Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Lifestyle

Voltaj relansează campania "De la căpat", dedicată proiectelor pentru copii și tineri dezavantajați social

La doar câteva luni de când au lansat piesa manifest și programul "De la capăt", băieții de la Voltaj vor să facă mesajul piesei cunoscut și peste hotare prin participarea la Eurovision.

Publicat

pe

Voltaj
Voltaj

Primul pas în campania "De la căpat" a fost făcut în 2014, odată cu lansarea piesei și videoclipului cu același nume. Acum, trupa Voltaj, prin participarea la Selecția Națională Eurovision, vor să ducă mesajul campaniei la un alt nivel și să facă cunoscută și internațional cauza copiilor care nu se pot bucura de atenție și implicare din partea părinților care, fie sunt plecați la muncă în străinătate pentru a le asigura un trai decent, fie petrec multe ore la locul de muncă și astfel pierd etape importante din creșterea copiilor.

"Când am compus și am lansat piesa și campania "De la capăt" nu ne-am gândit că vom participa la Eurovision. Dar ne-am dat seama că acest concurs poate să ne ajute să facem cunoscută și internațional campania 'De la capăt'. Suntem convinși ca, dacă vom reuși să câștigăm în România, vom reuși să facem atentă toată Europa", a declarat Călin Goia, solistul trupei Voltaj.

Voltaj - "De la capăt"

De la cuvintele frumoase și povestea emoționantă din spatele videoclipului, au urmat o serie de acțiuni prin care trupa Voltaj a pus în practică programul "De la Capăt". În luna decembrie, băieții ofereau o mână de ajutor la construcția locuinței Loredanei, tânăra din Buzău care ne-a oferit tuturor un exemplu de cinste și bunătate. Loredana este cea care, deși se află într-o situație financiară dificilă, nu a stat pe gânduri în momentul în care a găsit un portofel plin cu bani, predându-l poliției. Urmează ca membrii trupei să mearga în Dolj pentru a ajuta o fetiță de 9 ani și pe care, în plus, o vor invită la Finala Selecției Naționale Eurovision, ce se desfășoară pe 8 martie la Craiova.

Programul „De la capăt” este dedicat proiectelor pentru copiii și tinerii aflați în situații dificile și despre cât de important este să poți primi o a doua șansă, construită pe încredere, apropiere și înțelegere. Piesa a devenit purtătorul de cuvânt al programului www.delacapat.ro, prin care, cei care doresc, pot să aleagă să se înscrie în proiecte derulate de World Vision Romania și Habitat for Humanity România.

Comentează

Concerte & turnee

IntenCity Festival 2025: program pe zile și scene

IntenCity Festival 2025 a pregătit 4 zile de muzică și distracție, 3 scene pe care vor urca numeroși artiști români și internaționali. Te invităm să descoperi programul complet și ordinea concertelor.

Publicat

pe

IntenCity Festival 2024 (aftermovie)
IntenCity Festival 2024 (aftermovie) │ FOTO: captură YouTube

IntenCity Festival 2025 promite să fie unul dintre cele mai tari evenimente muzicale din România. Lineup-ul bogat, apariții surpriză, cum este cea a lui Paris Hilton, mai multe spații de desfășurare sunt doar câteva elemente ce vor face din Craiova un epicentru al distracției în perioada 26-29 iunie.

IntenCity își propune să devină cel mai mare festival din sudul țării, aducând împreună mai multe stiluri de muzică într-o singură experiență memorabilă: Oldies, Latino, Pop, Hip Hop și Muzică Electronică. În drumul său de a deveni un eveniment-tradiție, IntenCity cooptează în lineup unele dintre cele mai mari nume din industria muzicală mondială, dar și artiști autohtoni consacrați.

IntenCity Festival nu este doar despre muzică. Evenimentul invită publicul să exploreze noi emoții și să trăiască experiențe unice, nu doar prin artiști, dar și prin decorul avangardist, atmosfera electrizantă, sunetul de înalta calitate și spectacolul de lumini, lasere și foc. În plus, pe lângă toate acestea, Zona de Activare oferă o mulțime de activități, iar zonele de Food & Drinks prezintă o gamă variată de băuturi și delicii culinare.

Program IntenCity Festival 2025

Stadionul Ion Oblemenco - Mainstage

Vineri, 27 iunie

  • 20:00 - Reman
  • 20:50 - B.U.G. Mafia
  • 22:05 - Tyga
  • 23:15 - G-Eazy
  • 00:30 - Meduza
  • 01:45 - Cyril
  • 02:50 - Aaron Sevilla
  • 04:00 - Damian Drăghici & Brothers

Sâmbătă, 28 iunie

Duminică, 29 iunie

Sala Polivalentă

Joi, 26 iunie

  • 19:00 - Dobre
  • 20:15 - DJ Tavy
  • 21:30 - DJ Addytzu
  • 22:45 - Lucille
  • 00:15 - VE.RE

Vineri, 27 iunie

  • 18:40 - Andrew Maze
  • 19:30 - Amuly
  • 20:15 - Azteca
  • 21:00 - Rava
  • 21:45 - Erika Isac
  • 22:30 - MGL
  • 23:20 - Guess Who
  • 00:05 - Nane
  • 00:50 - Almud
  • 01:30 - Miss Martello
  • 02:30 - DU MAD B2B Gorjan
  • 03:30 - NSCDJ
  • 04:30 - Ammo Avenue

Sâmbătă, 28 iunie

  • 19:00 - Crisko
  • 20:00 - Petre Ștefan
  • 20:45 - Albert NBN
  • 21:30 - El Nino
  • 22:15 - Bad And Boujee
  • 23:20 - CTC
  • 00:10 - Puya
  • 00:55 - MGK666
  • 01:25 - Gabrian
  • 02:25 - Sickotoy
  • 03:25 - Nacho Bolognani
  • 04:25 - HRISQ

Duminică, 29 iunie

  • 19:00 - Mr. Shtef
  • 20:00 - Sami G
  • 20:45 - Yny Sebi
  • 21:40 - Cojo Haos
  • 22:35 - Ian
  • 23:25 - rareș
  • 00:15 - Șatra B.E.N.Z.
  • 01:00 - Adrian Saguna B2B Arias
  • 02:00 - Andrew Dum
  • 03:00 - Eran Hersh

SoundBridge by Europa FM

Joi, 26 iunie

  • 18:00 - Andrei Bitză
  • 19:00 - Sonati
  • 20:00 - DJ Little
  • 21:15 - Cabron
  • 22:30 - Iris
  • 23:45 - DJ Claudiu Ghiorghiu

Vineri, 27 iunie

  • 18:00 - DJ Johnnie J
  • 19:30 - DJ Claudiu Ghiorghiu
  • 21:00 - Sonati
  • 22:30 - DJ Little
  • 00:15 - Voltaj
  • 01:20 - DJ Gius
  • 02:35 - DJ Addytzu

Sâmbătă, 28 iunie

  • 18:00 - Mr. Shtef
  • 19:30 - DJ Little
  • 20:45 - CJ
  • 21:25 - Daria Lupi
  • 22:25 - DJ Ryan G
  • 23:55 - DJ Claudiu Ghiorghiu
  • 01:25 - Sonati
  • 03:55 - Daghi B2B Nerv

Duminică, 29 iunie

  • 18:00 - Adrian Vibe
  • 19:30 - DJ Casinte
  • 21:15 - Proconsul
  • 22:30 - Sonati
  • 23:30 - DJ Little
  • 00:30 - DJ Claudiu Ghiorghiu
  • 01:30 - Gabrian
  • 02:30 - Cosminel B2B Diirus

Cât costă biletele la IntenCity Festival 2025?

  • Biletele de acces de găsesc online, sub formă de abonament (600 lei și 1200 lei) și tichet pe zi (250 lei). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending