Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Dimitri Vegas & Like Mike revin la Cluj, pe scena de la UNTOLD Festival 2016

Dimitri Vegas & Like Mike, cel mai apreciat duo din industria muzicii electronice, revine la Cluj și promite să facă senzație pe scena de la Untold Festival 2016. Duo-ul se alătură unui line-up impresionant, format din Armin Van Buuren, Hardwell, Martin Garrix și Tiesto. Cu acest ultim nume dezvăluit, a fost completată formula celor ”5 Regi EDM”, promiși de organizatori.

Publicat

pe

Dimitri Vegas & Like Mike
Dimitri Vegas & Like Mike

Dimitri Vegas & Like Mike, duo-ul care domină în prezent industria muzicii electronice, a deschis prima ediție a festivalului Untold cu un show exploziv. Experiența de pe scenă avută anul trecut la Cluj și căldura cu care au fost întâmpinați de fani, i-au determinat pe cei doi DJ să-și prelungească șederea în România cu 2 zile și să își dorească să revină pe scena UNTOLD, rezervându-și încă de anul trecut calendarul pentru UNTOLD 2016.

”Dimitri Vegas & Like Mike și-au dorit foarte mult să revină la UNTOLD, impresionați de amploarea și succesul festivalului, încă de la prima ediție. Anul acesta am reușit ceea ce doar câteva festivaluri din întreaga lume au realizat, și anume să-i avem pe aceeași scenă pe cei mai buni cinci DJ ai lumii”, a precizat Bogdan Buta, Director General UNTOLD.

UNTOLD 2016 - DIMITRI VEGAS AND LIKE MIKENo. 1 DJs in the World are back!

Posted by Untold Festival on Thursday, March 10, 2016

Actualul număr 1 mondial, duo-ul Dimitri Vegas & Like Mike este apreciat pentru felul în care combină în showurile lor elementele de live, DJ și MC cu care energizează publicul la marile festivaluri ale lumii. Printre cele mai importante premii pe care aceștia le-au revendicat se numără Best Breakthrough Act în 2013 la International Dance Music Awards (IMDAs) și Best European DJ’s în 2014 și 2015, precum și titlul de No. 1 DJ in the world, conform DJ MAG Top 100.

După o singură ediție, Untold Festival a reușit să câștige trofeul celei mai importante categorii la European Festival Awards 2015. Desemnat Best Major European Festival în cadrul galei de pe 13 ianuarie, festivalul din Cluj-Napoca a concurat pentru acest premiu cu cele mai populare festivaluri din Europa: Sziget Festival (din Ungaria), Tomorrowland (din Belgia), Exit Festival (din Serbia). Detalii aici.

O altă recunoaștere a venit din partea International Advertising Association Romania (IAA), care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scena vor urca peste 150 de artiști internaționali de renume.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 4 august 2016

UNTOLD Festival 2016

Loc
Cluj Arena
Comentează

Concerte & turnee

Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, Alok, Timmy Trumpet vin la UNTOLD 2024

Organizatorii UNTOLD au anunțat un nou val de artiști care vor ajunge la cea de-a noua ediție a festivalului. Unii dintre cei mai apreciați DJ-i din lume promit show-uri de neratat. Te invităm să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Bebe Rexha in concert la Untold 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

UNTOLD se pregătește să-și deschidă porțile universului magic în perioada 8-11 august pentru sutele de mii de fani din întreaga lume, pentru care organizatorii pregătesc noi experiențe memorabile și un lineup impresionant în care sunt incluși DJ de top la nivel global: Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, Alok, Timmy Trumpet, Lost Frequencies, Purple Disco Machine.

DJ-ii de pe scena principală a festivalului UNTOLD

Duo-ul Dimitri Vegas & Like Mike revine pe scena principală a festivalului UNTOLD. În 2024, cei doi au urcat pe locul 2 în clasamentul realizat de DJ Mag, Top 100 DJs, și pentru al 10-lea an la rând au fost recompensați cu trofeul la categoria Highest Duo. Show-urile live unice i-au transformat în staruri globale, iar cei doi au fost headlineri la cele mai mari festivaluri din lume. Dimitri Vegas & Like Mike sunt cunoscuți și pentru producțiile memorabile precum "The Hum", single recompensat cu Discul de Platină sau "Higher Place", colaborarea cu Ne-Yo care le-a adus locul 1 în Billboard Dance Chart.

Martin Garrix, DJ-ul care ocupă locul 3 în Top 100 DJ Mag, revine pe scena principală de la UNTOLD. Garrix a lucrat cu cei mai mari artiști mainstream, de la Dua Lipa, Usher, Bonn sau U2, și este al doilea olandez din istoria muzicii electronice care a ocupat de patru ori locul 1 în Top 100 DJs.

Alok, DJ-ul care ocupă locul 4 în clasamentul oficial Top 100 DJ Mag, a reușit la fiecare apariție live de pe mainstage-ul UNTOLD să ofere show-uri special pregătite pentru fanii de festival. Este producătorul care marchează un număr record de ascultări pe platformele de streaming, peste 6 miliarde pe Spotify, fiind cel mai ascultat artist brazilian la nivel internațional.

Lost Frequencies, unul dintre cei mai carismatici artiști din muzica electronică, este una dintre surprizele frumoase oferite de creatorii UNTOLD pentru cea de-a 9-a ediție a festivalului. Belgianul are 10 single-uri premiate cu Discul de Platină, peste 23 milioane de ascultări lunar și peste 1 miliard de stream-uri pe platforma Spotify. Colaborarea cu britanicul Calum Scott pentru single-ul "Where Are You Now", lansat în exclusivitate la festivalul UNTOLD, i-a adus o nominalizare la categoria "Best International Song", în cadrul BRIT Awards.

Timothy Jude Smith probabil nu înseamnă nimic, dar Timmy Trumpet înseamnă nebunie la Mainstage. Este singurul DJ din lume care a pus muzică pentru 22 de secunde în stare de imponderabilitate, gravitație zero, a plutit la propriu, în cadrul unui program derulat cu Agenția Spațială Europeană și germanii de la BigCityBeat.

Germanul Purple Disco Machine, recompensat cu un premiu Grammy la categoria "Cea mai bună versiune remix" pentru single-ul semnat Lizzo, "About Damn Time", va ajunge pentru prima dată pe Cluj-Arena. Este considerat arhitectul sound-ului disco, este producătorul care a combinat în piesele sale nostalgia anilor '70 cu sound-ul actual al muzicii electronice. Piesele germanului sunt difuzate la radiourile din întreaga lume, multe dintre ele au ocupat locul 1 în European Airplay Chart: "Hypnotized", "Fireworks", "Dopamine", "In The Dark" și "Substitution".

Solomun, Carl Cox și Fisher pe scena Galaxy

Cultura underground are scena ei în universul UNTOLD, iar în 2024, scena Galaxy va fi un adevărat fenomen datorită celor mai cunoscuți DJ din curentul techno, confirmați pentru cea de-a 9-a ediție a festivalului UNTOLD: Carl Cox, Solomun și australianul FISHER.

Carl Cox a fost parte a școlii dance din Marea Britanie, de la începutul erei disco, până în prezent. A experimentat tot, de la breakbeat, disco, hip-hop, la Italian house până la hard techno. Cunoscut drept un adevărat pionier al muzicii electronice și un ambasador al scenei techno la nivel global, Carl Cox este un artist complet, care a contribuit la dezvoltarea genurilor techno și house. Abordarea versatilă a sound-ului techno l-a plasat pe lista scurtă a celor mai respectați artiști din industria muzicii electronice. Producții precum "I Want You (Forever)", "Phoebus Apollo" sau "The Player" sunt printre cele mai apreciate piese din repertoriul său.

Paul Nicholas Fisher, cunoscut sub numele de scenă FISHER, DJ-ul și producătorul australian care a reușit să cucerească scena muzicii electronice cu un sound unic și fresh, va ajunge pentru prima dată la festivalul UNTOLD. Stilul distinctiv al lui FISHER, combinat cu prezența sa carismatică, l-au transformat într-un favorit al marilor cluburi și al festivalurilor din întreaga lume. "Losing It" a fost un succes internațional, a fost certificat cu Discul de Aur și Discul de Platină pentru vânzări record, a fost nominalizat la Premiile Grammy, la categoria "Best Dance Recording", și a primit aprecieri pentru sound-ul inovator.

Este unul dintre cei mai aclamați artiști ai genului melodic house & techno, se numește Solomun și e DJ-ul care a avut un live spectaculos de 3 ore la Galaxy Stage în cadrul ediției aniversare a festivalului UNTOLD, ediția 2019. A fost recompensat în cadrul DJ Awards la categoriile "Best Producer", "Best DJ", "Best Melodic House DJ", iar cititorii revistei Mixmag l-au votat "DJ of The Year".

Info bilete UNTOLD 2024:

  • Din data de 25 martie prețurile abonamentelor pentru ediția 2024 a festivalului  UNTOLD vor crește, cei care optează pentru accesul general timp de 4 zile vor achita 159 Euro plus taxe.
Citește în continuare

Trending