Urmărește-o pe Lady Gaga cântând imnul Americii la Super Bowl - VIDEO
Lady Gaga a interpretat live imnul Americii în deschiderea Super Bowl de pe 7 februarie. După diverse intepretări controversate ale imnului, inclusiv cea a lui Beyonce din 2013, Lady Gaga a fost recompensată cu ropote de aplauze pentru prestația sa.
Lady Gaga a impresionat milioane de spectatori și telespectatori cu interpretarea sa din debutul Finalei Campionatului de Fotbal American. Artista a cântat live imnul Americii pe Stadionul Levi din Santa Clara și a fost aplaudată la scenă deschisă. Momentul integral poate fi urmărit mai jos.
Recent nominalizată la Oscar pentru piesa ”Til It Happens to You”, Lady Gaga va fi o prezență notabilă și la gala Premiilor Grammy 2016. Gaga va susține pe 15 februarie un moment special în memoria lui David Bowie, un muzician pe care aceasta l-a admirat mereu.
”Mereu am simțit că partea de ”glamour” din imaginea lui de artist era un instrument prin care el transmitea oamenilor un mesaj important, ce avea puterea de a le vindeca sufletele. Este un artist real, adevărat, și nu mai știu exact dacă am avut un moment anume în care am realizat că vreau să fac ceva similar sau dacă am constatat asta pe parcurs și tocmai din acest motiv m-am simțit atrasă de muzica lui”, a declaratLady Gaga pentru The Hollywood Reporter.
Conform comunicatului oficial transmis de producătorii Premiilor Grammy, momentul pregătit de Gaga va fi ”un testament multisenzorial în onoarea unei incredibile opere artistice” și ”o șansă de a simți încă o dată muzica lui Bowie”.
Lady Gaga este prima artistă care cântă în același an la Super Bowl, Gala Premiilor Oscar și Gala Premiilor Grammy.
Lady Gaga impresionează audiența de la Jimmy Kimmel - VIDEO "Happy Mistake"
Îmbrăcată într-o rochie croită pe tiparul Harlequin, Lady Gaga a interpretat la Jimmy Kimmel Live piesa "Happy Mistake", de pe noul ei album. Atât rochia, cât și melodia poartă amprenta Gaga, iar live-ul din cadrul emisiunii nu se dezminte nici el de la nebunia explozivă caracteristică artistei, dar și peronajului din filmul "Joker: Folie à Deux".
Lady Gaga cântând Happy Mistake la Jimmy Kimmel Live! │ FOTO: Captură YouTube / Lady Gaga
Lady Gaga a dat startul campaniei de promovare a noilor ei proiecte, pelicula "Joker: Folie à Deux" și albumul "Harlequin". Ajunsă în emisiunea Jimmy Kimmel Live!, artista s-a prezentat în fața publicului plină de entuziasm și îmbrăcată într-o rochie cu un design neconvențional, în acord cu personajul ei din film. Observându-i ținuta inedită, Jimmy a dorit să știe cine semnează design-ul acestei rochii. I-a oferit astfel artistei ocazia de a dezvălui publicului că ea este mintea creativă din spate și că obișnuiește să vină cu idei și pentru ținutele din alte apariții publice.
"Noi (oamenii din divertisment) venim cu idei idioate și apoi lucrăm cu o echipă de oameni foarte talentați care iau aceste idei foarte, foarte idioate și le transformă în realitate", a glumit Jimmy, în stilul caracteristic.
Gaga a zâmbit politicos și i-a povestit apoi lui Jimmy despre logodna sa cu Michael Polansky, directorul executiv al Parker Foundation, companie care supraveghează interesele caritabile ale fondatorului Napster. Potrivit artistei, acesta a cerut-o de soție într-o expediție pe stânci.
"Te cațeri pe stânci?", s-a mirat Jimmy.
"Da, aș face orice pentru iubire", a răspuns Gaga vizibil fericită.
Focusul discuției s-a mutat apoi pe filmul "Joker: Folie à Deux". Jimmy Kimmel a fost curios să afle dacă modalitatea de interpretare din film este diferită de cea a artistei, indicând că poate, în pielea lui Harlequin, Gaga nu a cântat la maximul ei potențial.
"Personajul meu nu are pregătire canto. Am lucrat mult pe partea de clădire a vocii sale și în găsirea elementelor care păstrează autenticitatea personajului. Harlequin e una din acele femei care are în interior ceva pe cale să explodeze în orice moment, deci am vrut ca vocea ei să reflecte acest tip de personalitate."
Gaga i-a povestit lui Jimmy și cum l-a ajutat pe Joaquin Phoenix cu interpretarea sa muzicală din film.
"Mereu am încercat să-l încurajez în același fel în care și el m-a încurajat să fiu cât de autentică și spontană posibil. Am făcut același lucru și eu pentru el. Nu are cum să fie ceva greșit câtă vreme vine din partea personajului său, Arthur."
În cadrul emisiunii, Lady Gaga a avut și un captivant moment live. Artista a înterpretat piesa "Happy Mistake", care a fost inspirată de film, de personajul ei, Harlequin, dar și de viața și experiența ei ca om de scenă. Este o compoziție cu note personale, ce face trimitere la momentele mai întunecate, dar care duc, accidental, la clipe de fericire. Melodia este compusă de Lady Gaga și este o baladă ce pune în valoare vocea sensibilă și deopotrivă pătrunzătoare și explozivă a artistei.
Lady Gaga - "Happy Mistake" (Jimmy Kimmel Live!)
Albumul "Harlequin", pe care se regăsește piesa "Happy Mistake", nu încearcă să se încadreze într-un gen muzical. Gaga și-a dorit ca muzica de pe acest material să fie reprezentativă pentru personajul ei, cu care artista consideră că se identifică multe dintre femei.
"Am fost atât de inspirată de întregul proces încât am vrut să fac ceva cu muzica din film, dar să nu mă limitez la un gen anume. Am vrut ca albumul să fie greu de definit, așa cum este și personajul meu. Cred că femeile sunt foarte captivante, complexe și dificil de categorisit, iar așa este și Harlequin."
"Harlequin" a fost lansat pe 27 septembrie. Tracklistul complet este disponibil mai jos.
Lady Gaga lansează "Harlequin", un album muzical ce acompaniază filmul "Joker: Folie à Deux"
Lady Gaga celebrează rolul pe care îl joacă în filmul "Joker: Folie à Deux" cu un nou album muzical. Materialul se intitulează "Harlequin" și va fi disponibil de vineri, 27 septembrie. Te invităm să afli mai multe detalii.
Trailer nou "Joker: Folie a Deux" │ FOTO: captură YouTube / Warner Bros. Pictures
Lady Gaga a dezvăluit că noul său album se numește "Harlequin", inspirat de personajul pe care îl interpretează în "Joker: Folie à Deux" - Harley Quinn. Artista a împărtășit cu fanii coperta materialul, ce o prezintă într-un duș, ce o prezintă într-un duș, apa spălându-i machiajul de clovn.
Discul este format din 13 melodii, unele creații originale, altele cover-uri ("Get Happy", "Oh, When The Saints"). "Harlequin" va fi disponibil pe serviciile de streaming din 27 septembrie, cu o săptămână înainte lansării celui de-al doilea film "Joker".
Regizat tot de Todd Phillips, "Joker: Folie à Deux" îi are ca protagoniști pe Arthur Fleck (Joker) și Harley Quinn. Cei doi se îmbarcă în aventuri sinistre, ce se desfășoară în mare parte la Arkham Asylum. Pelicula își trage numele de la un termen folosit pentru psihoza comună sau tulburarea delirantă comună. "Folie à Deux" un sindrom în care anumite convingeri delirante și, uneori, halucinații se transmit de la un individ la altul.
"Joker: Folie à Deux" este un film în care muzica va juca un rol extrem de important. Soundtrack-ul peliculei include, printre altele, cover-uri ale unor cântece precum "Get Happy", "That's Entertainment" și "For Once in My Life", iar Lady Gaga și Joaquin Phoenix au cântat totul live, la filmări.
Lady Gaga și Joaquin Phoenix au cântat live la filmările pentru "Joker: Folie à Deux"
Au mai rămas doar câteva săptămâni până când "Joker: Folie à Deux" va ajunge în cinematografe. Filmul promite o incursiune sinceră și vulnerabilă în viața protagonistului Arthur Fleck (Joker), abordare adoptată și de Lady Gaga și Joaquin Pheonix. Ei nu s-au temut să-și arate abilitățile vocale live, în timpul filmărilor. Găsești în articol mai multe detalii.
Trailer nou "Joker: Folie a Deux" │ FOTO: captură YouTube / Warner Bros. Pictures
Actorii principali din "Joker: Folie à Deux" s-au preocupat în primul rând să livreze interpretări care să pară sincere și autentice, inclusiv când a fost vorba de momente muzicale elaborate. Așa cum s-a dezvăluit anterior, muzica joacă un rol important în noul film "Joker" și completează metaforic povestea personajului.
În loc să facă playback, Lady Gaga și Joaquin Phoenix au cântat totul live, acompaniați de un pianist care se afla în afara razei camerei de filmat. În etapa de editare și post-producție, aceste interpretări au fost îmbinate într-un număr perfect, iar actorii au reînregistrat ulterior părți ale melodiilor.
"A fost important pentru mine să nu interpretăm niciodată melodiile așa cum o facem de obicei într-un musical. Nu am vrut vibrato și note perfecte", a declarat Joaquin Phoenix într-un material pentru Variety.
Phoenix și Gaga și-au lăsat emoțiile să îi ghideze și au încercat să "trăiască" fiecare partitură muzicală. Filmul nu este un musical clasic - doar personajele lui Phoenix și Gaga cântă și dansează și multe dintre performanțele lor muzicală există doar în mințile lor tulburi.
Regizorul Todd Phillips a văzut muzica ca un dialog între cei doi protagoniști. Arthur aka Joker nu are cuvintele să-și verbalizeze gândurile așa că preferă să le cânte. Soundtrack-ul peliculei include, printre altele, cover-uri ale unor cântece precum "Get Happy", "That's Entertainment" și "For Once in My Life".
"Joker: Folie à Deux" va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția din această toamnă, înainte de a ajunge în cinematografe pe 4 octombrie.