Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Expoziția #FIND_US aduce un omagiu fotografilor din Colectiv

În perioada 10 decembrie - 28 ianuarie, la Hanul Gabroveni, va avea loc expoziția foto #FIND_US, dedicată fotografilor afectați de tragedia din Colectiv. Expoziția va fi cu vânzare în scopuri caritabile, licitația pentru fotografiile expuse urmând să înceapă sâmbătă, 12 decembrie, zi în care se va desfășura și vernisajul.

Publicat

pe

Expoziția #FIND_US la Hanul Gabroveni, 2015
Expoziția #FIND_US la Hanul Gabroveni, 2015

Comunitatea fotografilor a fost profund afectată de incendiul din Colectiv. Ceea ce reprezenta un tot unitar, o familie, acum s-a micșorat, chiar dacă cei rămași în photo pit continuă exemplar să aducă în prim-plan cele mai frumoase momente ale evenimentelor.

Pe mulți dintre cei care au fotografii expuse la ”#FIND_US” i-ați putut vedea la concerte de anvergură din țară, de peste graniță și din cluburile Bucureștiului (Bon Jovi, ArtMania, Electric Castle, GreenSounds Festival, Robbie Williams și lista poate continua) și le-ați admirat apoi pozele pe diverse publicații online. Astfel ajungem și la scopul evenimentului: acela de a omagia munca acestor fotografi, de a vedea emoțiile de pe scenă surprinse prin obiectivele lor și, mai ales, de a-i susține pe supraviețuitori.

Fotografii expoziției #FIND_US la Gabroveni

Fotografii expoziției #FIND_US la Gabroveni │ FOTO: Ciprian Vlăduț

În cadrul  #find_us  vor fi expuse 200 de fotografii în două camere diferite: una va conține fotografii ale celor pierduți în evenimentul de la Colectiv și una ale fotografilor prezenți la expoziție. Pentru pregătirea camerelor a fost nevoie de o zi de muncă, dar una plăcută, ca între prieteni. Unul dintre fotografii prezenți la expoziție, Vladimir Gheorghiu, ne-a vorbit despre acest eveniment:

”Expoziția „#FIND_US” are o inițiativă cu două direcții, cu dublu scop: în primul rând, ea este un eveniment caritabil pentru a ajuta victimele din Colectiv și familiile lor. În al doilea rând, pentru că printre cei care au fost acolo se aflau și mulți fotografi de concert, ne dorim să atragem puțin atenția oamenilor asupra muncii și a artei noastre, a familiei fotografilor de concert. Suntem o familie de artiști, mare, diversă, fiecare având gusturile lui, povestea lui și viziunea lui artistică. Dar ce ne unește este pasiunea pentru muzică și fotografie și cum reușește fiecare să transpună sunete prin intermediul vizualului. Asta fac fotografii de concert, surprind muzica în fotografii. Și vrem ca lumea să descopere și să se bucure împreună cu noi de asta. De aceea #find_us.”

 #find_us este, așadar, o expoziție care dorește să arate publicului viziunea fotografilor raportată la artistul care urcă pe scenă, la reacțiile acestuia și la public. Scopul principal este înțelegerea complexității și pasiunii care există în spatele obiectivului foto. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 12 decembrie, și tot în această zi vor începe și licitațiile. Banii din vânzări vor fi donați victimelor din Colectiv și familiilor acestora.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Sport & Divertisment

Robbie Williams, Laura Pausini, Nicole Scherzinger și Jennifer Hudson cântă în finala Cupei Mondiale FIFA 2026

FIFA a anunțat artiștii invitați la ceremonia de închidere a Cupei Mondiale FIFA 2026, programată înaintea finalei din 19 iulie, pe New York New Jersey Stadium: Robbie Williams, Laura Pausini, Post Malone, Nicole Scherzinger, Jennifer Hudson.

Publicat

pe

Concert Robbie Williams la București pe 19 august 2023 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Ceremonia de închidere a Cupei Mondiale FIFA 2026 va avea loc duminică, 19 iulie, chiar înaintea fluierului de start al finalei disputate pe New York New Jersey Stadium (MetLife Stadium), în East Rutherford, New Jersey. Evenimentul va celebra parcursul celor 48 de echipe participante și va marca încheierea celui mai mare turneu din istoria competiției, desfășurat în Statele Unite, Canada și Mexic, în 16 orașe-gazdă.

UPDATE: Post Malone a fost confirmat ca headliner al ceremoniei. Artistul va aduce un recital cu adevărat spectaculos, pe măsura evenimentului sportiv.

FIFA a confirmat că ceremonia va include recitaluri susținute de Robbie Williams, Laura Pausini, Nicole Scherzinger și creatorul de conținut IShowSpeed, unul dintre cele mai populare nume din mediul online. De asemenea, actorul Tom Cruise va avea o apariție specială în cadrul spectacolului.

Înaintea finalei, Jennifer Hudson va interpreta o versiune specială a imnului național al Statelor Unite, deschizând oficial seara dedicată celui mai important meci al competiției.

Show-ul din pauza finalei Cupei Mondiale FIFA 2026 prezintă alte celebrități

Pe lângă ceremonia de închidere, FIFA a pregătit în premieră și un spectacol muzical și de divertisment în pauza finalei, inspirat de tradiția show-urilor de la Super Bowl.  Pe scenă vor urca nume sonore ale industriei muzicale internaționale - Madonna, Shakira, Justin Bieber și BTS - confirmați în calitate de headlineri ai show-ului. Conceptul artistic al spectacolului este coordonat de Chris Martin, solistul trupei Coldplay.

Programul îi va reuni și pe Burna Boy, aflat în topurile internaționale cu colaborarea "Dai Dai" alături de Shakira, dirijorul venezuelean Gustavo Dudamel, director muzical al New York Philharmonic, precum și corul PS22 Chorus, laureat al premiilor Webby și cunoscut pentru colaborările sale cu Coldplay.

Din spectacol vor face parte și personaje îndrăgite din universurile Sesame Street și The Muppets, incluse pentru a sublinia mesajul educațional al evenimentului.

Citește în continuare

Industria muzicala

Jon Bon Jovi s-a recuperat complet după operația la corzile vocale: "Am avut răbdare, nu mi-am pierdut niciodată încrederea"

Jon Bon Jovi se pregătește să revină în fața publicului odată cu turneul "Forever", marcând astfel finalul unei perioade dificile în care sănătatea i-a pus cariera muzicală sub semnul întrebării.

Publicat

pe

Jon Bon Jovi în interviul pentru People
Jon Bon Jovi în interviul pentru People │ FOTO: captură YouTube

Într-un interviu recent pentru publicația People, Bon Jovi a dezvăluit că, după încheierea turneului din 2022, a fost nevoit să treacă printr-o intervenție de medializare a corzilor vocale, menită să trateze deteriorarea uneia dintre corzi. Artistul a explicat că diagnosticul a fost neașteptat, mai ales pentru că nu considera că și-ar fi suprasolicitat vocea de-a lungul carierei.

"Nu am făcut nimic care să îmi afecteze corzile vocale și nu am avut excese. Sunt un vocalist antrenat și am tratat mereu această meserie cu seriozitate."

El a mărturisit că a fost surprins când medicii i-au explicat că una dintre corzile vocale era în proces de atrofie. Deși intervenția a fost reușită, recuperarea a durat mai mult decât anticipase. Timp de mai mulți ani, artistul a lucrat constant cu specialiști și și-a antrenat vocea pentru a se prezenta așa cum se cuvine pe scenă.

Jon Bon Jovi: "Mi-am revenit complet. Mă simt grozav! Avem deja peste 50 de piese pregătite pentru scenă, gata de concert"

Muzicianul a detaliat procesul anevoios de recuperare:

"Am avut răbdare, nu mi-am pierdut niciodată încrederea și, deși procesul a fost lent, progresul a fost constant. [...] Au trecut patru ani de când am urcat ultima dată pe marile scene, dar mi-am revenit complet. Mă simt grozav! Avem deja peste 50 de piese pregătite pentru scenă, gata de concert. La show-urile mele obișnuiesc să schimb destul de mult structura setlistului și a producției, iar noi am repetat suficient. În momentul de față, nu ne mai rămâne decât să așteptăm să urcăm pe scenă."

Jon Bon Jovi, despre colegii de trupă: "Niciunul dintre ei nu s-a îndoit vreodată"

Bon Jovi a subliniat și sprijinul primit din partea colegilor de trupă, despre care spune că au rămas alături de el în toată perioada de recuperare și nu au luat în calcul retragerea sau alte proiecte.

"[...] Am fost nevoit să trec printr-o nouă transformare profundă, să las în urmă o versiune a mea pentru a deveni un alt om. Și, pe măsură ce traversam această schimbare, mi-am dat seama că cei mai apropiați oameni din viața mea erau cei care se aflau alături de mine pe scenă.

Niciunul dintre ei nu s-a îndoit vreodată. Niciunul nu și-a căutat alt drum, nu s-a gândit să se retragă. Iar sacrificiile pe care fiecare dintre ei le-a făcut pentru a-mi fi alături în această perioadă înseamnă enorm pentru mine."

Turneul "Forever" celebrează albumul cu același nume, lansat de trupa Bon Jovi în vara lui 2024. Va debuta pe 7 iulie, cu o serie de nouă concerte la Madison Square Garden din New York, urmând apoi show-uri în Anglia și Irlanda. Artistul spune că revenirea nu înseamnă căutarea perfecțiunii, ci a unei conexiuni autentice cu publicul.

"Nu este vorba despre perfecțiune. Este vorba despre excelență. Există ceva aproape spiritual în legătura dintre trupă și public, iar asta este ceea ce am încercat să recâștig."

În același interviu, Bon Jovi a vorbit despre rolul de bunic, căsătoria de 37 de ani cu Dorothea și bucuriile simple ale vieții.

VIDEO: Interviu Jon Bon Jovi pentru People

Citește în continuare

Lifestyle

Jon Bon Jovi a fost premiat cu James Beard Impact Award pentru proiectele sale caritabile

Jon Bon Jovi a fost distins cu prestigiosul James Beard Impact Award 2026, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a combate incertitudinea alimentară prin inițiativele JBJ Soul Kitchen și JBJ Soul Foundation. Găsești mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Concert Bon Jovi pe 21 iulie 2019 în Piața Constituției din București │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Artistul american Jon Bon Jovi își extinde impactul dincolo de muzică, fiind premiat în 2026 cu James Beard Impact Award, o distincție care onorează personalități care aduc schimbări semnificative în comunități prin intermediul alimentației și industriei ospitalității.

Premiul vine ca o recunoaștere a activității desfășurate prin JBJ Soul Kitchen, un concept de restaurant comunitar care funcționează pe principiul "plătește cât poți". În aceste locații, mesele nu au un preț fix, iar cei care nu își permit pot contribui prin voluntariat, creând astfel un spațiu incluziv și solidar.

În paralel, JBJ Soul Foundation susține programe mai ample dedicate combaterii sărăciei și excluziunii sociale, de la acces la hrană până la sprijin pentru locuințe și dezvoltare comunitară.

"Din 2006, Fundația Jon Bon Jovi Soul lucrează pentru a combate cercul vicios al foametei, sărăciei și lipsei de adăpost. Până în prezent, organizația a contribuit la dezvoltarea și susținerea a aproape 1.000 de locuințe, în 12 state, oferind sprijin pentru mii de persoane, inclusiv tineri și veterani.

În 2011, Jon Bon Jovi și soția sa, Dorothea Bongiovi, și-au extins misiunea prin fondarea JBJ Soul Kitchen, un restaurant nonprofit bazat pe principiul <<pay-it-forward>>, care a servit peste 234.000 de mese sănătoase în cele patru locații din New Jersey. JBJ Soul Kitchen oferă mai mult decât o masă - creează conexiuni reale cu oaspeții săi prin programe comunitare, inclusiv formare profesională, sprijin pentru redactarea CV-urilor, asistență în găsirea unui loc de muncă, parteneriate cu furnizori locali de servicii de sănătate mintală și acces la resurse pentru locuințe", au declarat organizatorii Premiilor James Beard într-un comunicat de presă.

Inițiativa lui Jon Bon Jovi a început în 2006, odată cu înființarea JBJ Soul Foundation, ca răspuns la creșterea problemelor legate de sărăcie și lipsa accesului la resurse de bază în comunitățile americane. Ulterior, în 2011, a fost deschis primul restaurant JBJ Soul Kitchen, în statul New Jersey, cu scopul de a oferi mese calde într-un mediu respectabil, fără stigmatizarea asociată ajutorului social.

Conceptul a crescut treptat, devenind un model de bune practici în ceea ce privește solidaritatea comunitară, iar restaurantele au servit de-a lungul timpului sute de mii de mese pentru persoane aflate în nevoie.

Citește în continuare

Trending