Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Steven Tyler a lansat prima sa piesă country, "Love Is Your Name" - AUDIO

Steven Tyler și-a făcut debutul pe nișa muzicii country cu piesa "Love Is Your Name". Solistul trupei Aerosmith a interpretat noul single în premieră în cadrul emisiunii ”American Idol”.

Publicat

pe

Steven Tyler
Steven Tyler │ FOTO: Ben A. Pruchnie

Deși în 2013, Steven Tyler plănuia să lanseze un album solo cu influențe electro, în cele din urmă muzicianul a optat pentru o altă direcție muzicală. Solistul Aerosmith pregătește pentru anul acesta un material cu muzică country, prima mostră a noului sound fiind piesa "Love Is Your Name".

Compusă de Eric Paslay și Lindsey Lee, melodia a fost înregistrată la Blackbird Studios din Nashville, Tennessee. Trupa care susține partea instrumentală este Loving Mary, de producție ocupându-se Dann Huff, cunoscut pentru colaborările cu Michael Jackson (pentru "Man in the Mirror" și "I Just Can't Stop Loving You"), Celine Dion (pentru "My Heart Will Go On"), Whitesnake (pentru "Here I Go Again") și lista continuă cu multe alte nume sonore.

Noul single "Love Is Your Name" a fost interpretat live în premieră în finala emisiunii-concurs American Idol, ce a avut loc pe 13 mai. Piesa poate fi achiziționată deja de pe iTunes la prețul de 0.99 euro.

Steven Tyler - "Love Is Your Name" - AUDIO

Steven Tyler a lucrat pentru noul album cu Brett James, Hillary Lindsey și Chris DeStefano, găsind legături între mediul în care a fost crescut (tatăl cu rădăcini italiene și germane și mama cu rădăcini poloneze și britanice) și compozitorii talentați din Nashville.

"Ideea de country a fost întotdeauna simplificată prea mult, crezându-se că e vorba doar despre accent, cizme de cowboy, un drum noroios, un pridvor. Eu cred, însă, că termenul se referă la libertate, mândrie, muncă asiduă și acea fată. Și la a ști prenumele celor din oraș. În orașul în care am crescut eu erau cam 1200 de oameni. Asta, pentru mine, înseamnă a trăi în stil country." - Steven Tyler

Noul album al muzicianului nu este încă finalizat, însă este așteptat pe piață spre finalul anului 2015.

Trending