Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Lifestyle

Adele și-a dorit să fie chirurg: "Am vrut să repar inimile oamenilor"

Adele a acordat un interviu revistei i-D în care a vorbit despre evoluția sa ca artist, frica de faimă, copilăria sa și viața de mamă. În cadrul discuției, Adele a dezvăluit că înainte de a lua în considerare o carieră în muzică, și-a dorit să fie chirurg.

Publicat

pe

Adele
Adele │ FOTO: Foto pentru i-d.vice.com

Înaintea lansării single-ului ”Hello”, Adele a acordat un interviu amplu revistei i-D, în care a vorbit deschis atât despre cei 3 ani în care a dispărut din ”ochii presei”, dar și despre perioada copilăriei și adolescenței sale.

Când avea doar 10 ani, bunicul artistei a murit, acest tragic eveniment marcându-i copilăria.

”L-am iubit atât de mult, mai mult decât orice pe lume. Bunicul și buna au fost, pentru mine, un exemplu al relației ideale: prietenia ideală, partenerii ideali, totul părea minunat între ei. Chiar dacă sunt sigură că sunt multe lucruri din intimitatea lor pe care nu le știu, pentru mine, ca nepoată a lor, a fost ca în rai să-i am în preajmă. Am fost foarte, foarte tristă când a murit.”

Afectată de această pierdere, Adele a hotărât atunci să urmeze o carieră în medicină, aspirând să fie chirurg.

”Îmi doream să repar inimile oamenilor”, a mărturisit Adele.

Așa se face că în primul an de liceu la Balham's Chestnut Grove School, Adele a început să studieze cu multă dedicare biologia. Adolescența i-a dat, însă, planurile peste cap. În acea perioadă s-au înfiripat primele iubiri, ce au îndepărtat-o de la viitoarea sa carieră în chirurgie.

10 ani mai târziu de la aceste întâmplări, Adele se întoarcea acasă din LA pentru a-i da mamei sale să asculte prima versiune, nemixată, a piesei ”Someone Like You”.

”Tu ești un chirurg. Vindeci inimile oamenilor”, i-a spus mama sa cu lacrimi în ochi, după ce a ascultat pentru prima oară melodia ce avea să devină mai târziu hit la nivel internațional.

După ce albumul ”21” s-a instalat în fruntea topurilor din America și UK, Adele a dispărut din luminile reflectoarelor. În această perioadă, artista a născut primul ei copil.

”E foarte greu să crești un copil. Credeam că va fi ușor. Toată lumea crește copii, cât de greu poate fi, mi-am zis eu. Ohhh...n-aveam nici cea mai vagă idee. E greu, dar e extraordinar în același timp. E cel mai grozav lucru pe care l-am făcut până acum.”

În perioada absenței sale din zona publică, Adele a meditat asupra anilor ce-au trecut, încercând să înțeleagă în fel i-au călăuzit pașii. Așa a compus noile piese de pe albumul ”25”, care nu fac referire la faimă, ci la amintiri din diferite perioade ale vieții personale.

”Mi-e frică de faimă, știi? Mi-e frică că mă va distruge, că mă voi pierde și voi deveni una dintre acele persoane pe care acum le iubesc din toată inima mea artistică. Mi se face frică. Mi-e frică în special pentru cei pe care îi iubesc. Nu vreau să simtă că m-au pierdut.”

Într-o oarecare măsură, despre asta vorbește și noul single Adele, ”Hello”. Deși videoclipul lasă impresia că artista face referire la o relație cu un fost iubit, dialogul ar putea fi purtat între Adele, cea din prezent, și Adele, cea care a fost înainte de a deveni cel mai mare star pop.

Muzică și film

Adele își face debutul actoricesc într-un film regizat de Tom Ford

Chiar dacă a pus momentan muzica pe pauză, Adele își explorează creativitatea într-o altă manieră. Artista a acceptat primul său rol într-o adaptare după Anne Rice, regizată de Tom Ford, cunoscut mai ales din ipostaza de designer vestimentar.

Publicat

pe

Adele la Brit Awards 2022
Adele la Brit Awards 2022 │ FOTO: Captură YouTube

Tom Ford va regiza, va produce și va scrie scenariul pentru "Cry to Heaven", un film inspirat de romanul cu același nume scris de Anne Rice. Povestea este plasată în Italia secolului al XVIII-lea, în lumea castraților - băieți mutilați pentru a-și păstra vocea angelică și a cânta în operele vremii. Romanul urmărește destinul lui Tonio Treschi, un tânăr venețian nobil, frumos și inteligent, care trăiește o viață privilegiată până când este trădat de propria familie. Într-un act crud de răzbunare, este castrat, pierzându-și nu doar vocea bărbătească, ci și identitatea.

După această traumă, Tonio este luat sub aripa maestrului Guido Maffeo, un fost castrat devenit profesor de muzică, care îl transformă într-un cântăreț excepțional. Deși Tonio atinge gloria în lumea operei, romanul explorează lupta sa interioară dintre dorință, furie și nevoia de a-și revendica libertatea și demnitatea.

Adele va juca în film alături de Nicholas Hoult, Aaron Taylor-Johnson, Ciarán Hinds, George MacKay, Mark Strong, Colin Firth, Paul Bettany, Owen Cooper, Daniel Quinn-Toye, Hunter Schafer, Josephine Thiesen, Thandiwe Newton, Theodore Pellerin, Daryl McCormack, Cassian Bilton, Hauk Hannenmann și Lux Pascal.

"Cry to Heaven" se află în prezent în stadiul de preproducție la Londra și Roma, iar filmările principale vor începe în ianuarie. Filmul este așteptat să fie lansat în toamna anului 2026. Ford autofinanțează filmul și intenționează să găsească un cumpărător după finalizarea producției.

Tom Ford și-a lansat brandul de modă omonim după ce a fost director de creație la Gucci și Yves Saint Laurent. Debutul regizoral l-a făcut în 2009 cu filmul "A Single Man", care a fost nominalizat la Oscar. În 2016, a rezigat "Nocturnal Animals", care a câștigat marele premiu al juriului la Veneția și a obținut o nominalizare la Oscar la categoria "Cel mai bun actor în rol secundar" pentru Michael Shannon.

În ceea ce o privește pe Adele, ea a anunțat în septembrie 2024 că va lua o pauză semnificativă de la aparițiile live, după încheierea ultimelor reprezentații ale rezidenței sale din Las Vegas. Cel mai proaspăt album lansat de artista este "30", un material care s-a bucurat de succes critic și comercial. A debutat pe locul 1 în peste 30 de țări, inclusiv SUA, Marea Britanie, Canada și Australia și a marcat revenirea ei după o pauză de șase ani.

Citește în continuare

Albume noi

Taylor Swift a depășit-o pe Adele la vânzări de albume; Noul record a fost stabilit în 5 zile

Un record stabilit de Adele în urmă cu aproape un deceniu a fost spulberat de Taylor Swift în doar 5 zile. "The Life of a Showgirl", noul material de studio al artistei americane, a înregistrat vânzări de peste 3,5 milioane de unități, cifre impresionante care se plasează peste recordul artistei britanice, stabilit cu albumul "25".

Publicat

pe

Adele / Taylor Swift
Adele / Taylor Swift │ FOTO: Colaj capturi YouTube

Taylor Swift a reușit să doboare în 5 zile recordul pe care Adele îl stabilea într-o săptămână. Potrivit Billboard, "The Life of a Showgirl" este, oficial, cel mai bine vândut album în prima săptămână de la lansare. Noul material de studio al lui Taylor Swift a depășit 3,5 milioane de unități echivalente de albume, cifra reprezentând consumul atât în ​​vânzări, cât și în streaming. Recordul pe care îl deținea Adele era de 3.482 de milioane de unități, iar acesta era stabilit pe durata unei săptămâni întregi.

A fost nevoie de aproape un deceniu pentru ca Adele să fie detronată. Artista britanică înregistra vânzările amintite mai sus în decembrie 2015, când era lansat albumul "25". Recordul, deși nu a fost depășit imediat, este rescris acum în doar 5 zile. Taylor Swift mai are, așadar, încă două zile la dispoziție pentru a-și definitiva noul record. Unii analiști s-au întrebat dacă "The Life of a Showgirl" ar putea atinge pragul nebunesc de 4 milioane de unități până la sfârșitul săptămânii, dar chiar și o cifră de peste 3,5 milioane va fi un nou punct de reper pe care puțini îl credeau posibil.

În mod uzual, Luminate nu oferă publicități numărul de albume vândute pe parcursul săptămânii. De asemenea, nu există cifre oficiale actualizate până când Top 10 Billboard nu este publicat duminica. Interesul pentru doborârea unui astfel de record a determinat, însă, compania de date să publice rapoarte mai frecvente.

"The Life of a Showgirl" a fost lansat pe 3 octombrie și este un album care marchează o schimbare de tematică. Este pentru prima oară când Taylor Swift descrie în versurile sale împlinirea în iubire. Piese precum "Wood" și "Father Figure" s-au remarcat prin trimiterile explicite către relația sa intimă cu Travis Kelce. De remarcat este și colaborarea cu artista momentului, Sabrina Carpenter. Melodia înregistrată cu ea este chiar single-ul care dă titlul albumului.

Tracklist Taylor Swift - "The Life of a Showgirl":

  1. "The Fate of Ophelia"
  2. "Elizabeth Taylor"
  3. "Opalite"
  4. "Father Figure"
  5. "Eldest Daughter"
  6. "Ruin the Friendship"
  7. "Actually Romantic"
  8. "Wish List"
  9. "Wood"
  10. "Cancelled!"
  11. "Honey"
  12. "The Life of a Showgirl" (featuring Sabrina Carpenter)

Întregul album "The Life of a Showgirl" este disponibil pe Spotify și YouTube. Artista a lansat clipuri cu versuri/visualiser pentru toate piesele. Cele 12 melodii au fost scrise și produse de Taylor Swift, Max Martin și Shellback.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending