Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Aeronava Ed Force One a trupei Iron Maiden a fost avariată în Chile

Aeronava Ed Force One  trupei Iron Maiden a suferit avarii semnificative pe aeroportul din Santiago, Chile. Un prim raport indică reparații pe o perioadă extinsă și înlocuirea a două motoare.

Publicat

pe

Aeronava Ed Force One a fost avariata în Chile

Aeronava trupei Iron Maiden a lovit un camion de tractare în timpul unor manevre pentru alimentare cu combustibil pe cel mai mare aeroport din Chile, Arturo Merino Benítez din Santiago. Ed Force One urma să decoleze spre Cordoba pentru următorul concert al formației.

În timpul unui viraj pe pistă, avionul a pierdut direcția (odată cu o componentă a unui mecanism de direcție) și a lovit remorcherul. Doi oameni de pe camion au fost accidentați și ulterior internați în spital. Mecanismul de rulare al aeronavei a fost deteriorat, iar două dintre motoare trebuie reparate sau înlocuite.

Aeronava Ed Force One a fost avariata în Chile

Aeronava Ed Force One a fost avariata în Chile

Din fericire, cele 20 de tone de echipament nu fuseseră încărcate în Ed Force One. La momentul accidentului, la bordul avionului nu erau decât cei doi ingineri de zbor. În ciuda problemelor ivite, formația anunță că va respecta agenda concertelor, următoarele două fiind programate în Argentina.

Iron Maiden susținuse vineri seara (11 martie) un concert în fața a 58.000 de fani pe stadionul național din Santiago. ANTHRAX și The Raven Age au cântat în deschidere.

Avionul Ed Force One transportă în mod curent trupa Iron Maiden și echipamentele de producție în cadrul turneelor internaționale, fiind pilotat și de solistul Bruce Dickinson. Noul Ed Force One este un turbo jet Boeing 747-400 preluat din flota Air France pentru turneul The Book of Souls World Tour din acest an.

Formația Iron Maiden a concertat de trei ori la București (de două ori cu Bruce Dickinson) și este așteptată din nou în Piața Consituției în această vară. Concertul ce ar putea fi inclus în cadrul unui festival rock urmează să fie confirmat în oficial.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte sâmbătă, 30 iulie 2016

Iron Maiden

Loc
Piața Constituției

Trending