Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Trupa All Saints a lansat piesa "This Is A War" - AUDIO

Trupa britanică All Saints a lansat o nouă piesă de pe albumul ”Red Flag”. Melodia se numește "This Is A War" și poate fi descărcată gratuit de pe iTunes de către cei care precomandă discul.

Publicat

pe

All Saints
All Saints

Anul 2016 le readuce împreună pe fetele din All Saints. Mai mature și mai încrezătoare, Melanie Blatt, Shaznay Lewis, Nicole și Natalie Appleton au înregistrat cel de-al 4-lea album din carieră, ”Red Flag”, pe cont propriu, la un deceniu distanță de materialul anterior, ”Studio 1”.

”Cu siguranță simțim muzica altfel acum. Am ajuns într-o zonă de confort în ce privește sound-ul. Cred că avem mai multă încredere în noi acum, decât aveam înainte. Am făcut acest abum pe cont propriu: înainte exista mereu o a doua sau a treia persoană, cineva care ne ajuta să producem albumul sau ne punea în legătură cu diverse persoane din industrie. De data aceasta, întregul album era aproape gata, așa că am început să căutăm sponsori sau o casă de discuri. Să fii pe cont propriu e puțin intimidant, pentru că indiferent ce se întâmplă, tu ești responsabil”, a declarat Melanie într-un interviu acordat publicației The Guardian.

Natalie Appleton crede că nu se putea întâmpla ca această reunire să aibă loc într-un moment mai potrivit decât acesta.

”Nu ne-am propus să facem asta cu orice preț. S-a întâmplat natural, într-un moment cum nu se putea mai potrivit. Mi-a fost dor să-mi petrec timpul cu fetele. Mă simt fericită când sunt cu ele”, a mărturisit Natalie.

Primul single extras de pe albumul ”Red Flag” a fost "One Strike", pentru care s-a filmat și un videoclip.  A urmat "One Woman Man", cea de-a treia piesă dezvăluită fiind "This Is A War".

All Saints - "This Is A War" - AUDIO

Albumul ”Red Flag” conține 12 piese, compuse de All Saints și produse în colaborare cu K-Gee, Fred Ball, Hutch, James Draper, The Invisible Men, The Rural Utters. Discul va fi lansat pe 8 aprilie 2016.

Tracklist ”Red Flag” - All Saints:

  1. "One Strike"
  2. "One Woman Man"
  3. "Make U Love Me"
  4. "Summer Rain"
  5. "This Is a War"
  6. "Who Hurt Who"
  7. "Puppet on a String"
  8. "Fear"
  9. "Ratchet Behaviour"
  10. "Red Flag"
  11. "Tribal"
  12. "Pieces"

Trending