Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Judas Priest plănuiesc lansarea unui nou album anul viitor

Cei de la Judas Priest au vorbit de curând într-un interviu despre lansarea unui album nou chiar anul viitor. Momentan trupa se afă în turneul de promovare al albumului "Redeemer of Souls", care va cuprinde şi România.

Publicat

pe

Judas Priest
Judas Priest

Basistul Ian Hill a declarat pentru Classic Rock că estimează ca următorul album Judas Priest va fi lansat chiar anul viitor.

Judas Priest au marcat unul din cele mai bune albume ale carierei lor cu "Redeemer of Souls". 2014 a fost un an excelent şi  discul a debutat pe locul 6 în Statele Unite, performanţă neatinsă până acum de lansări anterioare, iar turneul de promovare străbate întreaga lume.

Zeii heavy metalului ajung la Bucureşti pe 1 iulie, dar între timp nu contenesc cu planuri din ce în ce mai ambiţioase, în ciuda anilor (însumate, vârstele membrilor componenţi ating impresionanta cifră de 283 de ani).

"Nu văd vreun motiv pentru care n-am avea un album Judas Priest anul viitor. E încă destul de devreme şi suntem încă în turneu cu "Redeemer of Souls". Dar spre sfârşitul anului, vom trece în revistă ce avem şi o luăm de-acolo" a declarat basistul Ian Hill a declarat pentru Classic Rock.

Inspiraţia pare a supraalimenta turbinele Judas Priest. Chitaristul Ritchie Faulkner are o viziune diferită de a lui Ian Hill, dar vorbeşte despre volumul de materiale scrise în timpul sesiunilor de la "Redeemer of Souls".

"Cred că anul viitor ar putea fi un pic prea optimist. Aşa cum a spus Ian, suntem pe drumuri în cea mai mare parte a acestui an. Dar ultimul album de studio pe care l-am făcut, "Redeemer of Souls", a fost foarte creativ. Scoteam idee după idee după idee. De fapt, am fost nevoiţi să limităm procesul de creaţie; în caz contrar, am fi intrat în criză de timp ... nu am fi avut când să înregistrăm toate materialele. Deci, bazându-mă pe asta şi pe energia creativă din studio, aş fi încrezător într-un nou album Priest. Deşi poate nu anul viitor. Dar vom începe cu siguranţă să ne uităm pe materiale în viitorul apropiat" a spus Ritchie Faulkner.

O reîntâlnire fabuloasă pentru generaţia anilor 90, concertul Judas Priest de la Romexpo, avându-i ca invitaţi speciali pe cei de la Helloween este un moment special pentru ambele trupe. Şi unii, şi alţii promovează două albume noi. Helloween sărbătoresc 30 de ani de activitate cu "My God Given Right", cel de-al 15 lea album de studio al nemţilor, iar titanii de la Judas Priest, care au ajuns la impresionanta sumă de 45 de milioane de discuri vândute în întreaga lume, rup scenă după scenă cu al lor "Redeemer of Souls Tour".

Comentează

Concerte & turnee

Program și reguli de acces Metalhead Meeting 2024

Judas Priest, Doro, Steel Panther, Skindred, Alestorm, Kamelot, Moonspell, Ne Obliviscaris, Rotting Christ, Ihsahn, Bucovina, Tiamat, Jungle Rot, Infected Rain și multi alții vor cânta la festivalul Metalhead Meeting, ce va avea loc între 17 și 19 iulie la Romexpo. Te invităm să afli programul, regulile de acces și alte informații utile.

Publicat

pe

Concert Judas Priest la Romexpo din Bucuresti pe 1 iulie 2015 │ FOTO: Alex Chelba / InfoMusic.ro

Festivalul are loc în Parcarea C de la Romexpo. Accesul se va face prin Intrarea C, din Bulevardul Expoziției, începând cu ziua de 17 iulie, ora 16:30, iar concertele încep de la ora 17:00 pe Second Stage și 17:30 pe Main Stage. După deschiderea porților puteți sosi la orice ora doriți pentru a vedea trupele favorite. Evenimentul are loc in aer liber.

Program Metalhead Meeting 2024

Miercuri, 17 iulie

MAIN STAGE

  • 16:30 - Open Doors
  • 17:30 - 18:20 - NeObliviscaris
  • 18:50 - 19:40 - Alestorm
  • 20:10 - 21:00 - Steel Panther
  • 21:30 - 23:00 - Judas Priest

SECOND STAGE

  • 17:00 - 17:25 - Substance
  • 18:20 - 18:45 - Lone Survivors
  • 19:40 - 20:05 - Crimena
  • 21:00 - 21:25 - Hyperia

Joi, 18 iulie

MAIN STAGE

  • 15:00 - Open Doors
  • 16:00 - 16:40 - Amalgama
  • 17:10 - 17:50 - Bucovina
  • 18:20 - 19:20 - IHSAHN
  • 19:50 - 20:50 - Kamelot
  • 21:40 - 22:50 - DORO

SECOND STAGE

  • 15:30 - 15:55 - Dambu
  • 16:40 - 17:05 - Ghost Warfare
  • 17:50 - 18:15 - Blax
  • 19:20 - 19:45 - Sense of Fear
  • 20:50 - 21:35 - TIAMAT

Vineri, 19 iulie

MAIN STAGE

  • 15:00 - Open Doors
  • 16:00 - 16:40 - JAMART
  • 17:10 - 17:50 - Infected Rain
  • 18:20 - 19:20 - Rotting Christ
  • 19:50 - 20:50 - Moonspell
  • 21:40 - 22:50 - Skindred

SECOND STAGE

  • 15:30 - 15:55 - Spinecrusher
  • 16:40 - 17:05 - Exuviath
  • 17:50 - 18:15 - Gerrar
  • 19:20 - 19:45 - Sickret
  • 20:50 - 21:35 - Jungle Rot

Accesul copiilor

  • Copiii sub 10 ani au acces gratuit însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.
  • Accesul minorilor sub 14 ani se face doar pe bază de bilet și doar dacă aceștia sunt însoțiți de un adult posesor de bilet valid.
  • Organizatorii nu recomandă prezența la concert a copiilor fără căști de protecție. Zgomotul foarte puternic poate dăuna auzului celor mici.

Este INTERZIS accesul cu:

  • ghiozdane și genți de mari dimensiuni;
  • sticle, conserve;
  • mâncare sau băuturi de orice fel;
  • artificii, arme, obiecte periculoase;
  • substanțe interzise cf. legii 143 / 2000
  • obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);
  • umbrele (în caz că se anunță ploaie să veniți cu pelerine);
  • aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);
  • aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;
  • animale de companie;
  • persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca și NU vor păzi obiectelor prezentate în lista de mai sus pe durata evenimentului!

La intrarea in perimetrul evenimentului, toți participanții vor fi percheziționați de agenții de securitate.

Organizatorii informează publicul participant că spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

La Romexpo va fi prezent un medic care poate oferi Primul Ajutor în caz de nevoie.

Categorii de bilete și brățări

  • Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid. Posesorii de abonamente vor putea intra și ieși pe durata festivalului. Posesorii de bilete de o zi nu vor primi brățări, iar accesul li se va permite o singură dată, după scanarea biletului. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toata durata concertului.
  • Părăsirea perimetrului de concert, după validarea biletului de o zi, va fi strict interzisă. Persoanele cu bilete de o zi care doresc să părăsească zona de eveniment o pot face, dar daca doresc să intre din nou, vor trebui să-și cumpere alte bilete.
  • Se consideră biletul validat momentul în care ați intrat la concert, atunci când acesta a fost scanat / rupt. Din acel moment, biletul nu mai este valid, iar contravaloarea acestuia nu mai poate fi returnată sub nicio circumstanță. În caz de vreme nefavorabilă sau în caz de urgență, organizatorii vă pot cere să evacuați spațiul și să reveniți când este sigur pentru dumneavoastră să participați la eveniment.
  • Toți posesorii de bilete tip abonament vor primi la acces brățări speciale ce le permit accesul în zona în care au bilete. Brățările trebuie păstrate la mână, exact așa cum au fost puse, pe toată durata festivalului. Brățările nu sunt transmisibile și nu trebuie deteriorate pe întreaga perioadă a evenimentului. Brățările asigură intrarea în toate zilele festivalului.

Categoria VIP - Pe platformă la înălțime, în zona dedicată, cu acces separat și bar dedicat. Include acces și în zona de Acces General.

Acces General - în picioare, în perimetrul festivalului.

Bilete pe zile - în picioare, în perimetrul festivalului.

Citește în continuare

Trending