Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Nickelback își anulează turneul din cauza problemelor de sănătate ale solistului

Trupa canadiană și-a anulat turneul din America de Nord după ce solistului Chad Kroeger i-a fost depistat un chist pe corzile vocale. Acesta trebuie operat, medicii anticipând o recuperare totală până în toamnă.

Publicat

pe

Nickelback (2015)
Nickelback (2015)

După ce a experimentat mai multe probleme cu vocea, Chad Kroeger a aflat că are pe corzile vocale un chist operabil. Medicii sunt încrezători în recuperarea totală a solistului după o intervenție programată peste trei săptămâni, în această perioadă fiindu-i impus repaosul vocal.

Problemele medicale ale lui Chad Kroeger au condus în weekend la anularea turneului Nickelback "No Fixed Address", care ar fi cuprins încă 42 de concerte în America de Nord. Clăparul Ryan Peake și basistul Mike Kroeger au filmat următorul clip pentru a explica situația și pentru se scuza în fața fanilor.

“Îmi pare rău să întrerup petrecerea din această vară și nu mă încântă absolut deloc perspectiva să tac timp de mai multe săptămâni, în loc să cânt în fața fanilor”, a declarat Chad. “Mă bazez pe doctorul meu și pe echipa lui să mă ajute să-mi recapăt vocea în cele mai bune condiții, cât mai repede posibil.”

Recuperarea lui Chad Kroeger este estimată pentru această toamnă. Trupa va relua activitatea concertistică pe 30 septembrie în Finlanda. În cadrul turneului european, pe 16 octombrie, canadienii vor cânta la Budapesta, iar pe 29 la Viena, concerte de interes și pentru fanii din România.

Nickelback a vândut peste 50 de milioane de albume în întreaga lume, având în discografie 8 albume de studio. Cel mai nou a fost lansat pe 17 noiembrie 2014 și se numește „No Fixed Address”. Cel mai mare hit al formației, „How You Remind Me” datează din 2001, de pe discul ” Silver Side Up”, fiind considerat cel mai difuzat hit pe posturile de radio din America în decada 2000. A fost Number One simultan în America și Canada. Alte piese celebre sunt „Photograph”, „Far Away” și „Rockstar”.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Nickelback
Concerte joi, 29 octombrie 2015

Nickelback

Loc
Wiener Stadthalle

Muzică nouă

Nickelback anunță albumul „Everything Under The Sun”; lansează primul single, „Rattle The Cage”

Nickelback a anunțat lansarea unui nou album de studio, intitulat „Everything Under The Sun”, care se va lansa pe 30 octombrie 2026, prin Virgin Music Group. Odată cu anunțul, trupa a lansat și primul single, „Rattle The Cage”, o colaborare cu chitaristul John 5, cunoscut pentru activitatea sa alături de Marilyn Manson, Rob Zombie și, mai recent, Mötley Crüe.

Publicat

pe

Coperta album Nickelback Everything Under the Sun
Coperta album Nickelback Everything Under the Sun │ FOTO: Nickelback

„Everything Under The Sun” reprezintă primul material discografic al formației după albumul „Get Rollin'” din 2022 și vine într-o perioadă de creștere în popularitate pentru canadieni. În ultimii ani, documentarul „Hate To Love: Nickelback” s-a bucurat de succes pe Netflix, iar turneul mondial „Get Rollin'” a devenit cel mai rapid vândut și cel mai bine participat din întreaga carieră a trupei.

Potrivit membrilor formației, noul album va reuni toate fațetele stilului Nickelback, de la piese rock de stadion și riff-uri puternice până la compoziții mai introspective și melodii cu refrene memorabile. Primul extras pe single, „Rattle The Cage”, este descris ca una dintre cele mai energice și rapide piese ale grupului, inspirată de atmosfera concertelor și de conexiunea cu publicul.

Solistul Chad Kroeger spune că discul surprinde toate laturile formației: piese foarte grele, momente experimentale și compoziții care reflectă experiența acumulată în peste trei decenii de activitate. El consideră că „Rattle The Cage” este introducerea perfectă pentru noua eră a trupei datorită energiei sale explozive.

Noul album marchează și începutul colaborării dintre Nickelback și Virgin Music Group, după încheierea parteneriatelor anterioare cu alte case de discuri.

Tracklist „Everything Under The Sun”

1. Rattle The Cage (feat. John 5)
2. Bones For The Crows
3. I Already Know
4. Leave Me Behind
5. If I Don't Go
6. Make Me Love You
7. Chasin' Famous
8. Simple Song
9. Technicolor Steamboat
10. Lift Somebody Up
11. Bottled Dreams
12. Last Night Was Fun

Originară din Hanna, Alberta, Nickelback a devenit una dintre cele mai de succes formații rock ale secolului XXI după succesul albumului „Silver Side Up” și al hitului „How You Remind Me”. Trupa a vândut aproape 60 de milioane de albume la nivel mondial, a acumulat miliarde de ascultări pe platformele de streaming și continuă să atragă peste 50 de milioane de ascultători lunari.

Citește în continuare

Muzică nouă

Nickelback lansează oficial „Bones For The Crows”, piesă compusă pentru un joc video

Nickelback a lansat piesa „Bones For The Crows”, compusă inițial pentru campania de promovare a jocului Dungeon Hunter 6 din 2023. Melodia, folosită atunci în materialele de marketing ale titlului primeşte acum lansare separată, printr-un visualizer urcat pe canalul oficial al trupei și prin distribuție pe platformele de streaming.

Publicat

pe

artwork single bones for the crows
artwork single bones for the crows │ FOTO: Nickelback www.youtube.com

Este unul dintre puţinele track-uri lansate de Nickelback în ultima vreme, la peste doi ani de la lansarea albumului „Get Rollin’”, material apărut pe 18 noiembrie 2022. „Bones For The Crows” funcționează acum ca o noutate de sine stătătoare pentru catalogul Nickelback, fără să fie prezentată drept începutul unui nou album al trupei. Personal, mi se pare că piesa suna a "rock radio" american şi ar funcţiona la fel de bine şi pentru Disturbed, să zicem, dar cu altă voce, evident.

În februarie 2026, Don Broco a lansat single-ul „Nightmare Tripping”, realizat cu membri Nickelback, iar odată cu acesta a anunțat și albumul cu același nume, programat pentru 27 martie 2026 prin Fearless Records.

Cum a apărut colaborarea spune mult despre autenticitatea ei. Don Broco cântau într-un concert în Vancouver, iar membrii Nickelback erau în public, fără să fie anunțați. După show, au contactat trupa și au spus că le-a plăcut ce au văzut. Un an mai târziu, Don Broco le-au trimis „Nightmare Tripping”, iar răspunsul a venit rapid: Nickelback au acceptat și și-au înregistrat contribuția în aproximativ o săptămână, ceea ce e neobișnuit de rapid pentru o colaborare de acest nivel.

În paralel, continuă și speculațiile despre un posibil alt proiect comun în zona hard rock. În toamna trecută au apărut imagini din studio cu Sammy Hagar, Chad Kroeger (solist Nickelback), Tommy Lee și Charlie Benante, însă până acum nu a fost anunțat oficial un rezultat concret al acelor sesiuni.

Nickelback rămâne una dintre cele mai cunoscute trupe rock canadiene ale ultimelor decenii, iar reapariția acestei piese separată acum de joc arată că formația cauta relevanta şi testează apele. De remarcat şi solo-ul destul de tehnic de la mijlocul piesei. În altă ordine de idei, Chad Kroeger s-a viralizat acum o lună cântând melodia "Rockstar" unui fan într-un cazino, în vreme ce era beat.

Citește în continuare

Trending