Helloween este unul dintre cele mai importante produse metal de export ale Germaniei, în aceeași listă cu Scorpions și Accept. Formația s-a înființat în urmă cu mai bine de 30 de ani, susținând până acum 11 turnee mondiale, în care a fost cap de afiș. Helloween a vândut peste 5 milioane de discuri în întreaga lume și are la activ 14 discuri de aur și 6 de platină la nivel mondial, cu două discuri de aur doar în Germania.
Show-ul de la Monsters Of Rock la Castle Donington, în fața a peste 100.000 de metaliști și turneele spectaculoase alături de Iron Maiden, Dio și Ozzy Osbourne, precum și turneul MTV Headbangers Ball SUA cu Antrax și Exodus rămân momente de neuitat din cariera Helloween. În urmă cu 2 ani, trupa a cântat la Arenele Romane (16 martie 2013).
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=-Dl6CLWLMzk]Pe 1 iulie 2015, Andi Deris (voce), Michael Weikath (chitară), Sascha Gerstner (chitară), Markus GROßKOPF (bas) și Daniel Löble (tobe) promit un show de zile mari. Fanii le adoră piesele fantastice și extrem de obsedante. Mult-anticipatul album “My God-Given Right” va fi lansat în luna mai a acestui an, prin urmare, setlistul concertului de la București va fi cu atât mai interesant.
Organizatorul concertului este Events. Biletele costă 130 lei (Zona B), 190 lei (Zona A) sau 270 lei (Golden Ring). Se pot cumpăra online urmând linkul din agendă.

















































