Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Limp Bizkit și Avicii, confirmați la Sziget 2015

Lineup-ul festivalului Sziget 2015 cuprinde noi artiști. Limp Bizkit și Avicii au fost recent confirmați de organizatori, aceștia alăturându-se unor nume sonore trecute deja pe afiș: Robbie Williams, Florence and the Machine, Paloma Faith, Ellie Goulding. Ediția de anul acesta a festivalului se va desfășura în perioada 10-17 august, în aceeași locație – insula Obudai din inima Budapestei.

Publicat

pe

Avicii și Limp Bizkit cântă la Sziget
Avicii și Limp Bizkit cântă la Sziget

Avicii, DJ, remixer şi producător, ajunge anul acesta la Sziget. În 2012 acesta s-a clasat pe locul 3 în Top 100 Djs al publicaţiei DJ Magazine, iar în 2003 a fost nominalizat de două ori la premiile Grammy. Cei prezenţi la Sziget vor putea asculta cele mai cunoscute piese ale sale, precum "Wake Me Up", "You Make Me", "X You", "Hey Brother" sau "Addicted to You".

Totodată, scena Sziget va găzdui şi line-up-ul original, format din Fred Durst, Wes Borland, Sam Rivers, John Otto şi DJ Lethal – aceștia se întorc în această formulă completă, după o absenţă de opt ani. Limp Bizkit va pleca în turneu în primăvară cu un posibil album nou, care ar fi primul material al trupei realizat în această formulă din 2000 încoace. Primele trei albume ale trupei s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare numai în Statele Unite şi alte 13 milioane de copii în restul lumii.

CRO, artistul mascat, soseşte la Sziget din Germania. Artistul fantomă, CRO, a reuşit să schimbe hip-hop-ul german prin forţele proprii, fără susţinerea vreunei case de discuri mari. Cu albumul său de debut, „Raop”, și-a inventat practic propriul stil muzical. Producţiile sale muzicale mixează indie şi rap clasic într-un stil nou, inedit.

SOJA combină reggae, go-go, D.C. hardcore, latin, rock şi hip-hop. Formată dintr-un grup de prieteni din copilărie, trupa a reuşit să-şi atragă fani din întreaga lume într-un timp foarte scurt. După lansarea albumului „Strength To Survive” în 2012, muzicienii au început să strângă material pentru ceea ce urma să devină cel de-al cincilea lor album, „Amid the Noise and Haste”.

Hollywood Undead a luat fiinţă în underground, ajungând rapid în mainstream cu debutul din 2008, „Swan Songs”, urmat de „American Tragedy”, lansat in 2010, însă Johnny 3 Tears, J-Dog, Charlie Scene, Danny, Funny Man şi Da Kurlzz, trupa mascată din LA, nu a uitat niciodată de unde a plecat, astfel că apare cel de-al treilea album, „Notes From The Underground”, un album care le susţine originile.

Trupa americană de punk rock The Gaslight Anthem, din New Brunswick, a lansat în 2014 „Get Hurt”, al cincilea lor album de studio, va zgudui anul acesta scena de pe Insula Libertăţii. Formată în 2007, trupa s-a impus cu un sound propriu, puternic, o combinație unică de rock, blues, folk, pop şi punk.

De la piesele sale care au încins ringurile de dans din întreaga lume, până la piesele drum and basslansate, DJ Marky îşi continuă drumul cu o listă de realizări greu de depăşit, toate susţinute de abilităţile sale technice fenomenale şi fler, dar şi de devotament. Colaborează cu Stamina MC, un artist multi-talentat, cu o puternică prezenţă scenică, care combină natural rolurile de solist şi MC, iar rezultatul vorbeşte de la sine. Energia interpretării sale, versurile şi freestyle-ul cu siguranţă vor satisface aşteptările publicului.

Sziget este unul dintre puținele festivaluri despre care se poate spune că te-ai putea distra și fără scenele muzicale, dar, cu toate acestea, stabilirea unui program muzical complex și foarte divers, este o misiune importantă a organizatorilor. În perioada următoare vor fi anunțate și detalii despre programul Sziget 2015: activități artistice și nu numai.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri luni, 10 august 2015

Sziget 2015

Loc
Insula Obudai

Trending