Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Trupa Cargo a fost decorată de președintele Klaus Iohannis

Membrii formației Cargo au fost decorați de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Meritul Cultural. Distincțiile le-au fost acordate în cadrul unei ceremonii, ce s-a desfășurat pe 15 martie la Palatul Cotroceni.

Publicat

pe

Cargo
Cargo

Președintele Klaus Iohannis i-a decorat marți pe membrii trupei Cargo cu Ordinul Meritul Cultural, în rang de cavaler, pentru promovarea muzicii rock în România. În cadrul ceremoniei, ce a avut loc la Palatul Cotroceni, au primit distincții și Florin Piersic și Stela Popescu. Cei doi actori au fost decorați cu Ordinul Steaua României.

La acceptarea decorațiilor, au fost ținute scurte discursuri. Adrian Bărar, liderul trupei Cargo, a mulțumit pentru această ”mare onoare”, scuzându-și lipsa talentului oratoric, în contrast cu cea a antevorbitorului său, Florin Piersic.

"Nu ştiu să vorbesc atât de bine ca şi domnul Florin Piersic, dar dacă este nevoie, pot să iau o chitară în mână şi atunci mă voi descurca mai bine. Mulţumim", a spus Adi Bărar, citat de Mediafax.

Trupa Cargo a mulțumit cu acest prilej fanilor formației, care au apreciat muzica trupei de la debut și până în prezent.

“Suntem onorați pentru această distincție și pentru faptul că întreaga noastră activitate și-a pus amprenta asupra rock-ului din România. Tot ce am făcut, am făcut din suflet pentru publicul nostru și vrem să le mulțumim că au fost și sunt alături de noi în continuare. Tot ce facem este pentru voi!” au declarat membrii trupei Cargo.

La încheierea ceremoniei, Klaus Iohannis le-a urat celor decorați să-și continue activitatea așa cum au făcut-o și până acum.

"Urez tuturor celor cărora astăzi, în numele statului român, le-am înmânat însemnele preţuirii naţiunii, multă sănătate şi puterea de a sluji pe mai departe publicul care vă îndrăgeşte!", a declarat Iohannis.

Trupa Cargo are o istorie ce se întinde pe 3 decenii, timp în care a lansat 10 albume, a avut nenumărate apariții pe compilatii și a câștigat numeroase premii, precum: MTV Music Award în 2004 pentru “Best Rock”, o nominalizare la MTV European Music Awards pentru “Best Romanian Act”, Dublu Disc de Aur în 2004 pentru albumul “Spiritus Sanctus” (2004), MTV Music Award pentru “Best Rock” (2005) și Discul de Aur pentru albumul “XXII” (2008).

Formația Cargo este formată în prezent din: Adi Bărar – chitară solo, Adrian Igrișan - voce și chitară, Tavi Pilan – tobe, Florin Barbu - chitară bas și Ionut Carja  - clape. Din trupă au făcut parte: Ovidiu Ioncu Kempes, Carol Bleich, Octavian Iepan, Tibi Gajdo, Nae Ionel Tarnotzi, Dinel Tollea (decedat), Leo Iorga, Cristian Pup, Ramon Radosav, Alin Achim.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte vineri, 18 martie 2016

Cargo

Loc
Arenele Romane

Concerte & turnee

Începe Bucharest Town Charity Run 2026; Vezi programul pe ore

Festivalul caritabil Bucharest Town Charity Run 2026 începe astăzi, 17 iulie. Până duminică, pe 19 iulie, Arena Națională va găzdui concerte ale unor trupe precum Cargo, Paraziții și Phoenix. Consultă în articol programul festivalului, pe zile și ore.

Publicat

pe

Cargo
Cargo

Între 17 și 19 iulie 2026, la Arena Națională din București are loc Bucharest Town Charity Run 2026, un festival caritabil care aduce împreună muzica, comunitatea și dorința de a face o diferență reală pentru copiii aflați în tratament, în cadrul secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.

Line-up-ul ediției 2026 reunește artiști consacrați din zona rock și hip-hop, într-un program structurat pe trei zile. Printre artiștii confirmați se numără Zob, Cargo, Macanache, Paraziții, Phoenix și Jurjak. Mai jos regăsești programul complet, pe zile și ore.

Programul pe zile și ore la Bucharest Town Charity Run 2026:

Vineri, 17 Iulie

  • 15:50 – 16:20 | Andrei Arad
  • 16:20 – 16:50 | Disciples
  • 17:00 – 17:30 | Cozmetic
  • 17:45 – 18:15 | Omul Din Pod
  • 18:30 – 19:15 | Alex & The Fat Penguins
  • 19:30 – 20:30 | Tavi & Emma
  • 20:45 – 21:45 | Zob
  • 22:00 – 23:00 | Dirty Shirt

Sâmbătă, 18 iulie

  • 16:30 – 17:00 | Boom Boom
  • 17:00 – 17:20 | Pareia Pilisterlu
  • 17:30 – 17:50 | Raisa
  • 18:00 – 18:50 | Cabron
  • 19:00 – 19:50 | CRBL
  • 20:00 – 20:50 | Macanache
  • 21:00 – 21:50 | Dan Gerosu
  • 22:00 – 23:00 | Paraziții

Duminică, 19 iulie

  • 17:00 – 17:30 | Deep Zone
  • 17:45 – 18:15 | Natalia Bendre
  • 18:30 – 19:15 | Jurjak
  • 19:30 – 20:15 | Anton
  • 20:30 – 21:30 | Phoenix
  • 21:45 – 23:00 | Cargo

Programul festivalului include, pe lângă concerte, activări pentru public, zone dedicate copiilor, precum și o paradă moto organizată în București, element definitoriu pentru comunitatea din jurul evenimentului.

Bucharest Town Charity Run este un festival caritabil dedicat susținerii copiilor aflați în tratament, construit în jurul ideii că implicarea colectivă poate genera schimbări reale. Evenimentul aduce împreună muzica live, comunitatea moto și publicul larg într-un format care îmbină divertismentul cu responsabilitatea socială.

Prin direcționarea fondurilor către achiziția de echipamente medicale, festivalul contribuie direct la îmbunătățirea condițiilor de tratament pentru copiii din secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni. În același timp, promovează valori precum solidaritatea, implicarea și puterea comunității de a face bine.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Cargo caută basist cu vârsta între 10 și 16 ani; Află detalii

Tinerii fani ai trupei Cargo, pasionați de chitară și bas, au ocazia de a urca pe scenă alături de formație. Până pe 31 iulie se pot înscrie la un concurs ce le va testa abilitățile, iar dacă membrii Cargo vor fi convinși că pot prelua partea de bas, vor cânta pe 18 septembrie alături de trupă. Condițiile de înscriere sunt disponibile în articol.

Publicat

pe

Poster concert Cargo "The Chem" la Arenele Romane
Poster concert Cargo "The Chem" la Arenele Romane

"Hey. Sunt Alin de la Cargo. Pune mâna pe bas, învață două piese, "Anarhia" și "Țepeș", și te chem pe 18 septembrie să împărțim scena la Arenele Romane", spune Alin Achim într-un reel publicat pe pagina de Facebook a postului de radio Rock FM.

Mesajul se continuă cu detalii privind concursul. Dacă ai între 10 și 16 ani și dorești să participi, trebuie să te filmezi și să te înscrii pe rockfm.ro până pe 31 iulie. Tot acolo este și regulamentul complet.

Cargo revine la Arenele Romane cu show-ul "Te Chem"

Pe 18 septembrie, scena de la Arenele Romane găzduiește concertul "Te Chem", un nou spectacol conceptual Cargo. Evenimentul va fi o producție specială, ce va include piesele care au definit generații de iubitori de rock. Din setlist nu vor lipsi piese precum "Ziua Vrăjitoarelor", "Nu mă lăsa să-mi fie dor" sau "Doi pași în urma ta". Concertul vine la un an după momentul memorabil din 2025, când trupa a sărbătorit 40 de ani de existență printr-un show aniversar organizat tot la Arenele Romane.

"Anul trecut am trăit alături de voi un moment uriaș – 40 de ani de Cargo, sărbătoriți la Arenele Romane. Am rămas în suflet cu atmosfera de prietenie și cu energia voastră incredibilă. Pentru noi, fiecare astfel de întâlnire înseamnă foarte mult. Am legat o comunitate foarte frumoasă, formată din oameni extraordinari, în călătoria noastră de a ne îndeplini visurile. Datorită vouă, ne aflăm pe acest drum de peste patru decenii. De aceea, pe 18 septembrie vă chemăm din nou acolo, la o mare revedere, unde să cântăm împreună, să ne eliberăm de necazuri și să ne bucurăm. Suntem mereu aproape de voi!", a declarat trupa Cargo.

Bilete la concertul Cargo "Te Chem":

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 59 lei și 159 lei. Găsești mai multe detalii în agenda InfoMusic.

Cargo este una dintre cele mai longevive și iubite formații din România. Fondată în 1985 la Timișoara, trupa a evoluat de-a lungul decadelor de la heavy metalul dur al începuturilor spre un rock melodic. Formația a reușit să atingă un echilibru rar între sensibilitate lirică și energie brută.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Andrei Coman este vocea Bucharest Town Charity Run 2026

Andrei Coman, cunoscut publicului din producții precum "Transilvanian Ninja" și "Iubire cu parfum de lavandă", se alătură Bucharest Town Charity Run 2026. Festivalul este un eveniment caritabil dedicat strângerii de fonduri pentru secția de hematologie pediatrică din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Publicat

pe

Andrei Coman
Andrei Coman

Andrei Coman va fi Vocea Bucharest Town Charity Run 2026, rol în care va fi prezent pe scena principală a festivalului, în perioada 17 – 19 iulie 2026, la Arena Națională din București. Prin prezența sa, Andrei Coman va contribui la energia evenimentului și la transmiterea mesajului caritabil care stă la baza festivalului. Pe parcursul celor trei zile, acesta va prezenta artiștii, va transmite comunicările importante de la scenă, va aduce în atenția publicului activările din festival și va susține mesajul de solidaritate al evenimentului.

Andrei Coman: "Sunt onorat să fiu parte din acest proiect"

"Pentru mine, Bucharest Town Charity Run 2026 nu este doar un festival, ci un loc în care muzica, oamenii și energia bună se adună pentru copiii care au nevoie să fie auziți. Dacă vocea mea poate duce mai departe mesajul lor și poate aduce mai mulți oameni aproape de cauza secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni, atunci sunt onorat să fiu parte din acest proiect." - Andrei Coman, vocea Bucharest Town Charity Run 2026

Programul pe zile la Bucharest Town Charity Run 2026:

Line-up-ul ediției 2026 reunește artiști consacrați din zona rock și hip-hop, într-un program structurat pe trei zile:

  • Ziua 1 – 17 iulie 2026: Dirty Shirt, Cozmetic, Talisman, ZOB, Alex & The Fat Penguins;
  • Ziua 2 – 18 iulie 2026: Paraziții, Dan Gerosu, Cabron, Macanache, C.R.B.L.;
  • Ziua 3 – 19 iulie 2026: Cargo, Jurjak, Anton, Natalia Bendre, Phoenix.

Programul festivalului include, pe lângă concerte, activări pentru public, zone dedicate copiilor, precum și o paradă moto organizată în București, element definitoriu pentru comunitatea din jurul evenimentului.

Prețurile biletelor la Bucharest Town Charity Run 2026:

  • Abonament pentru cele 3 zile - 300 lei
  • Bilet de o zi - 150 lei

*Toate încasările din bilete vor fi direcționate către achiziția de echipamente medicale necesare secției de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.

Bucharest Town Charity Run 2026 este un festival caritabil dedicat comunității moto, muzicii live și solidarității, organizat pe Arena Națională din București. Evenimentul transformă energia concertelor și a comunității într-o acțiune cu impact real: susținerea achiziției de echipamente medicale esențiale pentru copiii tratați în secția de hematologie pediatrică a Institutului Clinic Fundeni.

Citește în continuare

Trending