Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

David Bowie a murit la 69 de ani, la doar 2 zile după lansarea albumului "Blackstar"

David Bowie, unul dintre cei mai reputați și influenți artiști ai industriei muzicale, a murit la vârsta de 69 de ani, după mai bine de 5 decenii de carieră. Recunoscut pentru inovația adusă genurilor art rock și glam rock, Bowie și-a exprimat atipica viziune artistică până în ultimul moment, albumul "Blackstar" fiind lansat chiar cu două zile înainte de a fi răpus de cancer.

Publicat

pe

David Bowie, simbol al muzicii art rock și figură marcantă în domenii conexe precum pictura, moda, literatura, cinematografia și teatrul, s-a stins din viață pe 10 ianuarie, la două zile de la împlinirea vârstei de 69 de ani. Muzicianul a murit răpus de cancer, după 18 luni de tratament.

“David Bowie a murit înconjurat de familie după o curajoasă luptă cu cancerul vreme de 18 luni. Deși mulți dintre voi veți fi afectați de această pierdere, vă rugăm să înțelegeți nevoia de intimitate a familiei în această perioadă îndurerată”, apare într-un mesaj oficial, publicat pe pagina de Facebook a muzicianului.

La scurtă vreme de la acest anunț, fiul muzicianului, regizorul Duncan Jones, a publicat o fotografie cu tatăl său, confirmând încă o dată trista veste.

”Cu tristețe și părere de rău trebuie să confirm vestea. Voi fi offline pentru o perioadă. Vă transmit dragoste tuturor.” - Duncan Jones

Cu două zile înainte de a muri, David Bowie a lansat cel de-al 25-lea material de studio, ”Blackstar”. Discul este un testament al stilului său inovativ, albumul fiind primit cu laude nereținute din partea criticilor de profil.

“Cel mai reușit material din anii 70 încoace, o capodoperă a anti-pop-ului…Acesta este discul care reușește să se îndepărteze de șarmul glam-pop-ului prezentat în ”Low” (1977) și să ajungă într-o cu totul altă zonă. Atât de ciudat și de bun este ”Blackstar”.” – ROLLING STONE

”Vanitatea cu care David Bowie complotează cu artiștii jazz-ului modern ajunge la apogeu…rezultatul este un album care trebuie savurat și deopotrivă admirat” — WALL STREET

David Bowie - "Blackstar"

David Bowie (8 ianuarie 1947 - 10 ianuarie 2016) nu a fost niciodată un muzician care să se conformeze regulilor industriei muzicale și cu toate acestea geniul său artistic a fost recunoscut de către public, albumele sale fiind vândute în peste 130 de milioane de exemplare. Un om complex, Bowie nu a revoluționat doar muzica, ci și pictura, moda, literatura, cinematografia și teatrul. Muzicianul a demonstrat de-a lungul unei cariere de peste 50 de ani că nu trebuie să compui doar pentru a vinde, și că poți vinde chiar mai mult, atunci când compui pentru că ai ceva de spus.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Lifestyle

Ce muzică ascultă astronauții din misiunea Artemis II; Queen, David Bowie și Chappell Roan se află în playlist

NASA a dezvăluit playlistul oficial "Wake-Up Songs", dedicat echipajului misiunii Artemis II, oferind publicului o privire inedită asupra coloanei sonore care îi însoțește pe astronauți în timpul zborului. Tradiția, începută în urmă cu peste 50 de ani, presupune ca în fiecare zi a misiunii să fie redată o piesă special aleasă pentru a-i trezi pe membrii echipajului.

Publicat

pe

Echipajul Artemis II
Echipajul Artemis II │ FOTO: NASA www.facebook.com

Prima zi a fost marcată de "Sleepyhead" semnată de Young & Sick, iar printre hit-urile playlistului se numără "Pink Pony Club" de la Chappell Roan și "Under Pressure", colaborarea emblematică dintre Queen și David Bowie. Alte alegeri notabile includ "Tokyo Drifting" de la Glass Animals și Denzel Curry, dar și "Working Class Hero (Work)" interpretată de CeeLo Green.

Potrivit NASA, fiecare piesă a fost selectată cu grijă, reflectând gusturile și energia echipajului format din Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen. Playlistul a devenit astfel un soundtrack simbolic al misiunii, însoțind echipajul în timp ce parcurge vidul cosmic într-un moment istoric: primul zbor cu echipaj uman spre Lună după 1972. Lista va fi completată cu noi piese până la finalul misiunii.

Misiunea Artemis II reprezintă un pas esențial în programul Artemis, pregătind terenul pentru revenirea oamenilor pe Lună. Lansată cu ajutorul sistemului Space Launch System (SLS), una dintre cele mai mari și mai puternice rachete construite vreodată, Artemis II are ca scop testarea sistemelor și a capabilităților de zbor cu echipaj uman în jurul satelitului natural al Pământului. Astfel, NASA își propune să deschidă o nouă eră a explorării spațiale, cu obiectivul final de a stabili o prezență sustenabilă pe Lună.

Playlist: Artemis II Wake-Up Songs

  • "Sleepyhead" - Young & Sick
  • "Green Light" - John Legend, Andre 3000
  • "In a Daydream" - Freddy Jones Band
  • "Pink Pny Club" - Chappell Roan
  • "Working Class Heroes (Work)" - CeeLo Green
  • "Good Morning" - Mandisa, TobyMac
  • "Tokyo Drifting" - Glass Animals, Denzel Curry
  • "Under Pressure" - Queen, David Bowie
Citește în continuare

Trending