Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

J Balvin va colabora cu Justin Bieber şi Pharell

J Balvin îşi doreşte ca muzica latino să devină mainstream, aşa că a decis să colaboreze cu Justin Bieber şi Pharell, pentru noul său album, care va fi lansat în mai.

Publicat

pe

J Balvin si Justin Bieber
J Balvin si Justin Bieber

Hit-ul lui J Balvin - "Ginza" ocupă prima poziţie în topurile latino, timp de 22 de săptămâni consecutive, însă artistul nu doreşte să se oprească aici. J Balvin a declarat de curând că pregăteşte o colaborare cu Pharell şi Justin Bieber, pentru luna mai.

"L-am întâlnit pe Pharell la show-ul Today. Cântam cu trupa mea, iar el a stat şi ne-a ascultat. Când am terminat, el a venit şi mi-a spus că este încântat de ceea ce facem şi mi-a dat numărul său de telefon. Lumea chiar ne respectă muzica.

Pe Justin l-am întâlnit în culise, la Jocurile Olimpice pentru tineri cu dizabilităţi, iar atunci am aflat că managerul său este columbian. Aşa că aceste colaborări nu au venit din partea unei case de discuri măreţe. Cu Pharell deja lucrez la câteva piese, am făcut două până acum. Pe Justin îl voi reîntâlni în curând şi vom face istorie! Prin muzica latino curge sânge nou!" a declarat J Balvin.

J Balvin lucrează la viitorul său album, despre care preconizează că va fi lansat în luna mai. Artistul doreşte ca muzica latino să devină mainstream şi speră să reuşească acest lucru cu ajutorul pieselor sale.

Lifestyle

Ce costume de Halloween au purtat vedetele - FOTO

Celebritățile iubesc Halloween-ul, iar acest lucru se vede mai ales prin costumele pe care aleg să le poarte. De la omagiile aduse filmelor clasice și momentelor de referință din cultura pop la personaje din desene animate, vedetele au profitat la maximum de sărbătoarea de Halloween de anul acesta.

Publicat

pe

Adele / Ed Sheeran / Christina Aguilera
Adele / Ed Sheeran / Christina Aguilera │ FOTO: YouTube

Ieri, 31 octombrie, a avut loc sărbătoarea de Halloween. Însă, iubitorii acestei tradiții au dat startul petrecerii încă din weekend. Decoruri înfricoșătoare, dovleci sculptați, dulciuri cu aromă de toamnă și costume memorabile au fost doar câteva dintre elementele ce au invadat internetul.

Vedetele nu s-au lăsat mai prejos. Muzicieni, actori și celebrități din showbiz s-au îmbrăcat în personaje care mai de care mai interesante. Au realizat ședințe foto și și-au delectat fanii cu cele mai inedite ipostaze.

Costumele de Halloween ale vedetelor din România:

Loredana - Vampir

MIRA - Corpse Bride

Nicole Cherry - Wonder Woman

https://www.instagram.com/p/Cy-u7OlI1Qu

Dorian Popa - Thing din Familia Addams

Andreea Bănică - Călugăriță

Mario Fresh și Alexia Eram - Super Mario și Prințesa Peach

Costumele de Halloween ale vedetelor din străinătate:

Christina Aguilera - Cher

Adele - Morticia Addams

Ed Sheeran - Chucky

Demi Lovato - Albă ca Zăpada

Foo Fighter - personajele din Vrăjitorul din Oz

Ozzy și Sharon Osbourne - Kanye West și Bianca Censori

Mariah Carey - Jessica Rabbit

Machine Gun Kelly - The Bride din "Kill Bill"

Justin și Hailey Bieber - Bamm Bamm Rubble și Pebbles Flintstone

Zayn - Voldemort

Paris Hilton - Britney Spears

Lizzo - Tina Turner

Halsey - Sirenă

Citește în continuare

Trending