Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Concerte & turnee

Alexandrina amână viitorul concert: "Iertați-mi tăcerea, nu-mi găseam cuvintele"

Asemenea multor altor formații și artiști care și-au încetat momentan activitatea concertistică din solidaritate pentru victimele din Colectiv, Alexandrina a anunțat și ea amânarea următorului eveniment. Artista ar fi trebuit să cânte la Iași pe 7 noiembrie.

Publicat

pe

Alexandrina @SONOR IV │ FOTO: Rock Shots

Alexandrina a anunțat printr-o postare pe facebook amânarea viitorului ei concert, ce ar fi trebuit să aibă loc pe 7 noiembrie, în Underground the Pub din Iași. Decizia vine ca urmare a evenimentului tragic din Colectiv.

”Iertați-mi tăcerea, nu-mi găseam cuvintele. Nodul din gât e amar, pierderea e mare. Ne doare la fel, cu toții suntem în aceeași barcă, răvășiți și dați peste cap. Iar cuvintele sunt în plus.

Concertul de la Iași se amână pentru niște zile mai fericite, vă mulțumesc pentru înțelegere.

Cu gânduri bune pentru cei care s-au pierdut sau încă se zbat între, luptă pentru a rămâne.

Ne doresc să facem tot ce ne stă în puteri, să ne sprijinim unii de alții ca să mergem mai departe. Suntem o energie nemaipomenită împreună. Tot ce contează e ce facem mai departe.

A.”

Concertul de la Iași va fi reprogramat. Data la care va avea loc va fi anunțată până la sfârșitul săptămânii.

Biletele achiziționate rămân valabile. Cei care au achiziționat bilet online vor fi contactați pe e-mail pentru detalii despre refund, în cazul în care se dorește acest lucru. Cei care au cumpărat bilete de la Underground The Club le pot restitui în timpul programului de lucru.

Comentează

Albume noi

Alexandrina a lansat EP-ul "Reguli și Jocuri"; Ascultă noile piese - AUDIO

Alexandrina Hristov a revenit cu un nou material de studio. La 3 ani de la apariția EP-ului "Sirin", artista lansează "Reguli și Jocuri". Noul EP este integral creația Alexandrinei, de la compoziție, la producție și masterizare.

Publicat

pe

Alexandrina - "Reguli și jocuri" (Visualizer)
Alexandrina - "Reguli și jocuri" (Visualizer) │ FOTO: Captură YouTube

Inspirat din realitatea cotidiană, EP-ul "Reguli și Jocuri" conține cinci piese noi. Toate melodiile sunt scrise, interpretate, produse, mixate și masterizate de Alexandrina. Artwork-ul îi aparține, de asemenea.

"EP-ul conține cinci piese în care am pus o parte din gâdurile și emoțiile mele din ultimii ani, inspirate din realitatea vremurilor pe care le trăim", a declarat Alexandrina pentru Radio Trib.

Tracklist "Reguli și Jocuri" - Așexandrina:

  1. Reguli și jocuri
  2. Carusel
  3. Ciocane și bice
  4. Noi am visat
  5. Arată-mi dragostea

"Reguli și Jocuri" vine la 3 ani de la EP-ul  "Sirin" și la 11 ani de la albumul "Flori de spin". Noul EP este disponibil pe toate platformele.

AUDIO: Alexandrina - "Reguli și Jocuri" (EP Integral)

[https://www.youtube.com/watch?v=l0vA3bZEipY&list=PLzCmYe-zApMsADhlJ0VRWPzJgG_UP92sE]

Alexandrina Hristov este originară din Chișinău, Republica Moldova. În anul 2005, a fost una dintre protagonistele filmului "Trois femmes de Moldavie", în regia lui Paul Cuzuioc, pe a cărui coloană sonoră s-au aflat câteva dintre piesele sale. În urma realizării acestui film, s-a mutat în România, unde a avut primele sale apariții într-o serie de concerte la Cafe Deko din București.

Primul album al Alexandrinei, "Om de lut", a fost lansat în 2009, reprezentând o colecție de piese vechi și noi. Succesul albumului, care conține piese cunoscute precum "Printre Flori", "Fata Merge Pe Jos", "Noi 2", "De Când Am Plecat" a făcut ca Alexandrina să apară atât la radio și televiziune, cât la festivaluri importante din țară, cum ar fi Festivalul de Jazz de la Gărâna sau Festivalul Internațional de Film Transilvania. Cel de-al doilea album de studio al Alexandrinei, intitulat "Flori de spin", a fost lansat în 2014. Evenimentul a fost marcat prin susținerea unui concert de marcă la Sala Radio din București.

Alexandrina cântă în română, franceză și rusă. Stilul său muzical este greu de definit, dar se încadrează între pop acustic, rock contemporan, rock alternativ, jazz și soul, cu elemente inovatoare la nivelul compoziției și versurilor. Artista apare adesea pe scenă alături de o trupă de instrumentiști, dar uneori își susține recitalul în formulă voce-pian.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending