Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Kylie Minogue a realizat un cover după "99 Red Balloons" (Nena) - LIVE VIDEO

Prezentă la Melt! Festival în Germania, Kylie Minogue a interpretat live un cover după "99 Red Balloons", hitul lansat de Nena în 1983. Momentul a fost unul savurat de public, Nena fiind una dintre trupele cu care Germania s-a mândrit în anii '80.

Publicat

pe

Kylie - Melt! Festival - 99 Red Balloons
Kylie - Melt! Festival - 99 Red Balloons

Kylie Minogue a oferit publicului german o interpretare inedită a hitului "99 Luftballons" (în engleză "99 Red Balloons"). Cerându-și scuze pentru faptul că a ales varianta în limba engleză a melodiei, Kylie a invitat fanii prezenți la concert să cânte alături de ea în orice limbă doresc.

"Am hotărât chiar în după-amiaza aceasta să facem ceva diferit pentru publicul de aici. Ceva la care nu ne-am gândit până acum, ceva ce nu am mai făcut până acum. Am aici un balon roșu. Vă imaginați cum ar fi dacă aș avea 99 de baloane roșii (sugerând astfel titlul piesei "99 Red Balloons")? Îmi pare rău că nu pot cânta în germană. Voi puteți cânta în orice versiune și limbă doriți", a spus Kylie în introducerea piesei.

Piesa "99 Luftballons", în versiunea originală, a fost lansată de Nena în 1983 și a avut succes la nivel internațional, plasându-se pe prima poziție în topurile din Australia, Germania, Japonia, Olanda, Belgia, Canada, Irlanda, UK.

Kylie Minogue - "99 Red Balloons" - LIVE VIDEO@Melt! Festival

Recent, Kylie Minogue a colaborat cu Giorgio Moroder pentru piesa „Right Here, Right Now”. Melodia a fost compusă și produsă de Moroder împreună cu Patrick Jordan-Patrikios, Karen Poole și David Etherington, Kylie fiind vocea feminină ce a dat piesei o notă de senzualitate.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică și film

Netflix găzduiește o serie documentară despre Kylie Minogue - TRAILER

Netflix a lansat trailerul pentru "Kylie", noua serie documentară dedicată lui Kylie Minogue, care va avea premiera pe 20 mai. Proiectul urmărește parcursul uneia dintre cele mai longevive și influente artiste pop din ultimele decenii, de la începuturile sale în televiziune până la statutul de star internațional.

Publicat

pe

Kylie Minogue în seria documentară "Kylie"
Kylie Minogue în seria documentară "Kylie" │ FOTO: captură YouTube

Documentarul este structurat în trei părți și include imagini din arhiva personală a artistei, filmări de familie, fotografii private și interviuri noi cu Kylie Minogue. Trailerul oferă și momente sensibile din perioada în care artista s-a confruntat cu cancerul la sân, diagnostic primit în 2005. Vestea a avut un impact major asupra artistei și familiei sale, dar și asupra fanilor din toate colțurile lumii.

"Îmi era teamă de ce îmi rezervă viitorul", menționează cu ochii în lacrimi Kylie, în timp ce sora sa, Dannii, declarară: "Nu știam dacă o să fie sănătoasă din nou. Voiam doar să fiu cu sora mea. Muzica ne-a impulsionat să mergem mai departe".

Producția explorează atât succesul muzical al lui Kylie, cât și presiunea celebrității, pierderile personale și capacitatea de a se reinventa constant într-o industrie aflată mereu în schimbare. Sunt inserate imagini cu Michael Hutchence, fostul iubit al lui Kylie și solistul trupei INXS, trecut în neființă în 1997, dar și declarații problematice despre felul în care artista era văzută de ochii criticilor. Minogue s-a confruntat cu prejudecăți și opinii de cele mai multe ori nefondate.

Seria este regizată de Michael Harte, câștigător Emmy și BAFTA, cunoscut pentru producții precum Still: A Michael J. Fox Movie și BECKHAM. Documentarul include și mărturii din partea unor apropiați și colaboratori ai artistei, printre care mai sus menționata Dannii Minogue, Jason Donovan, Nick Cave și Pete Waterman.

Kylie Minogue și-a început cariera în anii '80 ca actriță în celebrul serial australian "Neighbours", unde a interpretat-o pe Charlene. Ulterior, a devenit una dintre cele mai de succes artiste pop din lume, cu hituri precum "Can't Get You Out of My Head", "Spinning Around", "Love at First Sight" sau "All The Lovers" (care poate fi auzit în trailer). De-a lungul unei cariere care se întinde pe mai bine de patru decenii, Kylie Minogue a vândut peste 80 de milioane de discuri și a rămas relevantă prin capacitatea sa de reinventare, influențând generații întregi de artiști pop.

TRAILER documentar "Kylie":

Citește în continuare

Trending