge. Phil Collins a fost deja inclus ca membru al trupei Genesis și, dacă ar fi votat anul acesta, ar deveni cel de-al 29-lea artist introdus în Rock Hall de mai multe ori.

Pink: "Această nominalizare nu e a mea; e a noastră"

Artiștii devin eligibili pentru includere în Hall of Fame la 25 de ani de la apariția primei lor înregistrări comerciale. Pink este singura artistă din lista pentru 2026 care primește această nominalizare în primul an în care a devenit eligibilă.

"Nominalizată la Rock & Roll Hall of Fame. Cum e posibil așa ceva?! Uitați ce am realizat împreună, oameni buni!!!!!

Nu m-am potrivit niciodată perfect într-o categorie. Asta a fost cam ideea principală.

Această nominalizare nu e a mea; e a noastră. E pentru fiecare dintre noi, cei care s-au simțit uneori outsideri sau subestimați și au găsit ceva în această muzică care i-a făcut să se simtă mai puțin singuri.

Dacă te regăsești în descriere, fă-ți vocea auzită! Poți vota în fiecare zi la vote.rockhall.com", a transmis Pink.

Candidații pentru Rock & Roll Hall Of Fame din 2026:

  • Billy Idol
  • The Black Crowes
  • INXS
  • Iron Maiden
  • Jeff Buckley
  • Joy Division/New Order
  • Lauryn Hill
  • Luther Vandross
  • Mariah Carey
  • Melissa Etheridge
  • New Edition
  • Oasis
  • Phil Collins
  • Pink
  • Sade
  • Shakira
  • Wu-Tang Clan

La ediția din 2025, nume rezonante din industria muzicală s-au adăugat în lista personalităților din Rock & Roll Hall of Fame. În categoria performeri au fost onorați Cyndi Lauper, Outkast, Soundgarden, The White Stripes, Bad Company, Chubby Checker și Joe Cocker. Salt-N-Pepa și Warren Zevon au fost, de asemenea, premiați pentru influență muzicală, iar Thom Bell, Nicky Hopkins și Carol Kaye pentru excelență muzicală.

Citește în continuare

Trending