Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Albume noi

Noul single Florence and the Machine se numește "What Kind of Man"

Cel de-al treilea album Florence and the Machine începe să prindă contur. Un promo postat prematur pe iTunes a dat de veste fanilor că primul single ce va fi extras de pe disc se numește "What Kind of Man", banner-ul indicând implicit că materialul a fost finalizat și că va putea fi achiziționat în curând.

Publicat

pe

Florence Welch (vocalista Florence and the Machine)
Florence Welch (vocalista Florence and the Machine) │ FOTO: Harper’s Bazaar UK

Chiar dacă Florence and the Machine nu a anunțat încă o dată oficială de lansare a noului album, apariția sa pe piață pare a fi mai aproape chiar decât ar fi sperat fanii formației. Prin intermediul unui banner publicitar publicat prematur pe iTunes, cel de-al 3-lea disc al trupei britanice a putut fi precomandat, pentru câteva secunde, înainte ca trupa să anunțe oficial lansarea albumului.

Promo-ul a fost șters la scurtă vreme, dar nu suficient de rapid încât să nu atragă atenția. Unul dintre fani a reușit să capteze banner-ul într-un print screen, astfel vestea ajungând și în presă.

Promo cu noul album Florence and the Machine apărut prematur pe iTunes

Promo cu noul album Florence and the Machine apărut prematur pe iTunes

Deducem, așadar, că noul album Florence and the Machine va fi lansat cât de curând și că primul single ce va fi extras se numește ”What Kind of Man”.

Un alt indiciu către o lansare apropiată a albumului este și recentul concert susținut de Florence and the Machine în Londra. Conform NME, trupa a prezentat în premieră piesele de pe noul disc în cadrul unei petreceri intime. Evenimentul s-a desfășurat la restaurantul Trois Garcons din Shoreditch, invitați fiind prietenii apropiați și familia. Câteva dintre titlurile noilor piese prezentate în Londra au ajuns de curând și în presă. În tracklist se vor regăsi, astfel, și “Caught”, “Ship to Wreck” și “Delilah”.

Florence and the Machine va susține în perioada următoare o serie de concerte, în cadrul cărora vor fi promovate cel mai probabil și piese de pe noul album.

Festivaluri 2015 - Florence and the Machine :

  • 04/12 – Indio, CA @ Coachella Music Festival
  • 04/19 – Indio, CA @ Coachella Music Festival
  • 06/05-07 – New York, NY @ Governors Ball Music Festival
  • 06/11-14 – Manchester, TN @ Bonnaroo Music Festival
  • 06/19-21 – Scheeßel and Neuhausen ob Eck, DE @ Hurricane and Southside Festivals
  • 06/25-28 – Werchter, BE @ Rock Werchter
  • 06/27-07/04 – Roskilde, DK @ Roskilde Festival
  • 07/16-19 – Benicàssim, ES @ Primavera Sound
  • 07/18 – Lisbon, PT @ Super Bock Super Rock
  • 08/10-17 – Budapest, HU @ Sziget Festival
  • 08/11-15 – Oslo, NO @ Oya Festival
  • 08/13-15 – Göteborg, Sweden @ Way Out West
  • 08/14-16 – Helsinki, FI @ Flow Festival

Anul acesta, Florence and The Machine va ajunge și la festivalul Sziget din Budapesta. Detalii în evenimentul de mai jos.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri luni, 10 august 2015

Sziget 2015

Loc
Insula Obudai
Comentează

Albume noi

"Everybody Scream" este noul album Florence and the Machine și apare de Halloween

Acest Halloween, Florence and the Machine nu vor ieși la colindat, încercând să strângă cât mai multe dulciuri. Din contră, muzicienii sunt cei care au de gând să le ofere fanilor un cadou "delicios", noul lor album intitulat "Everybody Scream".

Publicat

pe

Florence and the Machine la Summer Well 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

După mai multe indicii oferite în ultima perioadă, Florence and the Machine a confirmat oficial că lansează un album proaspăt. Se numește "Everybody Scream" și apare integral de Halloween, pe 31 octombrie. Pare o dată perfectă de lansare, semnificația acestei sărbători fiind în strânsă legătură cu titlul discului (n.r. "Toată lumea țipă").

Odată cu acest anunț, formația a dezvăluit și coperta albumului. Solista Florence Welch poartă o ținută alb-negru și este surprinsă printr-un obiectiv fisheye, într-o cameră cu pereți de lemn. "Everybody Scream" conține 12 melodii compuse de Welch alături de mai mulți colaboratori printre care Mark Bowen, chitaristul IDLES, Aaron Dessner (National) sau Mitski. Materialul vine în mai multe formate - casetă, CD, vinil, toate fiind deja disponibile pentru precomandă.

Așa cum s-a menționat anterior, speculații despre un noul proiect semnat Florence and the Machine au apărut în urmă cu câteva săptămâni. Solista a publicat mai multe fotografii care au stârnit curiozitate în rândul internauților. Una dintre imagini prezenta o tablă albă pe care era scris "Poți avea totul - claritate, putere, scop, voce, spațiu, dinamică și frumusețe".

Welch a sugerat și luna octombrie în postare, menționând cuvinte precum "vrăjitorie, folk horror, misticism, magie, poezie, nebunie", precum și o fotografie a cărții lui Simon Critchley, "On Mysticism".

"Everybody Scream" este cel de-al șaselea material discografic din cariera trupei Florence and the Machine și vine după "Dance Fever", lansat în 2022.

Artwork album "Everybody Scream":

Copertă album "Everybody Scream"

Copertă album "Everybody Scream" │ FOTO: Florence and the Machine www.facebook.com

Citește în continuare

Albume noi

Florence and The Machine a publicat un teaser care ne dă fiori (VIDEO)

Trupa Florence and The Machine pare să-și anunțe revenirea printr-un teaser cu tentă horror. Într-un clip de 20 de secunde o vedem pe solista Florence Welch săpând o groapă în pământ și țipând speriată.

Publicat

pe

Florence Welch într-un teaser publicat pe 11 august
Florence Welch într-un teaser publicat pe 11 august │ FOTO: Captură YouTube / Canal Oficial

Teaserul cu Welch țipând îmbrăcată într-o rochie roșie vine la scurt timp după ce vocalista a stârnit speculații cu privire la revenirea trupei încă de luna trecută. Artista publica atunci o serie criptică de fotografii pe rețelele de socializare. Una dintre imagini era cu o tablă albă care conținea mesajul "Poți avea totul", dar și cuvintele "claritate", "putere", "scop", "voce", "spațiu", "dinamică" și "frumusețe".

Ce alte indicii și teasere a publicat Florence Welch

Într-o altă postare o vedem pe Florence Welch lucrând în studio cu chitaristul trupei IDLES, Mark Bowen, în timp ce o altă fotografie include cuvântul "octombrie", o posibilă luna în care fanii se pot aștepta la viitorul album.

În lista de indicii putem include și o fotografie a agendei vocalistei care ne dezvăluie câteva teme posibile pentru următorul album Florence and The Machine, cum ar fi "vrăjitorie", "folk horror", "magie" și "nebunie". Toate acestea se aliniază cu noul teaser video pe care Florence l-a publicat pe 11 august.

VIDEO Teaser: Florence + The Machine

Glass Animals s-a alăturat fanilor trupei cu un comentariu plin de entuziasm la seria de indicii criptice. "Oooooo", a scris Glass Animals pe Instagram. Comentariul nu este întâmplător, solistul Dave Bayley lucrând cu Florence + The Machine la albumul anterior al grupului, "Dance Fever", din 2022.

Într-un interviu recent cu solistul Glass Animals acesta a părut să știe mai multe despre viitorul album Florence + The Machine, dar să nu poată împărtăși publicului detaliile pe care le cunoaște.

"Nu e treaba mea să spun (despre viitorul album F+M). Tot ce voi spune este: să lucrez cu Florence este unul dintre cele mai faine lucruri pe care le-am făcut. Este o adevărată forță a naturii. Ce compozitoare uimitoare! Am învățat atât de multe de la ea. Nu pot spune mai multe!", a declarat Dave Bayley pentru NME.

Anul acesta, Florence and The Machine a sărbătorit 10 ani de la apariția celui de-al treilea album, "How Big, How Blue, How Beautiful". Trupa a urcat, de asemenea, pe scena de la Glastonbury alături de The Maccabees.

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending