Gojira și Planet H deschid concertul Skrillex din Mamaia
Cei mai de seamă reprezentanți ai dubstep-ului românesc, Gojira & Planet H, vor deschide primul concert Skrillex din România. Show-ul va avea loc pe 1 mai, în complexul Enigma Beach din Mamaia.
Cu o activitate de mai bine de 10 ani, Gojira este unul dintre cei mai experimentați și inovativi DJ, remarcându-se prin combinațiile de bass, techno, breakbeat și dubstep cu care a cucerit rapid scena electro de la noi. Planet H și-a început cariera ca membru fondator al grupului rock Godmode, iar datorită deschiderii sale către o paletă diversă de genuri muzicale, a reușit să le îmbine în mod inedit și să creeze mixuri formidabile. Împreună, Gojira & Planet H formează un duo imbatabil, care va face senzație inaintea urcării pe scena lui Skrillex.
Cei doi DJ au promis un set special care va cuprinde atât piese proprii, culese din laboratorul lor muzical, dar și remixuri ale unor piese bine cunoscute, aparținând unora dintre cei mai tari muzicieni din România. Astfel, fanii prezenți la concert se vor putea dezlănțui pe ritmurile unor piese ca ”Marea Băietzeală” (ft. Kazi Ploae), ”Dă-i mai tare” (feat.Doc), ”Fugi” (feat. Deliric), ”Fac ce-mi place” (feat. Doc & Deliric), ”Robot armasar attack”, "Regele Verii (feat. Robin Proca), ”Bang Bang” (feat. Alan si Kepa), dar și pe remixurile unor piese ca ”Varză” (Vita de Vie) sau ”Turbofin” (Grasu XXL).
În plus, Gojira & Planet H au pregătit și o surpriză, urmând să mixeze în premieră o nouă piesă realizată împreună cu Freakadadisk, cunoscutul DJ din trio-ul hip-hop Paraziții.
Sonny Moore – aka Skrillex – vine în premieră națională în România, pe 1 mai 2015, pe plaja Complexului Enigma Beach din Mamaia, în cortul The Mission.
Cunoscut pentru cele șase premii Grammy, producții pentru artiști precum Lady Gaga, La Roux și Bruno Mars, headliner-ul a peste 300 de show-uri anuale, DJ, cântăreț și compozitor, Skrillex are peste 10 milioane de single-uri vândute în întreaga lume, reinventând dubstep-ul și modelându-l într-un stil personal, incluzând în acest amalgam de la dub, drum-and-bass și speed garage până la techno.
Skrillex lansează albumul SOMA, maraton EDM cu artiști din toată lumea
Skrillex continuă una dintre cele mai prolifice perioade din cariera sa și a lansat pe neașteptate noul album „SOMA”, un material format din 13 piese care reunește colaboratori din zona EDM, hip-hop, techno, reggaeton și muzică electronică experimentală. Albumul a fost lansat fără o campanie tradițională de promovare, la doar câteva zile după ce artistul a publicat pe Instagram lista pieselor.
Noul disc marchează al cincilea album de studio din cariera producătorului american și vine într-un moment important, după despărțirea de casa de discuri Atlantic Records, alături de care a colaborat timp de 15 ani. Pentru mulți fani, „SOMA” reprezintă încă o dovadă că Sonny Moore, pe numele său real, traversează o etapă creativă în care are libertate totală asupra direcției muzicale.
Albumul include colaborări cu nume precum Chris Lake, ISOxo, Feid, Young Miko, Nitepunk, Blawan, Randomer, BEAM, Anita B Queen, Naisha, RHR, Taichu, Tracey, MC Dricka și Dismantle. Rezultatul este un material eclectic care traversează mai multe stiluri muzicale, de la bass music și techno până la influențe latino și funk brazilian.
Printre piesele deja cunoscute se numără „Smoke”, realizată împreună cu ISOxo, Cristale și TeeZandos, „Duro”, alături de Young Miko, și „Thistle”, care îi reunește pe Blawan, Randomer și MC Dricka. Toate cele trei single-uri au oferit indicii despre direcția experimentală a albumului, însă „SOMA” merge mult mai departe și explorează teritorii sonore diverse.
Una dintre cele mai așteptate piese este chiar track-ul de deschidere, „Soma”, realizat împreună cu Nitepunk. Melodia era cunoscută de fani sub numele de „POOSHA” și a fost testată în premieră în seturile live ale lui Skrillex la festivaluri precum Ultra Miami și Lollapalooza.
Criticii au remarcat influențele globale prezente pe album. De la ritmuri braziliene și techno industrial până la reggaeton și elemente de jungle, „SOMA” pare construit ca o colecție de colaborări între artiști din culturi și scene muzicale diferite. În același timp, materialul păstrează energia și agresivitatea caracteristice producțiilor care l-au transformat pe Skrillex într-unul dintre cei mai influenți artiști ai muzicii electronice moderne.
Lansarea coincide și cu debutul proiectului CONTRA, noua platformă de evenimente creată de Skrillex împreună cu organizatorii Berlin Atonal. Prima ediție a avut loc la Kraftwerk Berlin la finalul lunii mai și a reunit peste 70 de artiști. Tot în această perioadă, Skrillex a revenit pe scena festivalului Primavera Sound Barcelona, unde a susținut un concert și a curatoriat propria scenă tematică.
HitStory: cum a ajuns hit "Undeva-n Balcani" a lui Puya şi George Hora
Un nou episod al excelentei serii HitStory de la Happy Fish e aici şi de această dată abordează hitul lui Puya, "Undeva-n Balcani". A venit ca o idee şi o propunere a lui George Hora, pe scheletul unei melodii ceva mai agresive a membrului La Familia.
HitStory Puya George Hora Undeva-n Balcani │ FOTO: Happy Fish www.youtube.com
George Hora a vrut să capitalizeze pe trendul infuziei de muzică EDM în rap, aşa cum făcea rapperul T-Pain la acea vreme. Aşa s-a ajuns şi la piesa "Fresh" şi din dorinţa aprigă a lui Puya de a îşi auzi muzica în club. A fost un mare risc, muzicianul ştiind că va aliena fanii "adevăraţi" ai hip-hop-ului, dar şi că va câştiga fanbase nou. Şi despre refren s-a discutat mult: iniţial trebuia să fie în romana, dar pur şi simplu nu sună bine.
Aşa că s-a ajuns la "Is this, is this the life/ I wanna live, I wanna carry on". Am ascultat în acest episod şi sample-urile originale, care au fost amplificate şi cumva făcute mai stridente, pentru a răsuna în mintea ascultătorului. Puya ne spune şi că în afară de Paraziţii şi BUG Mafia, hip-hop-ul nu mai ajungea pe radio. Nici Grasu XXL nu ajungea pe unde, iar Guess Who nu apăruse încă.
Kamelia, sora lui George Horă le-a făcut cunoştinţă lui Puya cu acest compozitor. S-a comunicat mult pe Yahoo, atunci în 2008 şi în cele din urmă a ieşit şi albumul "Românisme", în 2009. include colaborări cu George Horă, Cedry2K, Cabron, Sisu, Lora şi Yoni. Pe el se afla hituri că "Sus pe bar", iar apoi a venit şi "Românisme 2", cu mega hitul de club "Fresh", care în mod ironic a explodat în ultimii ani ca hit, mai degrabă decât la debut.
Musai de ascultat, pentru o a prinde o parte din istoria rap-ului curajos local, in frunte cu "Undeva-n Balcani".
Mihail și hitul care precede artistul: "Eu eram "Mă ucide ea""
Sunt hituri care țin un sezon și hituri care acaparează totul în jurul lor. "Mă ucide ea" a fost, pentru Mihail, un hit care i-a rescris traseul, dar și o carte de vizită mai vocală decât numele lui. "Eu nu eram Mihail cu piesa "Mă ucide ea", eu eram "Mă ucide ea"", a povestit artistul în podcastul lui Gojira, prezentând atât drumul anevoios până la succes, cât și aspectele mai puțin plăcute ale celebrității.
Mihail la HitStory / Happy Fish TV │ FOTO: Captură YouTube
Până să ajungă să compună și să lanseze în 2015 piesa "Mă ucide ea", Mihail a avut un traseu sinuos. A știut din copilărie că vrea să facă muzică, dar a avut și opțiunea picturii în paralel.
"Eu am făcut toată viața arte și muzică. Am făcut în paralel școala de pictură și școala muzicală și când am absolvit liceul eram indecis: să fac muzică, sau pictură. Tot timpul am știut de mic: de la 7 ani eu am știut că am să fac muzică. Tot timpul mă întrebam: ce fel de muzică, câți bani se câștigă din muzică. La o vârstă fragedă, fără să am o cunoștință. Pur și simplu era o curiozitate.
Am mers la canto în Republică și am văzut pe hol tineri de la canto care se auzeau. (Începe să facă vocalize) Și eram cu maică-mea și îi spun: <Eu nu simt să fac așa ceva. Hai să aplicăm la Facultatea de Arte.>"
Mihail îl cunoaște pe producătorul său, Sergiu Socaciu (Soka)
Mihail a plecat apoi în Polonia cu Erasmus, unde își câștiga existența în pub-uri, cu chitara. Reîntors în țară, l-a cunoscut pe Soka (Sergiu Socaciu) și, după o scurtă discuție, i-a devenit producător. Împreună au început să lucreze la primul hit al artistului, Soka fiind convins că doar așa avea lumea să îl cunoască pe Mihail.
"Sergiu mi-a introdus ideea de hit. Ca să ajungi faimos și să ai un succes în muzică, în industria muzicii, trebuie să faci un hit. Așa mi s-a prezentat ideea de succes în România. (...) Ne-am chinuit 2 ani de zile ca să rezistăm."
Sergiu: "Când urla, când se răzvrătea vocal în anumite părți, pe anumite linii melodice, găsea o parte din Joe Cocker în el"
Fraza "Mă ucide ea" i-a venit lui Mihail în somn, fără a avea vreo explicație pentru asta.
"Pe la 4 dimineața, după vreo câteva ore, s-a trezit Sergiu, iar eu urlam "Mă ucide ea"."
Strofele piesei nu erau încă scrise, exista doar vocea lui Mihail pe acest refren obsesiv, care lui Sergiu îi amintea de timbrul lui Joe Cocker.
"Când urla, când se răzvrătea vocal în anumite părți, pe anumite linii melodice, găsea o parte din Joe Cocker în el. Vocal vorbind. Simțeam chestia asta", a mărturisit Sergiu.
Pentru că piesa nu avea o poveste, Mihail a trebuit să o caute.
"Mă tot gândeam: cu ce ar rezona omul când aude "Mă ucide ea". Unde l-ar duce gândul, despre ce, în ce context. Practic, toată chestia asta a fost gândită. N-o fost inspirată de undeva, dintr-o poveste reală.
Ați trăit momentul ăla când mergi pe stradă și vezi o fată drăguță, frumoasă, și durează chestia asta 6 secunde, și-ți dai un film în capul tău de o poveste din aia de dragoste în care o vezi și trăiești ceva. E o tranzacție, e un schimb de informație, e o simulare", a detaliat Mihail, dezvăluind că scenariul folosit în videoclip redă exact ideea piesei.
Solo-ul de chitară care se repetă pe tot parcursul piesei a fost compus de Mihail. A venit apoi ideea vocilor feminine de pe fundal, menite să dea fluiditate compoziției. Andreea Secrieru, o prietenă foarte bună a lui Mihail, a acceptat propunerea de a fi backing vocal, și așa piesa "Mă ucide ea" a fost finalizată.
Mihail: "Eram la un local și mâncam ciorbă și cu lingura în gură veneau oamenii la mine și îmi făceau poze"
Drumul piesei de la geneză și până la radio a fost lung și anevoios. Nimeni nu voia să pună piesa în playlist la radio, pentru că nu auziseră de Mihail. După ce melodia a prins avânt fiind promovată în diverse grupuri din online, "Mă ucide ea" a ajuns, în cele din urmă, pe radio și de acolo nu a mai plecat luni la rând.
"Nu prea am înțeles ce ni se întâmplă decât ulteior, după câteva luni, natura succesului. Că nu era doar roz la pachet. Eram la un local și mâncam ciorbă și cu lingura în gură veneau oamenii la mine și îmi făceau poze. Era foarte ciudat, obositor."
Mihail a mărturisit că piesa devenise atât de populară, încât artistul care o interpreta nu era decât un vehicul. El era cel care trebuia să o cânte.
"Succesul e foarte frumos, dar vine la pachet cu multe. Îți invadează viața personală, nu mai ai intimitate. Mergeam pe stradă și pur și simplu eram un om normal și la fiecare 15 minute auzeam: mă ucide ea, mă ucide ea. Uite-o pe mă ucide ea. (...)
Atât de mult m-a chinuit chestia asta. Simțeam că eu sunt o maimuță. Eram "Mă ucide ea". Eu nu eram eram Mihail cu piesa "Mă ucide ea", eu eram "Mă ucide ea".< Cine cântă?><Mihail.> <Da' cine-i ăla?> <Ăla cu "Mă ucide ea">. <Aaaaa.>"
Pentru a trece la următoarea etapă din cariera sa, Mihail a hotărât să nu mai cânte piesa în concerte. Mulți organizatori au renunțat să-l mai cheme din acest motiv, însă pentru Mihail a fost decizia corectă. Următorul său hit, "Who You Are" a venit la câțiva ani distanță, însă a adus în fața publicului un alt sound și o evoluție artistică.
Povestea pe larg poate fi ascultată mai jos. Interviul a fost realizat de DJ Gojira în cadrul rubricii HitStory de pe canalul HappyFish.