Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Acțiune în sprijinul jurnalistei Teodora Maftei: fotografiile sale sunt scoase la vânzare

Luni, de la ora 19:00, va avea loc o expoziție cu fotografii realizate de jurnalista Teodora Maftei, rănită grav în incendiul din clubul Colectiv. Expoziția va fi una cu vânzare și va avea loc la The London Street Atelier din București. Fondurile strânse vor fi donate familiei acesteia pentru tratamentele necesare spitalizării.

Publicat

pe

Teodora Maftei
Teodora Maftei │ FOTO: Alex Stoica

Înaintea tragicului incident din Club Colectiv, Teodora Maftei pregătea lansarea unei expoziții personale de fotografii. Aceasta urma să aibă loc luni, 2 noiembrie, sub emblema: "London Unedited - a series of unphotoshopped photos by Teodora Maftei".

Considerând starea gravă de sănătatea a Teodorei, internate momentan în spital la secţia de terapie intensivă, s-a hotărât ca această expoziție să fie cu vânzare, banii urmând să fie donați familiei pentru tratamentele și operațiile necesare refacerii jurnalistei.

”În urma discuției cu familia Teodorei, am decis împreună să ducem mai departe această expoziție, pentru că și Teo și-ar fi dorit acest lucru.

Vă invităm să ne strângem Luni seară de la orele 19:00 în semn de solidaritate și să-i trimitem gândurile noastre pozitive. Expoziția va fi una cu vânzare, iar toate donațiile strânse în seara aceasta vor merge către familie pentru tratamentele ce vor urma”, transmite Echipa The London Street Atelier.

Expoziția cu fotografiile Teodorei Maftei va avea loc la The London Street Atelier din Dorobanți, sector 1, București, cu începere de la ora 19:00. Intrarea va fi liberă.

”London Street Atelier vă invită să cunoașteți prin viziunea Teodorei Maftei un portret sincer al capitalei britanice, solemn și rebel, conservator și curajos, mândrul oraș de pe Tamisa dezvăluindu-și personalitatea asemeni unui mozaic într-o expoziție de fotografie încununată de o degustare de vinuri.

Un tablou onest, în care frumusețea unui oraș se reflectă în emoția și energia celor ce-l însuflețesc, îi conturează spiritual și îi duc povestea mai departe transpare din sensibilitatea cu care Teodora Maftei captează adevăratul farmec al Londrei, dincolo de majestatea edificiilor sale. În râsete atinse de soarele ce pare străpuns de Big Ben, în frământări alungate de ploaie, în manifeste creative ce recomandă capitala britanică drept unul dintre cele mai efervescnt orașe ale mapamondului, Teodora Maftei s-a concentrat asupra identității Londrei în contemporaneitate, prezentându-i magia în imagini la fel de autentice ca și personalitatea sa.”

UPDATE: Cei care nu au ajuns la expoziție, dar vor să facă o donație pentru Teodora Maftei, au la dispoziție conturile de mai jos. Titularul conturilor este Alexandra-Maria Stoica, verișoara Teodorei.

  • cont ING in LEI: RO03INGB0000999905424321
  • cont ING in EUR: RO23INGB0000999905424252
  • Cod swift: INGBROBU

Trending