Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Mesajul președintelui Obama la moartea lui Prince: "Am pierdut o emblemă a creativității"

Președindele Statelor Unite, Barack Obama, a transmis un mesaj emoționant la aflarea tristei vești privind moartea lui Prince. Liderul american și-a prezentat condoleanțele, amintind în declarația sa de influența majoră pe care Prince a avut-o asupra industriei muzicale.

Publicat

pe

Președintele SUA, Barack Obama
Președintele SUA, Barack Obama

La scurtă vreme de la aflarea veștii privind moartea lui Prince, Barack Obama a transmis un mesaj familiei și publicului care l-a iubit. Un fan declarat al muzicianului, președintele Statelor Unite i-a adus un ultim omagiu, apreciindu-l pentru impresionanta carieră.

"Astăzi am pierdut o emblemă a creativității. Michelle și cu mine ne alăturăm milioanelor de fani din întreaga lume care deplâng moartea subită a lui Prince. Puțini artiști au influențat evoluția muzicii și traiectoria sa în cultura populară într-un mod atât de distinct, transmițând totodată emoție atât de multor oameni prin talentul său. Din postura unuia dintre cei mai înzestrați și prolifici muzicieni contemporani, Prince le-a făcut pe toate. Funk. R&B. Rock and roll. A fost un instrumentist virtuoz, un lider de trupă genial și un interpret electrizant."

Președintele a încheiat mesajul citând o frază dintr-o declarație a lui Prince.

"<<Un spirit puternic transcende regulile>>, a spus Prince. Nimeni nu a avut un spirit mai puternic, mai curajos și mai creativ decât el. Gândurile și rugăciunile noastre merg către familia și formația sa și către toți cei care l-au iubit."

Prince Rogers Nelson, cunoscut lumii întregi drept Prince, a încetat din viață în dimineața zilei de 21 aprilie, potrivit unui anunț al unui membru al familiei sale. Poliția anchetează circumstanțele morții la proprietatea cântărețului din Carver County (Minnesota) - studiourile Paisley Park din Chanhassen. Artistul avea 57 de ani.

Prince nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind un vizionar și un revoluționar în materie de muzică și cultură contemporană, un artist complet care a continuat să își reinventeze stilul, generând noi tendințe în industria muzicală. S-a lansat în anii 80, consacrându-se prin albumele "1999" (1982) și "Purple Rain" (1984), acesta din urmă fiind vândut în peste 13 milioane de copii și petrecând 24 de săptămâni consecutive pe primul loc în topul Billboard 200.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Industria muzicala

Ascultă "With This Tear", o înregistrare nelansată până acum din arhiva lui Prince

Moștenitorii lui Prince au scos la lumină versiunea originală a piesei "With This Tear", o baladă la pian înregistrată în 1991 și rămasă până acum nepublicată. Scrisă, produsă și interpretată integral de artist, melodia este ușor diferită de varianta deja cunoscută publicului a lui Celine Dion, extrasă de pe albumul ei din 1992.

Publicat

pe

Prince în materialul video pentru "With This Tear"
Prince în materialul video pentru "With This Tear" │ FOTO: captură YouTube

Noua versiune a fost readusă la viață printr-un mix realizat de producătorul nominalizat la Grammy Chris James și face parte dintr-un demers artistic și cultural de a deschide o vastă arhivă cu materiale nelansate semnate de Prince. "With This Tear" ajunge la public într-un moment simbolic, la aniversarea a 10 ani de la trecerea în neființă a artistului, consolidând interesul constant pentru opera sa.

Istoria piesei este la fel de fascinantă: inițial destinată artistei Jevetta Steele, "With This Tear" a ajuns ulterior la Celine Dion, fiind inclusă în ultimul moment pe albumul acesteia, după ce a înlocuit un cover al piesei "Calling You". Prince i-a sugerat managerului și soțului lui Dion, René Angélil, să îl aducă ca producător pentru piesă pe Walter Afanasieff - o alegere care s-a potrivit perfect, având în vedere că artista tocmai începuse o colaborare cu acesta.

De-a lungul anilor, "With This Tear" a avut mai multe "vieți": Prince a reînregistrat piesa în 2001 alături de grupul Milenia, iar ulterior a fost luată în calcul pentru proiecte de arhivă precum "Diamonds & Love", fără a fi însă inclusă. Lansarea din 2026 marchează, în cele din urmă, debutul oficial al versiunii originale.

"With This Tear" este acompaniată de un material video compus din imagini din copilăria artistului și secvențe emblematice din show-urile sale live. Mai mult, videoclipul debutează cu un mesaj emoționant transmis de Prince:

"Când eram mai tânăr mereu spuneam că într-o bună zi o să cânt tot felul de genuri muzicale. Și că nu o să fiu judecat după culoarea pielii mele, ci după calitatea muncii mele. Sper că va continua să fie așa."

VIDEOCLIP: Prince - With This Tear

Mai multe despre cariera lui Prince

Activ încă din anii '70, Prince a redefinit granițele genurilor, combinând funk, rock, pop, R&B și soul într-un stil complet original. Albumul "1999" (1982) l-a propulsat în mainstream, însă succesul global a venit odată cu "Purple Rain" (1984), un proiect complex care a inclus atât un film, cât și unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale, precum "When Doves Cry" sau "Purple Rain".

Recunoscut pentru talentul său excepțional de multi-instrumentist, Prince cânta la aproape toate instrumentele pe înregistrările sale și avea un control total asupra procesului creativ, de la compoziție și producție până la imagine și concept. De-a lungul carierei, a lansat zeci de albume și a experimentat constant, inclusiv prin schimbarea numelui artistic într-un simbol în anii '90, în contextul conflictelor cu casa de discuri privind controlul asupra muzicii sale.

Așa cum s-a menționat anterior, Prince a fost și un compozitor prolific pentru alți artiști, semnând piese pentru nume ca Sinead O'Connor ("Nothing Compares 2 U") sau The Bangles ("Manic Monday"). Moștenirea sa artistică rămâne uriașă, fiind apreciat nu doar pentru succesul comercial, ci și pentru impactul cultural și libertatea creativă pe care a promovat-o în industrie.

Citește în continuare

Trending