Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Noul single Proconsul se numește "Martie ești tu" - TEASER

Trupa Proconsul pregătește un nou single. Melodia se numește "Martie ești tu" și va fi lansată în curând. În articol puteți asculta un teaser de la înregistrări.

Publicat

pe

Proconsul
Proconsul

”V-am promis o surpriză de Ziua Femeii! Îți pregătim o nouă melodie, care sperăm să te cucerească! Pentru că vrem să fie perfectă, lucrăm încă la ea, dar îți arătăm puțin din cum sună! Te îmbrățișăm și îți spunem: ‪Martie Ești Tu‬!” - Proconsul

Proconsul - "Martie ești tu" - TEASER

Trupa Proconsul împlinește anul acesta 17 ani de la înființare, cu acest prilej membrii trupei vorbind despre importanța acestui proiect în viața lor.

Bodo: „Niciodată Proconsul nu va putea să spună și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți! Muzica Proconsul va fi peste ani și ani. Când se va sfârși Pământul, atunci se va sfârși și muzica Proconsul. De exemplu, cântecul Cerul este de 17 ani și tot este difuzat. Pentru mine, Proconsul este o poveste fără sfârșit...”

Dragoș Dinca: „A fost odată un băiețel care și-a dorit mult, mult de tot să cânte oamenilor. Și așa a apărut Proconsul!”

Robert Ursache: „Povestea mea începe foarte simplu: am fost căutat de băieți pentru a intra în echipa lor, o trupă foarte cunoscută și iubită. Am acceptat, ne-am înțeles foarte bine, iar acum suntem cei mai buni prieteni. Proconsul va continua pentru multă vreme și încă nu văd cum s-ar putea termina”.

Valentin Petricenco: „Am început cu mare încredere în noi și în muzica noastră și așa continuăm. Povestea merge mai departe...”

Robert Anghelescu: „Proconsul a fost un refugiu.Cred și sper că munca începută acum 17 ani va sfârși ca o favoare întoarsă lui Dumnezeu. Cât despre bătrânețe, nu cultiv ideea și nu cred în ea. Eu cred doar în viața veșnică-eternă”.

La început, membrii trupei Proconsul s-au reunit sub numele de “Take Five” (din 1994 până în 1998, Suedia). Din 1999 au ales să își schimbe numele în Proconsul. Au lansat maxi-single-ul de succes „De la ruși” și au început să compună primele piese originale.

Anul 2015 a fost un an bogat, cu multe proiecte frumoase, cu numeroase evenimente și apariții la posturile tv și radio. În luna februarie, a fost relansată piesa „Barosanu’”, iar în aprilie s-a lansat piesa (cu videoclip) „Aici cu mine”, realizată în colaborare cu Andra și cu Ștefan Bănică Jr. Anul 2015 s-a încheiat frumos, odată cu lansarea, alături de Connect-R, Raluka si Rucsy (Blaxy Girls), a colindului “Lumina de Crăciun”.

Trending